Mircea Manolescu a fost un poet, prozator şi epigramist român. A colaborat cu mai multe publicaţii, cum ar fi revistele Urzica (unde a şi debutat literar), Moftul român, Papagalul, Scaiul, Spinul, sau almanahul Perpetuum comic. Primul său volum de versuri, ”Zâmbete ironice”, a apărut în anul 1988 la Editura Licorn.
Poate mai puţin cunoscută este activitatea sa de prozator. De aceea, acum, în preajma împlinirii a 83 de ani de la naşterea sa, ce se petrecea la 15 ianuarie 1938, la Craiova (scriitorul a încetat din viaţă în anul 1997, aflându-şi odihna la Cimitirul Bellu, în apropierea aleii scriitorilor), considerăm necesar a face cunoscută publicului apariţia romanului ”Taina Pădurii Stuparu”, care a văzut recent lumina tiparului la Editura Anamarol.
De la început se face simţit talentul de povestitor al autorului, care zugrăveşte cu minuţiozitate scena şi personajele – cititorului îi sunt prezentate detalii privind locurile, încăperile, îmbrăcămintea personajelor ori aspectul fizic al acestora. Se ştie că într-un roman, dincolo de intrigă, o mare importanţă o are felul în care sunt creionate personajele, ca şi modul de narare a evenimentelor. Mircea Manolescu demonstrează o implicare desăvârşită în prezentarea amănunţită a tuturor acestor aspecte.
În ceea ce priveşte intriga, încă de la primele file ce prezintă acţiunea, plasată în anul 1944 (pentru a purta, mai apoi, cititorul în perioada anului 1956), autorul insistă asupra problemei alegerii morale: regimurile se schimbă, la fel şi ”stăpânii” de conjunctură, dar cei implicaţi trebuie să dea dovadă de verticalitate, să probeze că au o conştiinţă, altfel chiar alegerile lor îi vor trăda şi îi vor demasca drept profitori, drept oportunişti.
Chiar primele personaje prezentate, moşierul Iancu Urezeanu şi fiul său, Grigore, deşi ne apar ca personaje preponderent pozitive, au de înfruntat, în dialogurile şi deciziile lor, probleme de conştiinţă.
Apoi, un ofiţer german ce va intra în scenă va întări impresia că profilul moral al personajelor are o mare importanţă în naraţiune, deşi intriga pare a fi centrată doar pe o poveste de război.
După cum se arată şi în prefaţă, ”povestea are la bază întâmplări reale, dar nu se vrea o radiografie a acelor vremuri, ci o scenă pe care autorul Mircea Manolescu a ales să urce personajele sale, pentru a putea ţese mai apoi cu migală o serie întreagă de intrigi şi a lăsa talentul să-i dezvăluie calităţile de bun narator, de pictor fin al naturii sau de constructor meticulos al portretelor eroilor săi”.
Într-adevăr, toţi scriitorii umanităţii, de la cei necunoscuţi marelui public sau cei cunoscuţi doar în anumite cercuri şi până la cei celebri, au nevoie de o astfel de scenă.
Şi, indiferent că ”pretextul” literar este o poveste de război, una de dragoste, una filosofică sau una science-fiction, toate personajele care urcă pe respectiva scenă o fac pentru a oferi posterităţii o reprezentaţie care să impresioneze, un story cu o morală aparte care are drept scop subsumat crearea unei omeniri mai bune, prin progres moral şi prin evitarea repetării unor greşeli.
Se vede din plin în ”Taina Pădurii Stuparu” că războiul, ca orice încercare extrem de dură, reprezintă şi un mare test al caracterului, pe care poţi să-l treci sau nu.
Naraţiunea captivează, fiindcă este scrisă într-un ritm alert, asemănător romanelor poliţiste sau de acţiune, cu detalii atent surprinse, dar, după cum aminteam, este de natură să te pună pe gânduri, fiind ca o fabulă ce are, negreşit, şi o morală.
Războiul dă naştere unor poveşti cumplite, cu toţii ştim asta, şi pe măsură ce înaintezi în lectură te simţi şi tu puţin ”acolo”, sperând sau agonizând odată cu personajele.
Mica comunitate din zona Pădurii Stuparu este descrisă la fel de meşteşugit, cititorul având rezervat câte un tablou distinct pentru fiecare capitol, rămânându-i să întregească singur ansamblul, ca într-un puzzle.
Un roman scris cu vervă, în care moartea şi trădarea pândesc la tot pasul, care depăşeşte însă statutul de roman de aventuri prin creionarea fină a personajelor şi situaţiilor şi prin privirea ca o radiografie extrem de precisă aruncată asupra caracterelor fiecăruia dintre cei ce apar în naraţiune.
