Mai este puțin și se face anul de când o grupare manipulatorie bine organizată se străduieşte să instaureze în România dictatura medicală.
Scopul acestei grupări formată din manageri de spitale, specialiști deveniți politicieni și politicieni care se cred specialiști este să inducă în mentalul colectiv ideea conform căreia singura problemă a românilor ar fi pandemia. Promovând, printr-un limbaj jignitor la adresa noastră, panica, teama și groaza apocaliptică aceștia fac eforturi mari ca populația să nu mai fie interesată de nimic altceva decât de măști și izolete. Teama de moarte și prosternarea în fața medicului care, devenit Dumnezeu, are libertatea de a decide dacă murim sau trăim ar trebui să ne facă să uităm de multe alte probleme esențiale ale României. Nu mai trebuie să ne sperie nesiguranța zilei de mâine, şomajul, inflația și sărăcia lucie care ne va acoperi în lipsa unor programe viabile de relansare economică. Este îndeajuns să ne speriem doar de Covid și să urcăm pe piedestalul gloriei naționale eroii izoletelor chiar dacă s-au dovedit incompetenți și total depășiți de situație.
România are însă multe alte probleme de care ar trebui să ne ocupăm imediat dacă mai sperăm la o redresare după criza economică prin care trecem. Propăvăduitorii dictaturii medicale ar trebui să știe că nu se moare doar de Covid, ci și de foame. Ar trebui să știe că dacă pandemia le-a adus domniilor lor mari beneficii, statut de vedete ale televiziunilor sau statut de deputat și senator, populația României nu a beneficiat de nimic, nici măcar de gratuitatea măștilor. Din contră, s-au pierdut locuri de muncă, s-au pierdut afaceri, a fost supusă unor abuzuri ale dictaturii medicale prin aplicarea unor amenzi iraționale și închiderea nejustificată a unor întregi ramuri de activitate.
România nu are însă doar indivizi cu tendințe dictatoriale. Are și oameni care sunt interesați și ei de ”viață și de moarte”, dar nu de viața și de moartea pacienților, hotărâte de managerii de spitale care nici după atâta timp de la declanșarea pandemiei nu au fost în stare să mărească numărul paturilor la ATI.
Este vorba de viața și de moartea agriculturii românești, adică a acelei activități care a ținut și ține în viață acest popor și pe timp de pace, și de război, și de pandemie.
Deși nu a beneficiat de interesul mediatic al prorocirilor pandemice catastrofale emise de un manager de spital, acțiunea mai multor români implicați în activități agricole a fost primită cu entuziasm și speranță în lumea celor interesați de siguranța alimentară a populației.
Este vorba despre constituirea asociației profesionale ”Uniunea Salvați Țăranul Român”.
Înainte de toate, inițiatorii trebuie felicitați pentru denumirea aleasă. Se vorbește de ”țăranul român”, și nu de ”fermierul român”. Probabil, mulți au observat că la noi nu se mai folosește termenul de ”țăran”, iar atunci când se folosește are sens peiorativ. După aderarea la UE, prin preluarea masivă a terminologiei economico-sociale a acesteia, fermierul a luat locul țăranului.
Greșit și imoral. Structura economico-teritorială a României menține, spre deosebire de alte țări europene, caracteristici economice , sociale și culturale de tip eminamente rural, ceea ce acreditează mai mult termenul de țăran și nu de fermier pentru cel care trăiește și lucrează ”la țară”. Este și imoral să renunțăm la ”țăran” deoarece este un termen de profunzime a ceea ce constituie etosul românesc. Chiar în epoca IT-ului și a telemuncii, România rămâne prin cultură, tradiții și comportament o țară a țăranilor, adică o țară în care legătura cu natura, cu sezonalitatea anotimpurilor și cu folclorul sunt caracteristuci ce nu pot fi neglijate.
Să nu uităm că ”țăranul” a apărat de veacuri teritoriul, a luptat pentru reîntregirea sa și a asigurat cu mari sacrificii hrana în cele mai vitregi momente ale istoriei noastre.
Este acum țăranul român într-un așa de mare pericol încăt trebuie salvat?
Categoric, DA. Este în mare pericol ca el să-și piardă locul și importanța în economia românească, iar împreună cu el, întreaga agricultură românească.
Țăranul român a devenit ”paria” economiei de piață europene. Victima unor negocieri deloc demne și profund incorecte la aderarea în UE, mica agricultură a fost supusă unei concurențe neloiale din partea importurilor masive de produse agroalimentare prin rețeaua de supermarketuri. Nu a mai dispus de posibilitatea accesului la piața tradițională prin falimentarea micilor magazine și prin exploatarea la care sunt supuși de rețeaua de intermediari susținută de către mafia piețelor. Primesc subvenții mult inferioare agricultorilor din alte țări membre UE, nu dispun de o infrastructură bancară și de asigurări specializată pe agricultură pentru a-și procura utilaje și pentru a-și asigura culturile. Nu beneficiază de o politică agrară coerentă și sustenabilă menită să stimuleze valorificarea superioară a producției prin procesare și export, nu sunt sprijiniți în acțiunea de combatere a secetei prin refacerea și dezvoltarea sistemului de irigații, nu este susținut învățământul vocațional agricol.
Tot acest context al dezinteresului și lipsei de măsuri politice cu caracter prioritar pentru sprijinirea țăranului român în condițiile concurenței pieței europene cere nu numai acțiuni ferme și imediate pentru ”salvarea” lui ca actor central al interesului național și al asigurării siguranței alimentatre, dar și pentru salvarea situației la nivel macro. Fără a interveni în această direcție nu se va putea echilibra balanța comercială, pericol iminent pentru destabilizarea pe termen lung a raporturilor macroeconomice cu efecte negative asupra stării economice a populației.
Uniunea Salvați Țăranul Român își propune să intervină în direcția colectării, depozitării, procesării și desfacerii producției micilor exploatații țărănești.
La data de 15 octombrie ac. a avut loc prima consfătuire de lucru între Uniunea Salvați Țăranul Român și Casa de Comerț Agroalimentar Unirea în scopul găsirii celor mai adecvate forme de cooperare în direcția colectării și valorificării producției de legume și fructe ale micilor exploatații. S-a subliniat faptul că trebuie acționat imediat la nivelul Bazinului legumicol Matca pentru stimularea acțiunii de asociere a producătorilor. Deși este cel mai important bazin de producție, în Matca nu există nicio cooperativă care să faciliteze valorificarea produselor prin rețea de retail. Valorificarea actuală prin sistem en-gros nu este profitabilă producătorilor. La nivelul altui important bazin legumicol, Glodeanu Sărat, se cer investiții imediate pentru amenajarea unei platforme de sortat/depozitat de cca 400-500 mp, acțiune pe care Uniunea intenționează să o realizeze în parteneriat cu Casa Unirea.
Evident, este doar un început, dar foarte încurajator nu numai pentru că se remarcă un grad înalt de conștientizare al producătorilor asupra necesității de a-și lua soarta în propriile mâini, ieșind din apatia așteptării unor posibile ajutoare din partea guvernelor, dar și începutul unor colaborări parteneriale între organizațaii patronale din agricultură și societăți comerciale ale Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Colaborarea între Uniunea Salvați Țăranul Român și noua conducere a Casei de Comerț Agroalimentar Unirea este o dovadă în acest sens.
Unii fac orice pentru a instaura o dictatură, fie ea și medicală.
Alții fac eforturi pentru a produce și desface cât mai multe legume și fructe sănătoase și de calitate. Ce bine ar fi dacă și aceștia ar instaura o dictatură, dictatura produselor românești pe piața agro-alimentară.