Fără îndoială, ori de câte ori comentezi un fapt de cultură dintr-un oraş precum Târgovişte, căruia istoria spiritualităţii româneşti îi datorează atât de mult, loc în care pionieri animaţi de emoţionante sentimente naţionale ne-au lăsat mişcătoare îndemnuri ce s-au fructificat şi au pus temelii trainice dezvoltării culturii naţionale – eşti tentat să le evoci. Nu vom coborî acum pe scara timpului, pentru că publicaţia „Litere”, care a trecut de cel de-al doilea deceniu al existenţei sale, le încorporează şi le perpetuează în mod creator. Lunar de cultură al Societăţii Scriitorilor Târgovişteni, editat cu sprijinul Consiliului Local Municipal şi al Primăriei Oraşului Târgovişte (fapt pentru care autorităţile respective merită elogiile cititorilor) revista apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România.
Acum, în aceste câteva rânduri de salut colegial, având în față numărul care se deschide cu articolul directorului publicației, Mihai Stan, intitulat ”Două decenii de ”Litere”, suntem încercați de un sentiment de satisfacție intelectuală dătător de speranțe. Și anume că în aceste vremuri de incertitudine morală, spirituală și materială, o revistă care de la începuturile existenței sale a ales ca far al drumului ei calitatea actului literar, cercetarea pasionată, investigația documentată. Cum spuneam, au trecut 20 de ani, înmănunchind 242 de numere (unele duble). Istoricul revistei este trasat de Mihai Stan, editor și promotor neobosit al publicației în articolul ”Litere – revista de cultură a Societății Scriitorilor Târgoviștene” (pp.15-18).
În ceea ce mă privește, vă rog să-mi permiteți să încep rândurile acestei consemnări și o clipă să mă opresc asupra numelui care, din păcate, de la o vreme apare în chenar negru: director la începutul revistei, poetul, prozatorul, criticul Tudor Cristea, ale cărui înzestrări spirituale şi morale le-am apreciat încă din anii şaizeci, pe când eram lector la catedra de istorie a literaturii române a Facultăţii de litere a Universităţii din Bucureşti şi când, încă de la primele seminarii, am remarcat seriozitatea, modestia, dorinţa de a şti a studentului Tudor Cristea. Calităţi confirmate după aproape două decenii, când, fiind director al Editurii Eminescu, am desfăcut plicurile pe care era scris doar un motto, să văd că locul I la cel de-al doilea concurs de debut în volum organizat de noi – secția poezie – a fost cucerit de tânărul Tudor Cristea, care a publicat apoi cu exigenţă şi alte volume de versuri, ca şi romanul „Porţile verii”.
Redactorul-şef de astăzi, profesorul Mihai STAN, care împarte „dulcea povară” a conducerii acestei reviste cu acea a editurii „Bibliotheca”, a imprimat acestor două instituţii un nivel cultural demn de remarcat. Numele „seniorilor editori”, ale „redactorilor asociaţi”, a contribuit la sporirea continuă a acestei dimensiuni spirituale elevate, evidentă în fiecare număr al revistei. Ne îngăduim ca telegrafic să subliniem aici câteva din trăsăturile acestei publicaţii. Cel dintâi ar fi, după opinia mea, împletirea fericită dintre relevarea tradiţiilor acestui străvechi centru istoric şi spiritual cu mişcarea culturală de astăzi. Studii de istorie, comunicări de documente, retrospective biografice, fragmente de monografii, toate laolaltă conturează acea continuitate creatoare pe care revista o valorifică în spirit critic. Nu se opreşte doar la hotarele judeţului, ci lărgeşte sfera istorică, mergând de la „satele medievale româneşti” până la Eminescu, Maiorescu, Caragiale, sau la ultimii ani ai lui Eugen Lovinescu, ca să ne oprim doar la ultimele numere pe care le avem în faţă. Dacă am consemnat mai întâi această direcţie a revistei n-am făcut-o doar din simplă deformaţie profesională, ci pentru că ni se pare că pe acest tărâm revista aduce contribuţii care interesează deopotrivă publicul larg, ca şi pe cercetători. Bineînţeles beletristica, poezia, proza, traducerile deopotrivă ocupă un loc central în paginile revistei şi nu odată fragmentele sau lucrările de sine stătătoare trezesc interesul cititorilor pentru momentul în care paginile se vor înscrie drept capitole sau cicluri ale unor cărţi.
O altă trăsătură a revistei e faptul că bogăţia materialului – ordonat în capitole precum „Istorie şi cultură”, „Arhitectură”, „Thalia”, „Remember”, „Dicţionar”, „Revelaţiile lecturii” şi multe altele – nu-i conferă caracterul unui magazin ce-şi alcătuieşte la întâmplare sumarul, ci al unei publicaţii structurate pe liniile majore ale mişcării culturale româneşti de astăzi, îmbogăţind-o cu prezenţa unor autori pe cât de harnici, pe atât de devotaţi scrisului.
Este de la sine înţeles că însemnarea de faţă nu şi-a propus o analiză critică a paginilor apărute aici, ci să semnaleze acele structuri care conferă revistei acea ținută de înaltă intelectualitate și un loc proeminent în peisajul publicistic românesc. În acest sens am vrea să relevăm lipsa de sectarism, refuzul afilierii la grupuri, grupări, care slujesc opinii preconcepute, transformate în sloganuri vânturate ani de-a rândul fără oboseala unei apropieri de adevăr. Ceea ce îi conferă o independenţă ideatică şi critică demnă de relevat.
Dorind revistei „Litere” o existenţă cât mai lungă pe tărâmul „creșterii limbii românești și a patriei cinstire”, îndemnăm cititorii noştri să se oprească asupra paginilor izvorâte din sentimente şi credinţe autentice.
