Proza scurtă de calitate are câteva atuuri care nu pot fi întâlnite în alte ramuri literare: concizia, capacitatea de a comprima în mai puține pagini acțiunea, conflictele între personaje, intriga; faptul că se citește ușor, fără a fi nevoit să întrerupi lectura de mai multe ori și să o reiei mai târziu; puterea de persuasiune asupra cititorului care poate fi chiar mai mare decât în cazul operelor de anvergură.
Un astfel de volum de proză scurtă, de interes pentru cititorii de toate vârstele, ne oferă Florentin-Gabriel Niculescu, cu lucrarea ”Șahiștii vieții”, apărută recent la Editura Anemone Print.
Dedicată părinților, lucrarea cuprinde mai multe nuvele, plus unele din volume anterioare.
Încă de la prima astfel de proză, ”Fabrica”, autorul ne captează atenția cu un stil alert, plăcut, cu descrieri pitorești, ușor melancolice, cu redarea unor crâmpeie de amintiri impregnate de nostalgie și, totodată, în care ai impresia că personajele, faptele, atmosfera s-au imprimat pe hârtie ca pe un suport fotografic, exact așa cum au fost trăite și receptate de autor, care le-a redat apoi mai departe, cun sensibilitatea specifică scriitorului.
Pe măsură ce înaintezi în lectură, personajele îți par familiare, desprinse dintr-o realitate dacă nu cunoscută, în orice caz intuită, te simți puțin ”acolo”, făcând parte din acțiune.
”Șahiștii”, nuvela care a inspirat și titlul volumului, continuă cu acele descrieri pitorești în care fundalul este unul inspirat parcă din nuvelele realiste ale lui Gogol, iar personajele sunt puse greu în cumpănă de greutățile vieții, în speță de realitatea crudă a războiului.
Nu lipsesc nici privirile critice aruncate asupra unor fenomene sociale sau cutume mai mult sau mai puțin elitiste, ca în ”Gâlceava” (falsă cronică de carte). Pornind de la observația (cu tentă ironică, n.n.) că ”orice carte modernă, postmodernă etc., tre-
buie să se înscrie într-un curent. Al vremii, de când e vremea cu curentele. Altfel, nu se poate” (corect! Și dacă autorul abordează un gen atipic sau pur și simplu nu-și propune să se ralieze unui curent literar, ce facem? Unde îl încadrăm? – n.n.), semnatarul acestei proze scurte satirizează obiceiul contemporan, nu mai puțin dăunător, de a crea o polemică, o ”gâlceavă” în jurul unui autor sau al unei teze, al unei cărți ori declarații, care poate dura la infinit, participanții nefăcând economie de resurse pentru a-și impune punctul de vedere…
Sau ca în ”Mărul lui Newton”, prilej de reflecție și analize lucide și prelungite asupra unui fenomen care ne-a preocupat pe mulți, începând cu pandemia din 2020 și continuând cu multe care au urmat – fenomenul numit de unii ”resetarea mondială”. Unii ar spune că e doar teorie a conspirației, dar pentru cine privește mai atent lucrurile se cam leagă…
Dar nici analizele literare critice, binevenite într-o epocă în care pare că ne-am uitat clasicii, precum ”Nebănuite trepte”, în care sunt evocați Maiorescu, Rebreanu, Eminescu, într-un minieseu de calitate care oferă cititorului o perspectivă nouă asupra unor evenimente mult-discutate.
”Omul care aduce ploaia” pornește de la impresii cotidiene, obișnuite, pentru a deveni, pe parcurs, o pastișă în care se amestecă ”instantaneele” aproape fotografice, întipărite pe retina privitorului, cu reflecții intelectuale și amintiri despre artiști sau locașuri culturale, precum ”Căminul artei”.
Și în celelalte nuvele, autorul folosește un stil direct, prin intermediul căruia face cunoscute cititorului diferite impresii, amintiri, narează cu har întâmplări, mai mari sau mai mici, care își au rolul lor în conturarea unor cadre-fundal pe care personajele își lasă amprenta existențială.
Relatate cu vervă, deseori și impregnate cu umor, experiențele mai vechi sau mai recente prin care trec personajele, filtrate prin prisma naratorului, cuceresc cititorul și îl îndeamnă să treacă la următoarea filă, ca să vadă ce s-a mai întâmplat. Ele fac parte dintr-un univers familiar autorului, pe care reușește să-l transmită și celor care îi parcurg textele.
Frazele sunt preponderent alcătuite din alăturări scurte de cuvinte, despărțite prin virgule, ceea ce dă un efect aparte, de narațiune densă, concentrată, oarecum în stilul unora dintre autorii sud-americani.
În concluzie, o lectură plăcută, utilă, impregnată deseori de farmecul amintirilor sau al descrierii unor personaje pitorești, dar și de analiză a unor fapte/trenduri/evenimente de care toți ne-am izbit, pe care o recomand cu căldură.
