Florin Spătaru, Ministrul Economiei, alături de Sorin-Mihai Cîmpeanu, Ministrul Educației, au semnat joi un Memorandum de Înțelegere cu EIT InnoEnergy, motorul inovației pentru energie sustenabilă susținut de Institutul European de Inovare și Tehnologie (EIT), instituție a Uniunii Europene. Memorandumul are ca scop dezvoltarea sectorului de baterii, inclusiv pentru recalificarea și perfecționarea talentelor, cu scopul de a atinge obiectivele europene și naționale în ceea ce privește clima și dezvoltarea economiei circulare. Demersul își propune accelerarea implicării României în lanțul valoric european al bateriilor prin intermediul mai multor inițiative coordonate de EIT InnoEnergy.
Colaborarea dintre statul român și EIT InnoEnergy vizează realizarea și implementarea unui strategii naționale pentru baterii, perfect aliniată la nevoile și oportunitățile lanțului valoric european. Strategia va stabili și activa ecosistemul românesc de baterii, promovând o dezvoltare accelerată a acestuia.
Memorandumul de Înțelegere urmărește crearea unei noi rețele de formare și educație care va perfecționa sau recalifica aproximativ 20.000 de persoane, în următorii patru ani, dat fiind deficitul de competențe existente în domeniul bateriilor.
„Acest parteneriat este rezultatul consecvenței cu care am transmis, în ultimele şase luni, mesajul de a dezvolta în România capacități de producție, concomitent cu dezvoltarea cercetării, a inovării, a formării şi a reconversiei profesionale. Europa crește viteza de luare a deciziilor și de stabilire a parteneriatelor, iar România nu va sta deoparte şi va participa activ la masa rotundă a statelor europene puternice. Avem nevoie de susținere într-un parteneriat echilibrat bazat pe valori şi interese comune. Aşa vom evidenția România pe harta economică de interes a Europei”, a susținut ministrul Economiei, Florin Spătaru.
Academia Alianței Europene pentru Baterii (EBA) este un program de referință, conceput pentru a perfecționa forța de muncă din întregul lanț valoric european al bateriilor, care va fi lansat în România, cu un accent deosebit pe regiunile care beneficiază de Fondul European pentru o tranziție justă (Dolj, Gorj, Mureș, Hunedoara, Prahova și Galați). În plus, se vor forma parteneriate cu mai multe universități din țară pentru a introduce noi programe de licență și masterat pentru studenți.
„Până în 2025, proiectele legate de baterii vor crea între trei și patru milioane de locuri de muncă directe și indirecte, ceea ce înseamnă că aproximativ 800.000 de lucrători din Europa vor trebui să fie recalificați și perfecționați cu expertiză specifică bateriilor. Este nevoie de un efort considerabil și sunt încântat de faptul că Academia EBA a reușit să răspundă cu succes nevoilor de formare în țări precum Franța, Spania, Ungaria, iar acum și România. Pentru a crea o lume mai sustenabilă, îmbunătățind în același timp securitatea energetică europeană, trebuie să construim capacitățile, competențele și investițiile în inovare care să ne permită să realizăm acest lucru”, a declarat Diego Pavía, CEO EIT InnoEnergy.
La rândul său, Premierul Nicolae Ciucă a salutat această inițiativă.
„Ne propunem să fim mai orientați către viitor, inclusiv în proiecte legate de economia circulară care pot atrage investiții și genera noi locuri de muncă. Vrem sa atragem investiții de cel putin 2 miliarde de euro în sectorul bateriilor în următorii cinci ani. Semnarea, astăzi, a acestui acord cu EIT InnoEnergy este un pas în această direcție. Dorim să pregătim forța de munca în sectorul bateriilor pentru a atrage mai ușor investiții. Acordul semnat si intrarea noastră in Academia Alianței Europene pentru Baterii (EBA) este si o importanta oportunitate pentru unele universități cum ar fi cea din Petroșani, Pitești, Craiova sau Galați care pot sa folosească cu sprijinul EIT InnoEnergy un curriculum european de pregătire”, a precizat Nicolae Ciucă, Prim-Ministru.
Totodată, Memorandumul de Înțelegere promovează utilizarea platformei de investiții în afaceri, o platformă unică pentru principalele părți interesate de accelerarea proiectelor în domeniul bateriilor.
„Proiectul România Educată urmărește dezvoltarea sistemului de învățământ prin îmbunătățirea relevanței, accesibilității, flexibilității, atractivității și calității programelor de educație și formare profesională, contribuind, astfel, la creșterea competitivității, a coeziunii economice și sociale, facilitând dezvoltarea profesională și personală a cetățenilor.
În fiecare an, în România sunt introduse noi programe de studii și de formare profesională, centrate pe cerințele pieței muncii. Memorandumul semnat astăzi vine în sprijinul acestui proces transformativ, evidențiind rolul important al educației în susținerea dezvoltării economice.
Bateriile reprezintă o parte strategică a tranziției digitale și ecologice a Europei și o tehnologie generică esențială pentru competitivitatea sectorului auto. Susținută de Comisia Europeană și de Banca Europeană de Investiții, Alianța Europeană a Bateriilor (EBA) reunește autoritățile naționale ale statelor membre ale Uniunii Europene, regiunile, institutele de cercetare din industrie și alte părți interesate din lanțul valoric al bateriilor.
Ministerul Educației va susține inițiativele de dezvoltare a unor programe de studii relevante în domeniul bateriilor și a stocării energiei prin intermediul universităților și unităților de învățământ profesional/învățământ profesional dual. De asemenea, Ministerul Educației va fi punctul de contact pentru Academia Europeană a Bateriilor”, a declarat Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.
Ținând cont de interesul deosebit pentru succesul implementării strategiei românești privind bateriile, un grup de lucru desemnat de Guvernul României va fi activat pentru a lucra cu părțile instituționale interesate, în timp ce EIT InnoEnergy va sprijini cu resurse, schimb de cunoștințe și bune practici învățate din istoria sa bogată în promovarea inovării durabile în întreaga Europă.