Pe 24 august a avut loc reîntâlnirea foștilor angajați ai ICEE Zalău. Ca fost angajat al acestei întreprinderi, pentru că așa se numea în 1984 când am primit repartiție aici, am participat și eu la această întâlnire. Am așteptat cu multă emoție această revedere cu foștii colegi, plecasem de aici în 1986, deci trecuseră 37 de ani, iar eu nu mai eram sigur dacă o să-mi recunosc foștii colegi, să nu mai spun că erau prezenți, normal de altfel, colegi pe care nu i-am cunoscut personal, deoarece lucrasem la compartimente sau secții de producție cu care eu, în acea scurtă perioadă, 1984-1986, nu m-am intersectat. Și totuși, după câteva minute, după ce ne transmiteam unde am lucrat fiecare dintre noi, parcă ne cunoșteam de o viață. Acesta este spiritul elcondiștilor! ICEE Zalău, respectiv Întreprinderea de Conductori Electrici Emailați Zalău, a fost fondată în 1972, a avut peste 3.000 de angajați la vremea respectivă, s-a transformat în SC Elcond Zalău SA în 1990, iar în 2003 a devenit Cuprom Zalău, fiind rezultatul fuziunii dintre combinatul metalurgic Phoenix Baia Mare şi SC Elcond Zalău SA. În anul 2008, Cuprom Zalău a intrat în insolvență, iar în 2009 compania a disponibilizat 192 de persoane din cei 240 care mai erau în fabrică. În 2015, societatea a intrat în faliment. Așa s-a scris istoria unei întreprinderi, perla coroanei industriei românești înainte de 1990, cum o numeam în alt articol, pentru că era cea mai modernă și performantă companie din domeniul conductorilor electrici emailați din estul Europei, o istorie care putea să fie altfel dacă nu încăpea pe mâna cui nu trebuie. Putea să continue povestea de succes, așa cum au continuat-o fostele întreprinderi de anvelope și de țevi, actualele Michelin și Tenaris. Da, dar acestea au avut norocul unor investitori serioși și al unui management de calitate, cum mi-a transmis un bun prieten, fost director la Tenaris, participant și el la întâlnirea de revedere a foștilor elcondiști, soția lui fiind elcondistă și ea. Deși fostei Întreprinderi de Anvelope i-a trecut glonțul pe la ureche, dar a fost, totuși, un happy-end, deoarece a venit ca și acționar Michelinul și totul s-a schimbat.
Sigur, au trecut anii, societatea s-a schimbat, dar nostalgia acelor ani a rămas, iar bucuria revederii a fost imensă. Toți avem acum argint în păr, dar ochii au rămas neschimbați. Se spune că prin ochi se vede adâncul sufletului omenesc. Aseară m-am convins de asta! M-am convins pentru că am văzut prin ochii foștilor colegi multă bunătate, fericire pentru revedere, o fericire autentică, lucru pe care rareori îl mai întâlnești, din păcate, azi. Am citit undeva că dacă-ți trăiești viața demn vei fi bucuros să o retrăiești, la senectute, de mai multe ori, cu bucurie, fără regrete. Aseară, i-am văzut pe foștii mei colegi de muncă, dintr-o perioadă a vieții mele, fericiți, bucuroși. Asta înseamnă că au trăit demn, dar cunoscându-i pe o parte dintre ei, nici nu putea fi altfel. Viață lungă, stimați colegi! Sper să ne revedem!
