Salvaţi Copiii face lista marilor priorităţi pentru viitorul ministru al Educaţiei

În contextul schimbărilor guvernamentale din România, Organizaţia Salvaţi Copiii atrage atenţia asupra necesităţii de a prioritiza educaţia ca politică publică.

Astfel, experţii organizaţiei au lucrat la o listă concretă a problemelor şi soluţiilor urgente pentru orice ministru care va prelua portofoliul Educaţiei într-un viitor cabinet.

Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv Salvaţi Copiii România: „Şcoala românească este vulnerablizată de bugetul mic alocat, de fenomenul agravant al abandonului şcolar şi de accesul discriminatoriu la educaţie de calitate, pentru că sunt clivaje substanţiale între copiii din comunităţi socio-economice precare şi ceilalţi copii. De aceea, Salvaţi Copiii lansează un apel către decidenţii politici, să transforme şcoala într-o primordială preocupare a oricărui Guvern.”

Priorităţile majore ale sistemului de educaţie

1. Reducerea abandonului școlar, a numărului de copii în afara școlii și a fenomenului de părăsire timpurie a educației (1)

În România, abandonul şcolar rămâne la dimensiuni alarmante, atât ca rată, cât şi ca cifre absolute. La nivelul anului şcolar 2017 – 2018, rata abandonului şcolar la nivel naţional în învăţământul primar şi gimnazial era de 1.7% (2) (aproximativ 30.000 elevi). Indicatorul reprezintă diferenţa între numărul elevilor înscrişi la începutul anului şcolar şi cel aflat în evidenţă la sfârşitul aceluiaşi an şcolar.

La nivelul aceluiaşi an, cea mai mare rată a abandonului şcolar s-a înregistrat în Regiunea Centru cu 2.6%, urmată de Regiunea Sud-Est, cu 2%. În mediul rural, abandonul şcolar e considerabil mai pronunţat, cu un procent de 2.3% la nivelul anului şcolar 2016-2017, faţă de cel urban de 1,1% în acelaşi an (3).

Statistica oficială a abandonului şcolar nu surprinde, însă, în totalitate dimensiunile neparticipării şcolare („copiii în afara şcolii”). Pentru anul şcolar 2017-2018, învăţământul primar şi gimnazial înregistrează o rată de cuprindere şcolară cu vârste între 3 – 17 ani de 88,1%, cu 0,1 puncte procentuale mai puţin decât în anul precedent. Deşi nedefinitive, datele actuale (4) ale neparticipării şcolare indică, pentru anul şcolar 2018-2019, faptul că 380.183 de copiii cu vârsta între 3 şi 17 ani nu erau înscrişi în nicio formă de învăţământ (circa 10% din copiii de această vârstă), din care 80.441 aveau vârsta învăţământului primar (7 – 10 ani).

2. Combaterea sărăciei educaţionale în rândul copiilor

Peste 32% dintre copiii din România trăiesc sub pragul de sărăcie (5), 42% se află în risc de sărăcie şi excluziune socială (6), iar 21,5% dintre copii trăiesc în deprivare materială severă, ceea ce înseamnă că nu le sunt asigurate condiţii materiale esenţiale pentru un trai decent, cum ar fi hrană adecvată, căldură în locuinţă, acces la utilităţi, telefon etc.

Conform unui studiu al Băncii Mondiale (7), în medie, un copil născut în România va ajunge până la vârsta de 18 ani să îşi folosească doar 60% din potenţial din cauza accesului redus la servicii de sănătate şi educaţie. De asemenea, transferurile sociale au un impact foarte mic în ceea ce priveşte reducerea numărului de persoane expuse sărăciei, reducând rata sărăciei relative cu mai puţin de 5 procente, cel mai scăzut impact la nivelul Uniunii Europene.

Deoarece sărăcia are un impact direct asupra realizărilor educaţionale ale copiilor, afectând participarea şi performanţele şcolare şi limitându-le iremediabil aspiraţiile de viitor, Organizaţia Salvaţi Copiii a propus conceptul de „sărăcie educaţională”, pentru a înţelege una din dimensiunile esenţiale ale fenomenului de sărăcie în rândul copiilor. Sărăcia educaţională este acel context de viaţă caracterizat prin faptul că privează copilul de oportunităţile elementare de a învăţa şi de a-şi dezvolta abilităţile cognitive şi emoţionale de care va avea nevoie pentru a face faţă cerinţelor unei lumi într-o continuă schimbare (8).

3. Asigurarea echităţii şi a finanţării sistemului de învăţământ preuniversitar conform legii

Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 prevede, în art. 8, că „Pentru finanţarea educaţiei naţionale se alocă anual din bugetul de stat şi din bugetele autorităţilor publice locale minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv”. Deşi imperativ, acest articol a fost ignorat sistematic de către decidenţii politici, în detrimentul obligaţiei fundamentale de asigurare a respectării dreptului la educaţie de calitate al copiilor.

În România, în cei opt ani de la adoptarea legii, alocările bugetare pentru educaţie din ultimii ani s-au situat la aproximativ 2,83% din PIB, cu o creştere timidă în 2016 (3,3%), dar o revenire sub pragul de 3% în 2017 (2,8%) şi 2018 (2,98%). Această alocare bugetară pentru elevii români este cea mai scăzută din Uniunea Europeană (9), a cărei medie a înregistrat 4,7% în 2016. (10)

Participarea autorităţilor locale la finanţarea educaţiei este extrem de modestă şi depinde în principal de bunăvoinţa ori gradul de înţelegere al liderilor locali a importanţei acestui domeniu.

4. Asigurarea calităţii în educaţie

Rezultatele elevilor români la testările internaţionale sunt foarte slabe în raport cu rezultatele ţărilor cu acelaşi nivel de dezvoltare socio-economică, indicând prezenţa într-un grad neobişnuit de ridicat al analfabetismului funcţional în rândul copiilor români. Conform instrumentului internaţional de măsurare a calităţii în educaţie (PISA 2015), scorurile obţinute de elevii români pe trei tematici Eurostat arată o diferenţă foarte mare între media europeană şi ponderea elevilor români care nu înţeleg un text pe care îl citesc (38,7% faţă de 19,7% în UE), nu pot calcula preţul unui obiect în mai multe monede (29,9%, faţă de 22,2% în UE) sau nu pot trage o concluzie pornind de la un set de date ştiinţifice (38,5% faţă de 20,6% în UE).

Evaluarea PISA ilustrează şi vulnerabilitatea copiilor din comunităţile dezavantajate: doar 11,3% dintre copiii români proveniţi din cel mai dezavantajat sfert al populaţiei reuşesc să obţină rezultate bune (între primii 25%), în timp ce media la nivelul OCDE este de 15,3%, iar ţările aflate în topul rezultatelor PISA înregistrează procente de peste 45%.

Recomandările Organizaţiei Salvaţi Copiii

Din punct de vedere al finanţării adecvate a sistemului de învăţământ

• Evaluarea şi fundamentarea nevoilor sistemului naţional de educaţie şi asigurarea predictibilităţii resurselor destinate şi cheltuite pentru educaţie, prin creşterea alocării bugetare şi asigurarea eficienţei utilizării lor, astfel încât minimumul de 6% din Produsul Intern Brut, prevăzut de Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, să fie atins până în 2023.
• Revizuirea formulelor şi valorilor utilizate pentru calcularea finanţării în funcţie de costul standard per preşcolar/elev, astfel încât finanţarea de bază să fie cu adevărat suficientă pentru asigurarea condiţiilor normale de învăţământ pentru toţi copiii şi suplimentarea criteriilor de calcul, iar coeficienţii de corecţie să poată reduce dezavantajele cu care se confruntă copiii vulnerabili.
• Dezvoltarea urgentă şi finanţarea programelor de stimulare a participării elevilor din mediul rural la învăţământul profesional şi liceal.
• Fundamentarea teoretică şi practică a conceptului de „şcoală de calitate”, ca structură funcţională implementată fără discriminare în orice localitate a ţării, care să prevină inegalitatea educaţională şi perpetuarea sărăciei educaţionale şi în măsură să ofere oportunităţi egale de învăţare pentru toţi copiii, acces la metode moderne de învăţare, indiferent de mediul de provenienţă şi veniturile familiei.
• Elaborarea metodologiilor de alocare a finanţărilor complementare şi suplimentare.
• Creşterea transparenţei cu privire la bugetul şcolii şi o reală participare a copiilor şi părinţilor în procesele decizionale cu privire la finanţarea în educaţie, atât la nivelul şcolilor, cât şi al autorităţilor locale.
• Asigurarea decontării doar de către şcoli a transportului elevilor indiferent de forma acestuia, local, judeţean, pe baza unui abonament sau nu.
• Prioritizarea, flexibilizarea şi evaluarea din perspectiva impactului a utilizării fondurilor europene pentru a reduce sărăcia şi excluziunea socială a copiilor, inclusiv sărăcia educaţională.
• Asumarea responsabilităţii Parlamentului în urmărirea şi amendarea activităţii Executivului în domeniul educaţiei.

Din punct de vedere al asigurării calităţii şi echităţii în educaţie

• Depolitizarea imediată a întregului sistem de învăţământ, atât la nivelul unităţilor şcolare cât şi la nivelul inspectoratelor şcolare, şi ocuparea funcţiilor de management doar în baza concursurilor şi a unor criterii clare de performanţă şi competenţă.
• Elaborarea şi implementarea, prin consultarea cu societatea civilă (organizaţii neguvernamentale, asociaţii ale elevilor, părinţilor), de politici publice concrete de echitate în educaţie.
• Încurajarea unei culturi a monitorizării şi a colectării de date cu o atenţie sporită pe evaluarea impactului, practici educaţionale moderne şi dezvoltarea de parteneriate cu alte structuri ori servicii destinate copiilor (asistenţă socială, sănătate, educaţie informală etc.).
• Înfiinţarea de creşe şi crearea de servicii de educaţie timpurie ante-preşcolară în mediul rural şi urban, indiferent de numărul de copii sau de resursele locale, pentru a asigura o acoperire de minimum 30% în următorii 5 ani.
• Dezvoltarea reţelei de grădiniţe astfel încât, în următorii 3 ani, cel puţin 95% dintre copiii între 3 şi 5 ani să poată fi cuprinşi în sistemul de educaţie preşcolară.
• Extinderea programului Şcoală după Şcoală, prin asigurarea gratuită a participării copiilor care nu pot beneficia de un astfel de ajutor în cadrul familiei, din motive cum ar fi: nivelul educaţional redus al părinţilor, absenţa părinţilor plecaţi să lucreze în străinătate, bugetul limitat de timp în cazul familiilor monoparentale sau numeroase.
• Extinderea, în toate judeţele, a programului A Doua Şansă pentru copiii, tinerii şi adulţii care au abandonat şcoala şi nu au finalizat învăţământul obligatoriu.
• Dezvoltarea unui set de competenţe necesare pe care cadrul didactic să le îndeplinească şi acces la formare continuă în vederea adaptării tehnicilor de predare la nevoile individuale ale elevilor şi în gestionarea relaţiilor cu colegii copilului cu cerinţe educaţionale speciale şi cu părinţii acestora.
• Dezvoltarea unui sistem de evaluare reală a cadrelor didactice, inclusiv prin implicarea copiilor în acest proces.
• Revizuirea curriculum-ului pentru a asigura elevilor participarea în procesul educaţional şi dobândirea nu doar a competenţelor teoretice, ci şi a celor practice, sociale, civice şi de dezvoltare personală.
• Creşterea progresivă a numărului de consilieri şcolari, astfel încât, până în 2023, unui consilier şcolar să-i revină un număr de 400 de elevi şi 250 de preşcolari, şi nu de 800 de elevi şi 400 de preşcolari cum prevede în prezent legea.
• Modificarea reglementărilor actuale cu privire la participarea elevilor în consiliile de administraţie ale şcolilor, astfel încât acestea să cuprindă minimum 2 elevi, începând de la vârsta de 14 ani, pe locuri proprii şi nu din cota rezervată părinţilor.
• Adoptarea unor mecanisme de identificare şi raportare a abuzurilor comise de către personalul şcolar şi a fenomenului de bullying dintre elevi.
• Crearea unor mecanisme de promovare a exemplelor de bune practici din unităţi de învăţământ care aplică principiile unei educaţii incluzive, deschise şi de calitate pentru toţi copiii.
• Centralizarea şi publicarea rapoartelor de evaluare ale tuturor unităţilor de învăţământ.
• Crearea unui cadru legal de îmbunătăţire a cooperării între unităţile şcolare şi serviciile publice de asistenţă socială pentru prevenirea abandonului şcolar şi creşterea calităţii în educaţie.
• Reformarea beneficiilor sociale, astfel încât acestea să reprezinte un sprijin eficient în favoarea familiilor cu copii aflate în risc de sărăcie, să prioritizeze şi să sprijine participarea la educaţie şi, mai ales, accesul la o educaţie de calitate a copiilor din aceste familii.