– Ştefan Bănică
S-a născut în ziua de 11 noiembrie 1933 la Călăraşi, pe malul Borcei, într-o căsuţă modestă de pe strada Pompierilor. El era fiul lăutarului Drăgan Costandache Bănică. Nimeni din familia actorului nu mai trăieşte astăzi în acel imobil după ce aceasta s-a mutat la Bucureşti, dar edilii oraşului au avut grijă ca să marcheze aşa cum se cuvine memoria artistului: pe peretele casei a fost amplasată o placă comemorativă de marmură, iar în oraş s-a ridicat un bust al său; la ambele dezveliri a luat parte fiul actorului, Ştefan Bănică Junior. De asemenea, anual la Călăraşi se organizează Festivalul teatrelor de amatori “Ştefan Bănică”, iar o stradă din cartierul Livada îi poartă prestigiosul nume. În 1995 Ştefan Bănică a primit titlul de “Cetăţean de Onoare al Municipiului Călăraşi”.
La Bucureşti Ştefan a cântat în corul de copii al Radioului şi a jucat în unele spectacole de teatru pentru şcolari. A urmat cursurile “Institutului de Teatru şi Artă Cinematografică” pe care le-a absolvit în anul 1955; încă în timpul studenţiei, dânsul făcea figuraţie la unele teatre din Capitală, fiind remarcat de marele actor Radu Beligan. A jucat succesiv pe scenele teatrelor din Galaţi, Ploieşti şi Bucureşti (Teatrul “C.F.R. Giuleşti”, Teatrul Regional, Teatrul “Bulandra”). A interpretat, de asemenea, multe piese muzicale foarte îndrăgite de publicul nostru printre care: Cum am ajuns să te iubesc; Îmi acordaţi un dans; Gioconda se mărită; Astă seară mă fac praf; Hei, coşar, coşar ş.a. Ştefan Bănică şi Stela Popescu au alcătuit între anii 1971 şi 1979 un memorabil cuplu pe scenele teatrelor de revistă, precum şi pe micile ecrane ale televizoarelor ţării.
Filmografia purtând semnătura lui Ştefan Bănică este impresionantă şi semnificativă, cuprinzând perioada 1965-1993. Aceasta este redată acum în ordine cronologică: Dincolo de barieră; Golgota; Haiducii; Împuşcături pe portativ; Tunelul; Şeful sectorului suflete; Vin cicliştii; Zile de vară; Brigada Diverse în acţiune; Cântecele mării; Brigada Diverse în alertă; Proprietarii; Păcală; Fair Play; Cianura şi picătura de ploaie; Septembrie; Singur printre prieteni; Nea Mărin miliardar; De ce trag clopotele, Mitică?; Harababura; Cel mai iubit dintre pământeni. La această listă se adaugă spectacolul de televiziune, realizat în 1982 în regia lui Liviu Ciulei, O scrisoare pierdută de Ion Luca Caragiale.
La vârsta de 61 de ani, în ziua de 26 mai 1995, inima lui Ştefan Bănică a încetat să mai bată, lăsând în urma sa un preţios portofoliu de prezenţe artistice greu de egalat.
Presa a consemnat o serie de cugetări şi mărturisiri ale marelui nostru actor: *“Viaţa mea se confundă cu teatrul. Uşa casei mele este o cortină, la fel de catifelată, la fel de deschisă bucuriilor, durerilor ca şi uşile teatrului românesc. Mama, soţia, copiii sunt personajele principale ale unei piese pe care o joc în fiecare zi. Ele mă iubesc, dar nu ştiu că, totodată, sunt pâinea mea fără de care n-aş putea intra în scenă.”; *“Luându-mi soţia şi băiatul cel mic, care avea atunci vreo trei ani, într-o deplasare cu Teatrul, ei stăteau lângă arlechin, iar eu, cum era rolul, culcat în pat. Uitând că mă aflu pe scenă, dând cu ochii de băiat, i-am făcut semn să vină să se strecoare în pat, lângă mine. Noroc că soţia mea îl ţinea strâns ca să evite vreo surpriză. Scena mea e lumea. Sunt un zăpăcit care ar glumi mereu.”; *“Sunt un om care n-ar supăra pe nimeni niciodată şi care înţelege să dăruiască tuturor oamenilor un surâs, o glumă, o butadă. Înţeleg că prin asta subţiez ticăloşia şi întunericul. Sunt un biet nătâng. Sunt Mitică Popescu (personajul din piesa omonimă a lui Camil Petrescu – n.n.). În tinereţe am fost un vagabond, mai bine zis un hoinar. Am iubit oamenii, vinul, fetele frumoase şi la fel de nătângi ca mine şi voi rămâne în acest lanţ vrăjit toată viaţa.”; *“Nu sunt un ipocrit. Îmi place că sunt un actor popular. Din nefericire, noi, actorii, trăim cât trăim. Riscul meseriei noastre este aici şi acum. Dincolo de mâine, alţi actori, alţi spectatori, alte măşti, viaţa în curgerea ei firească.”. Redau, în acelaşi timp, câteva dintre numeroasele replici pline de haz ale lui Şefan Bănică, apărute în piesele de teatru unde talentul dânsului a fost prezent – Umor în zbor; Aventuri în grota râsului; Timp frumos cu averse de umor; Poveste de carnaval; De ce n-are vulpea coadă; Post-scriptum la revelion: *“ – Nu-i apă? – Nu!- Paharnice, te osândesc să-ţi tai capul tu singur! Cu mâna stângă!”; *“Şoferi, nu mai circulaţi cu maşina după lăsarea serii, după lăsarea ceţii şi după lăsata secului.”; *“ – Ce exerciţii să fac ca să slăbesc? – Să mişcaţi capul de la stânga la dreapta, ţinând gura închisă de câte ori vi se oferă ceva de mâncare.”; *“Să nu-ţi închipui că, dacă te-ntorci cu spatele la oameni, le-o iei şi înainte.”; *“Cela ce strigă că ţara piere până ce-apucă vreun ciolan şi, cât îl roade, stă în tăcere… Cine nu-l ştie că e comedian?”; *“Să mă uit la semne? Vai, acum când religia şi-a căpătat locul binemeritat?”; *“ – Dumneata conduci sub influenţa alcoolului? – Eu? Alcoolul conduce sub influenţa mea!”; *“Actele şi soţia legală le păstrez cu grijă acasă.”; *“Cum aşa? Pe democraţia asta îmi reţii permisul şi-mi faci şi dosar? Două pedepse pentru o abatere minoră?”; *“ – Eu în fiecare dimineaţă beau un ceai de «coada şoricelului». – Ai găsit la farmacie? – Nu, îmi aduce pisica.”.
– Ştefan Bănică Junior
S-a născut în ziua de 18 octombrie 1967 la Bucureşti, având de peste trei decenii o carieră artistică reprezentativă în multiple ipostaze: actor; compozitor; cântăreţ; regizor; producător şi moderator T.V. El a absolvit în 1985 Liceul teoretic “Ion Luca Caragiale” şi apoi, în 1990, Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică “Ion Luca Caragiale”, secţia actorie. Aş putea spune că Destinul l-a ţinut, în anii tinereţii sale, în braţele lui Nenea Iancu.
Ştefan Bănică Junior a avut o biografie plină de evenimente conjugale: căsătorit în perioada 1994-1999 cu Mihaela Rădulescu; căsătorit cu Camelia Constantinescu (mama primului său fiu, Radu Ştefan), de care s-a despărţit în anul 2005; căsătorit cu Andreea Marin între anii 2006 şi 2013, având împreună o fiică pe nume Ana Violeta; căsătorit în anul 2017 cu Lavinia Pârva, având de pe urma acelei noi căsnicii un fiu numit Alexandru. Voi reda în continuare unele versuri din Cântec pentru Violeta în care Ştefan Bănică Junior apare ca textier, compozitor şi interpret: “N-am crezut vreodată/c-am să am o fată/ce-mi începe ziua cu un surâs./E un zâmbet toată când îmi spune «tată»,/mă topesc şi ea pufneşte-n râs./«Bine ai venit» – îţi spun – în viaţa mea,/«te aşteptam demult şi-ai apărut când trebuia.»/Ochi mari frumoşi şi un zâmbet minunat./Prima întâlnire, prima ta uimire/pentru mine sunt de neuitat./Prima încercare de-a sta în picioare,/primul tău cuvânt rostit vreodată»…/Sper să fiu cu tine, peste ani de zile/când te voi conduce la altar./Şi să-ţi spun «Mireasă, eşti aşa frumoasă,/mândru sunt la braţul tău s-apar.»…/Tata o iubeşte, fata îi zâmbeşte.”.
Ştefan Bănică Junior are multe gânduri dintre care am reţinut următoarele: *“Nu este prea târziu pentru nimic din ceea ce-ţi doreşti să faci şi nu este niciodată prea târziu să spui un lucru frumos, să spui «Te iubesc»; asta am învăţat-o pe propria piele.”; *“La teatru există un alt tip de emoţie decât la un show de divertisment. Ea se creează în contextul piesei respective şi prin interacţiunea dintre actor şi public. Pentru oamenii care nu m-au văzut la teatru plătesc într-un fel un preţ al imaginii cu care lumea s-a obişnuit.”; *“Ştiu încă din copilărie, trăind lângă tatăl meu, ce înseamnă statutul de persoană publică şi, în acelaşi timp, plurivalenţa artistică pe care am moştenit-o de la el. Fiecare tip de emoţie artistică, fie că este teatru, fie că este muzică sau televiziune, necesită moduri diferite de concentrare.”; *“Teatrul rămâne pentru mine prima dragoste. La teatru merg pentru că îmi respect profesia, nu pentru bani.”.
