Sunt folosite microîntreprinderile ca vehicule salariale?

Una dintre motivațiile folosite de guvern pentru scăderea pragului până la care sunt clasificate microîntreprinderile, consecința fiind un impozit de 1% pe venituri, este aceea că microîntreprinderile sunt folosite ca vehicule salariale, adică maschează de fapt salariul primit de proprietarul microîntreprinderii. Cu alte cuvinte, o microîntreprindere plătește 1% impozit pe venit, în loc să plătească 41,25%, cu aproximație, contribuții sociale și impozit pe venit. Ca atare, prin ordonanța aflată în discuție în prezent, se preconizează reducerea plafonului de încadrare a microîntreprinderilor, de la 500.000 euro venituri la 300.000 lei, adică aproximativ 60.000 euro. Întrebarea care se pune este dacă într-adevăr așa stau lucrurile, adică sunt folosite microîntreprinderile ca vehicule salariale? Sigur, nu putem exclude acest lucru, dar dacă facem niște calcule, vom vedea că lucrurile stau diferit. În primul rând, este vorba de plafonul de 60.000 euro, ceea ce înseamnă 5.000 euro lunar. Păi, câte persoane titulare de microîntreprinderi au un salariu mai mare de 5.000 euro/lună astfel încât să nu se încadreze la microîntreprinderi? Cred că suntem de acord dacă spunem că foarte puține. Deci, nu se justifică reducerea plafonului, deoarece chiar și redus se va putea utiliza în continuare microîntreprinderea ca vehicul salarial. În al doilea rând, pentru a te încadra la microîntreprinderi, pe lângă plafon, este necesară și angajarea unei persoane, deci se plătesc contribuții sociale pe 1 angajat, pe lângă impozitul de 1% pe total venituri, plus impozit de 8% pe dividende. Așadar, avem angajați, ca urmare despre ce vehicul vorbim? Mai mult, dacă profitul este mare, persoana fizică titulară a microîntreprinderii va plăti și contribuție de asigurări sociale de sănătate de 10% pentru dividendele încasate, asta dacă depășește plafoanele de 6, 12 sau 24 salarii minime brute pe economie. Plus că microîntreprinderea mai are și cheltuieli materiale, deci intră în circuitul economic ca și consumator, plătitor de TVA etc. Iar dacă, totuși, titularul microîntreprinderii rămâne cu mai mulți bani decât ca salariat, aceste venituri suplimentare intră, de asemenea, în circuitul economic, prin creșterea consumului, implicit a economiei, ca urmare mai multe impozite și taxe pentru stat. Se poate că plafonul actual de 500.000 euro pentru microîntreprinderi este prea mare, dar o scădere până la 60.000 euro mi se pare prea drastic. Cred că ar trebui găsit un alt plafon mai rezonabil, cine știe, poate undeva la 100.000-200.000 euro. Sigur, statul își dorește ca optimizările fiscale să nu afecteze prea mult impozitele și taxele de plată, dar eliminarea în totalitate a acestor optimizări este imposibilă, nicăieri în lume nu s-a reușit acest lucru, cheia este ca ele să fie cât mai puțin atrăgătoare, iar acest lucru nu se poate realiza doar prin coerciție, ci este nevoie de combinarea coerciției cu acordarea de stimulente pentru cei foarte corecți. De fapt, eu cred că plafonul de 60.000 euro este vehiculat și ,,scăpat” pe surse, doar ca un iepure, adică un fals plafon, urmând ca la definitivarea ordonanței, pentru că nu am nicio îndoială că aceasta va fi dată, să crească acest plafon, iar micii întreprinzători să răsufle ușurați că nu este chiar așa de rău! Vechea metodă de arătare a pisicii! Totuși, când vom renunța la aceste metode și să analizăm serios ce avem de făcut?