Dr. Dan Mihai Bârliba
Într-o scurtă deplasare particulară împreună cu soţia mea în Armenia, am vizitat “Catedrala” din oraşul Ecimiadzin din apropierea Erevanului. În muzeul acesteia sunt expuse numeroase veşminte religioase, draperii, cruci şi alte obiecte de cult, vechi manuscrise. Printre exponate se află icoana pe sticlă “Mântuitorul cu viţa de vie”, realizată într-un atelier din Şcheii Braşovului la mijlocul secolului al XIX-lea, care a fost donată de Vazghen I, Episcopul “Eparhiei Apostolice Armene” din Bucureşti în perioada 1947-1955 şi Patriarh al Tuturor Armenilor între anii 1955 şi 1994.
Cu prilejul altei vizite cu caracter oficial la Erevan, directorul “Bibliotecii de Manuscrise Armene” de la Matenadaran mi-a semnalat prezenţa multor manuscrise vechi, arătându-mi două dintre ele: * o copie datând din secolul al XIV-lea a “Cărţii de geografie şi de fabule”, scrise de Moise din Khoren în veacul al IX-lea, unde apar unele date despre geografia şi populaţia Daciei; * “Cronica evenimentelor dintre anii 1018 şi 1594”, compusă de Grigorie de Kamakh în secolul al XVIII-lea, conţinând anumite informaţii despre campania turcilor şi tătarilor din vara anului 1574 în Ţările Române, inclusiv despre predarea – după o îndelungată şi eroică rezistenţă – a Voievodului Moldovei, Ioan Vodă cel Cumplit, ucis apoi mişeleşte la 14 iunie la Roşcani. Reprezentantul armean a menţionat că manuscrisele respective fuseseră transferate din România la mijlocul veacului trecut.
La “Kunsthistorisches Museum” din Viena/Austria este expus “Tezaurul de la Sânnicolau Mare”: aproape 10 kilograme de aur pur de 21 şi 22 de karate se regăsesc în 23 de piese cu o mare valoare istorică şi artistică datând din “Evul Mediu Timpuriu” (7 cupe; 7 căni mari; 5 boluri; 1 platou; 1 corn de băut; 2 oale); aceste preţioase opere au fost descoperite cu totul întâmplător de către un ţăran în ograda casei sale într-o zi de iulie a anului 1799. Un al doilea tezaur prezentat în muzeul menţionat este cel descoperit în anul 1797 la Şimleul Silvaniei, fiind alcătuit din 73 de piese de aur şi argint în greutate totală de 8 kilograme. Ambele tezaure găsite pe pământ românesc au ajuns în colecţia “Curţii Imperiale a Austriei”.
În Muzeul din Viena se află, de asemenea, un tablou în ulei pe lemn, creat de pictorul flamand Frans Franken cel Tânăr (1581-1642) şi intitulat “Cresus arătând lui Solon comorile sale” unde înţeleptul atenian Solon are înfăţişarea Împăratului Rudolf al II-lea, iar chipul Voievodului valah Mihai Viteazul apare alături de ex-soţia lui Sigismund de Bathory, Arhiducesa Maria Christierna de Habsburg.
O surpriză deosebită am avut atunci când am vizitat în octombrie 1984 – în perioada mandatului de funcţionar internaţional la “Centrul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Socială şi Probleme Umanitare” de la Viena – vechea Biserică “Maria am Gestade” de pe “Salvadorgasse” nr. 12. Acolo am văzut icoana “Răstignirea lui Iisus” (creată în anul 1460 de un pictor anonim) în care, la baza Sfintei Cruci, apare printre cei prezenţi chipul Voievodului Ţării Româneşti, Vlad Ţepeş în imediata apropiere a reprezentantului Papalităţii.
La propunerea ambasadorului român Tavi Groza şi cu sprijinul său logistic, am ajuns în zona situată la intersecţia dintre “Arnsburggasse” şi “Betty Roose Weg” unde s-au ridicat în anul 1983 un bust al Domnitorului Şerban Cantacuzino (operă a sculptorului Gheorghe Adoc) şi “Capela moldovenească”, ambele cu prilejul aniversării a trei secole de la asediul Vienei. Acolo se află o copie în miniatură a crucii de stejar, făcute în anul 1683 şi instalată în preajma cortului lui Şerban, “Principele Valahiei Transalpine”. Crucea înaltă de cinci metri conţine o inscripţie în limba latină din care redau câteva cuvinte traduse: “Înălţarea crucii este mântuirea lumii, crucea este podoaba Bisericii, crucea este în paza regilor, crucea este întărirea credincioşilor, crucea este gloria îngerilor şi vătămarea demonilor.”.
În metropola vieneză am ajuns la trei simboluri identitare legate de viaţa lui Mihai Eminescu: o placă memorială pe o clădire de pe “Porzellangasse” nr. 9, prima locuinţă a acestuia ca student în perioada 1869-1870; o placă amplasată la adresa “Dianagasse” nr. 8, care marchează anul 1872 când locuise acolo viitorul poet; o placă similară evocând numele lui Mihai Eminescu la o casă din “Köllergasse” nr. 3.
Am mai văzut o placă comemorativă pe peretele “Palatului Dietrichstein” din “Löwelstrasse” nr. 8, care fusese instalată în anul 1971, la aniversarea unui veac de la înfiinţarea “Societăţii Academice Social-Literare România Jună”. Am ajuns, de asemenea, la clădirea din “Buchleitengasse” nr. 42 unde locuise în perioada 1932-1937 filosoful, scriitorul şi diplomatul nostru Lucian Blaga.
“Favoritenstrasse” nr. 11: la această adresă din Viena funcţionează în prezent “Academia Diplomatică” pe care am vizitat-o împreună cu soţia mea in toamna anului 1984. Acolo, în anul 1746 Impărăteasa Austriei, Maria Theresa înfiinţase “Academia Theresiană/Theresianum”, bazată pe principiile selecţiei riguroase, ale instruirii în domeniul limbilor străine moderne şi aplicării unor înalte standarde pedagogice şi ştiinţifice. Cu acel prilej ne-au fost arătate documentele şcolare şi fotografia lui Titu Maiorescu, eminentul elev al “Gimnaziului Academic” din anii 1851-1856, prezentat în preţioasele arhive de la “Theresianum” ca “fost Prim Ministru al României”.
Am mai luat cunoştinţă cu “Lectoratul de limba română” de la “Institut für Romanistik” din cadrul “Universităţii din Viena”, unde am aflat aspecte interesante despre îndelungata prezenţă virtuală a României în metropola austriacă. În urmă cu un secol, în anul 1911 un renumit specialist de origine elveţiană în domeniul romanisticii, Wilhelm Meyer-Lübke a inaugurat studiile de limba română din “Seminarul de Filologie Romanică”, acestea având o continuitate funcţională.
În “Cimitirul Central”, parcela nr. 68 din Capitala Austriei dorm întru vecie 98 de foşti prizonieri români din “Primul Război Mondial”. Pe crucea de piatră, construită în stil brâncovenesc este scris următorul text: “Urmaţi legea Domnului. Unii pre alţii iubiţi-vă.”.
La aproximativ 60 de kilometri de Viena, în localitatea Zwentendorf/Donau, se află o placă funerară pe care sunt gravate o cruce, o cunună de lauri şi aceste cuvinte în două limbi: “Celor 155 de soldaţi români morţi în timpul Războiului Mondial în anul 1917 şi înmormântaţi aici.” Lucrând ca prizonieri la fabrica de muniţii “Škodawerke-Wetzlar” din Moosbierbaum, aceştia au decedat din cauza epidemiei de tifos, fiind înhumaţi iniţial la cimitirul catolic. “Cimitirul Soldaţilor Români” (Rumänischer Soldatenfriedhof) a fost inaugurat peste un deceniu şi jumătate, la slujba de sfinţire din 1 septembrie 1932 fiind prezentă Regina Maria a României.
În toamna anului 2003, la revenirea sa din concediul de odihnă, ambasadorul Republicii Malta în Arabia Saudită mi-a adus câteva fotografii de la o cunoscută farmacie din La Valletta, în ale cărei vitrine erau expuse medicamentele create de academicianul Ana Aslan, Gerovital H3 şi Aslavital, spunându-mi că acestea fuseseră utilizate de mai mult timp de către soţia lui şi de unele prietene ale dânsei, fiind foarte mulţumite de efectele produse.
În perioada mandatului de ambasador al ţării noastre în Regatul Arabiei Saudite (2000-2004) am înfiinţat la Riad “Grupul Prietenilor României”, alcătuit din peste douăzeci de sudanezi, palestinieni, sirieni, libanezi, iordanieni, foşti studenţi la Institutele de Medicină, Agronomie, Medicină Veterinară, Construcţii, Arhitectură din Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara şi Iaşi, care lucrau cu statut permanent în oraşele Riad, Jeddah, Dammam. Menţionez că în acea perioadă nu erau absolvenţi saudiţi, ci doar mai mulţi tineri din Regat, plecaţi la studii în România, în diverse domenii.
