sâmbătă, 15 august, 2020
22 C
București

SUA își extind războiul taxelor vamale la Franța? Anunță represalii la impozitarea de către Paris a giganților GAFA

Pionieră în materie de impozitare a GAFA (Google, Apple, Facebook și Amazon), Franța va face în curând obiectul unor sancțiuni americane, a anunțat reprezentantul american pentru Comerț, Robert Lighthizer. Ele sunt însă suspendate pentru perioada în care Franța va continua, și ea, să “înghețe” taxele sale preconizate pentru giganții tehnologici mai sus menționați.

Secretarul american al Trezoreriei, Steven Mnuchin, a declarat la CNBC că a avut discuții aprofundate cu Robert Lighthizer referitoare la acest dosar, dar nu au ajuns la o decizie finală, urmând a se întâlni cu președintele Trump pentru dezbaterea acestui dosar.

Reamintim că parlamentul francez a votat la 11 iulie 2019 instituirea unei taxe care să fie plătită Franței de către giganții din grupul GAFA, precum și de către alte multinaționale aparținând aceluiași sector, acuzate de evaziune fiscală. Taxa GAFA reprezintă un impozit solicitat giganților tehnologici ai grupului respectiv care generează o cifră de afaceri mondială de 750 milioane euro și de 25 milioane euro pe teritoriul Franței. În fața presiunilor Washingtonului și a amenințărilor acestuia cu represalii, Parisul “s-a pliat” printr-o decizie din ianuarie 2020 care amână impunerea taxelor GAFA până în decembrie 2020.

Ce represalii are în vedere Washingtonul

Președintele Trump, care a impus fără reținere măsuri tarifare agresive împotriva rivalilor, dar și a unor aliați, a decis să amenințe cu taxe vamale suplimentare de până la 100% unele produse de origine franceză, în special la brânzeturi, cosmetice, genți. Argumentul invocat de Biroul reprezentantului american pentru Comerț (USTR) este că taxele pe care Parisul vrea să le impună GAFA sunt “nerezonabile” și “discriminatorii” față de întreprinderile americane. În prezent, spun surse apropiate ambelor părți, continuă negocierea unei soluții de compromis.

În toamna anului trecut, acest dosar părea să se apropie de o rezolvare diplomatică. Proiectul de acord prevedea menținerea impozitului francez asupra activității marilor grupuri tehnologice (GAFA) până la intrarea în vigoare a unui nou plan fiscal internațional în cadrul OECD. Or, în acest moment, negocierile au eșuat. Ca atare, la 17 iunie, luând act de absența unor progrese la negocierile respective, Steven Mnuchin a anunțat o pauză în discuțiile pe această temă, ceea ce a provocat îngrijorare la Paris legat de riscul impunerii de taxe vamale la produse de origine franceză, inclusiv vinurile.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

ULTIMA ORĂ

Polonia, în recesiune, pentru prima oară de la căderea comunismului

Cu cele 38 milioane de locuitori, Polonia este considerată de analiștii economici europeni de departe cea mai...

Acord de pace între Israel și Emiratele Arabe Unite. Palestinienii se consideră “trădați”

Acordul privind normalizarea relațiilor dintre Israel și Emiratele Arabe Unite, încheiat joi seară, sub egida Statelor Unite,...

ROBOR este în scădere. Ce se întâmplă cu ratele Prima Casă

Pe data de 5 august, Banca Națională a României (BNR) a redus dobânda de politică monetară de...