12.3 C
București
vineri, 16 aprilie

SF-ul, o ”terapie” pentru… realitate

În lumea SF-ului, atât de populată de idei noi şi cu o istorie destul de îndelungată dacă ne raportăm la ”ţinta” futuristă (conform unor surse, primii autori SF din literatura universală ar putea fi Jules Verne sau Mary Shelley, iar, potrivit blogului lecturile-emei.blogspot.com – care citează şi Wikipedia -, primul text SF românesc ar putea să îi aparţină lui Al. N. Dari, cu povestirea ”Finis Romaniae”, apărută în 1873, sau ieşeanului George Radu Melidon, cu povestirea ”Un vis curioz”, publicat în 1857), este foarte greu, dacă nu imposibil să vii cu ceva nou.

Există o teorie conform căreia, de la un moment dat, în artă nu mai poţi aduce ceva nou, totul fiind ”deja spus”. N-aş fi întru totul de acord în ceea ce priveşte arta în general (cred că mai există spaţiu neacoperit), dar în ceea ce priveşte SF-ul, un gen literar şi cinematografic foarte popular şi foarte exploatat, deşi de dată ceva mai recentă decât alte ramuri, întotdeauna m-am temut că, în prezent, s-ar putea aplica cu brio această teorie.

Am văzut două filme relativ recente, ”Terapie pentru viaţă” (O: A Cure for Wellness, 2016), şi ”Ex Machina” (2015), primul fiind mai degrabă thriller cu elemente fantastice decât SF – totuşi putând oarecum intra în această discuţie -, care deşi nu vin cu o idee complet originală (despre diverse elixiruri, inclusiv al nemuririi, despre experimente pe oameni sau pe animale, despre androizi – roboţi cu formă şi trăsături umane – ştim cu toţii că s-a mai scris), aduc o poveste cu un scenariu aparte, bine gândit, care fascinează privitorul şi îl fac curios să afle deznodământul.

Iată cum am interpretat filmele respective:

Terapie pentru viaţă: Încă de la primele cadre, A Cure for Wellness se anunţă a fi un film de excepţie, care ridică probleme teribil de actuale: îmbogăţire vs. conştiinţă, robotizare vs. sentimentalism, obsesie vs. luciditate şi altele asemenea. Are de toate, are iz şi de Wall Street şi de Shutter Island, dar mai presus de toate beneficiază de o regie extraordinară (personal, consider că se vede că Gore Verbinski este născut în zodia Peştilor, acea zodie dublă, extrem de sensibilă, cu înclinaţii vădit artistice). Eroul filmului este trimis de şefii unei corporaţii să aducă înapoi o persoană de a cărei semnătură aveau nevoie, persoană care suferise o transformare ce pentru ceilalţi părea incredibilă, în urma internării într-un sanatoriu. Odată ajuns acolo, descoperă o lume bizară, şocantă, plină de mistere. Vrea să plece, dar un accident îl aduce înapoi. Legendele locurilor par ieşite din tenebre, conţinând ingrediente precum incestul şi arderea pe rug. Intrat în joc, tânărul Lockhart va avea parte de tot felul de experienţe stranii. Încărcat de simboluri (ca nişte piese ale unui puzzle) şi de scene care aparent sunt ilogice, dar ne dăm seama că fac parte din acelaşi puzzle, ”Terapie pentru viaţă” este un film inovator, care face apel în egală măsură la raţiune şi la percepţia senzorială, atrăgând spectatorul în nişte hăţişuri inextricabile. Pendulând între thriller şi legendă cu accente de groază, pelicula lui Verbinski ridică şi multe probleme privind condiţia umană – de la mitul nemuririi până la transformarea de sine. Coloana sonoră este de excepţie, completând reuşit o realizare care îmi va rămâne mult timp întipărită în memorie.

Ex Machina: Superb! Nu am crezut că voi adăuga în favorite un SF de dată recentă şi despre care ştiam că nu are o idee total nouă, dar iată că s-a întâmplat! Deci: după cum am spus, fireşte că tema inteligenţei artificiale şi chiar cea a relaţiei om-cyborg nu e nouă. Dar Ex Machina are un scenariu perfect gândit, care te va ţine cu sufletul la gură pe tot parcursul filmului, nelăsându-te să întrezăreşti finalul (cel puţin mie asta mi s-a întâmplat, deşi am încercat să ghicesc cum se va termina), nelipsind nici momentele dramatice şi răsturnările de situaţie. Are dialoguri extrem de inteligente, care te fac să reconsideri ceea ce ştiai despre om şi despre roboţi, întrebându-te unde începe şi unde se sfârşeşte artificialul, ce anume ne dă personalitate şi dacă acest ”ceva” special se poate transfera şi unui robot – filmul spune că da, şi din câte ştiu şi ştiinţa în domeniu. Prezintă o lume ireală, aproape hipnotică, în care te întrebi mereu cât este aportul ”creatorului” Nathan şi cât s-a dezvoltat pe parcurs. Atracţia sexuală, care se va dovedi a avea o importanţă aparte în desfăşurarea evenimentelor şi în modul de a se comporta al tânărului (prezentat mai curând ca un idealist) Caleb este prezentată într-un mod superior, rafinat, şi nu vulgar sau agresiv ca în alte filme. Finalul este absolut năucitor, merită să urmăriţi cu atenţie tot filmul pentru a ajunge la un deznodământ neaşteptat. Astfel încât, după părerea mea, filmul ”Ex Machina”… trece cu brio testul şi, deşi pleacă de la premise cunoscute, se constituie într-o realizare originală, inteligentă şi plină de suspans. (Şi cu decoruri foarte reuşite).

- PUBLICITATE -

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

WWW