Scor de neprezentare, dar echilibru pronunțat în primele 30 de minute
Se puteau face tot felul de calcule și se puteau pune o mulțime de întrebări înaintea semifinalei care a opus Argentinei echipa Croației.
Va rezista apărarea ”de fier” a croaților încă o dată pentru a împinge meciul în prelungiri și eventual la loviturile de departajare? Va reuși Messi un număr personal pentru a desface lacătul advers și a-i obliga pe elevii lui Zlatko Dalic să iasă la joc? Sau (improbabil, dar în sport nu se știe niciodată) argentinienii vor mai falsa o dată, după debutul ratat cu Arabia Saudită?
Primele 30 de minute au fost extrem de echilibrate. Joc tacticizat de ambele părți, nimeni nedorind să riște ceva. Iar croații (în pofida a ceea ce s-a întâmplat ulterior) au făcut o primă jumătate de oră remarcabilă, cu un excelent control al balonului.
O fază destul de surprinzătoare s-a produs în minutul 32: J. Alvarez scapă singur în careu cu portarul advers, trece mingea pe lângă acesta, iar excelentul până atunci Livakovic îl faultează în careu. Messi execută imparabil și Argentina conducea cu 1-0.
Datele problemei nu se schimbaseră foarte mult, croații putând oricând reveni, numai că același Alvarez reușește o acțiune personală de excepție, luând mingea de la centrul terenului și trecând de toți adversarii, practic aproape intrând cu mingea în poartă: 2-0 (min. 39).
A fost momentul în care echilibrul s-a rupt, croații căzând în primul rând psihic și, deși au mai încercat câte ceva, acțiunile lor au eșuat de fiecare dată.
În schimb, în minutul 69, Lionel Messi face un ”tur de magie”, ridiculizează apărarea adversă și îi pasează precis lui J. Alvarez, care nu greșește: 3-0.
Nu aș spune însă că echipa Argentinei este alcătuită din ”Messi și restul” din două motive: primul, că sud-americanii au o selecționată cu adevărat competitivă, în care fiecare jucător are un rol important și foarte bine definit, iar al doilea că superstarul argentinian are un joc destul de altruist, în care de multe ori pasează în loc să încerce să facă… ceea ce a reușit Alvarez la al doilea gol. Însă, da, putem spune că marți a fost seara lui.
Oarecum surprinzător, croații au avut o posesie mai bună (61%), dar argentinienii au fost, per ansamblu, net superiori, iar raportul șuturilor pe poartă le-a fost clar favorabil (7-2).
Mărturisesc că după înfrângerea total neașteptată în primul meci, cu Arabia Saudită (care sunt convins că a provocat multe drame la casele de pariuri), primul lucru care mi-a venit în minte a fost: ”probabil că argentinienii se vor califica totuși din grupe, dar e exclus să câștige Campionatul Mondial”.
Iată că elevii lui Scaloni, după un parcurs cu ceva emoții (în special în meciul câștigat dramatic, la lovituri de departajare, cu Țările de Jos), vor juca duminică cu trofeul pe masă. Să vedem dacă îl vor obține, având în vedere forma arătată marți, e o foarte bună ocazie.
Marocanii ies cu fruntea sus. Au jucat de la egal la egal cu campioana mondială
Se putea anticipa că meciul cu ”leii din Atlas” nu va fi deloc unul ușor pentru campionii mondiali – și chiar așa a și fost.
Spre ghinionul lor, marocanii au greșit la o fază care s-a desfășurat în minutul 5, când o pasă spre careul advers a francezilor nu este interceptată de fundaș și, din centrarea care a urmat, a rezultat o fază periculoasă fructificată în cele din urmă de Theo Hernandez, meciul pornind practic de la 1-0 pentru Franța.
Francezii au făcut de multe ori un pressing care i-a sufocat pe adversari, însă, încet-încet, marocanii au găsit antidotul și au avut la rândul lor câteva ocazii, cea mai mare fiind bara din ”foarfecă” a lui El Yamik, care dacă ar fi marcat probabil că ar fi dat golul Mondialului.
În repriza a doua africanii au alergat în continuare după egalare, dar uneori mingea nu a vrut, pur și simplu, să intre în poartă. Mai experimentați, francezii au știut să speculeze în favoarea lor situația și în minutul 79 Mbappe reușește o rupere de ritm cu care păcălește apărarea adversă, iar ulterior Kolo Muani va marca cu poarta aproape goală.
Meciul nu s-a încheiat însă înainte de o nouă ocazie cât roata carului a Marocului, de data aceasta Hamdallah trecând pe lângă golul de onoare.
Marocanii au avut o posesie superioară (61%), iar raportul ocaziilor de gol a fost de 15-13 în favoarea francezilor.
Per ansamblu, victoria Franței a fost meritată, ”Les Bleus” fiind mai experimentați și mai omogeni (chiar neputând alinia cel mai bun ”11”), dar nu a fost obținută fără emoții. Bravilor jucători marocani, care ies cu fruntea sus de la această ediție a Cupei Mondiale, ajungând într-o fază de la care au lipsit… Anglia, Brazilia, Portugalia, Spania (ultimele două, eliminate chiar de elevii lui Walid Regragui) nu li se poate reproșa decât jocul prea dur în unele momente, Mbappe fiind ”victima preferată”. Chiar s-au repetat faulturile, dar asta nu le-a adus niciun avantaj.
Astfel, în finală Franța va întâlni Argentina. În principiu, sud-americanii par favoriți, dar să vedem pe teren ce se va întâmpla.
