În anul 1961, cercetătorul clujean N. Vlassa, săpând cam la 20 de km de comuna Tărtăria, la o colină numită Turdaş, găseşte în stratul cel mai de jos al acesteia o groapă umplută cu cenuşă.
Pe fundalul ei au fost găsite statuetele unor idoli străvechi, o brăţară de scoici marine şi trei tăbliţe de lut, acoperite cu un scris pictografic, alături de corpul ars şi dezmembrat al unui om matur. Descifrarea tăbliţelor ne aduce în faţa unei scrieri presumeriene şi a unei enigme „mortul copt”. La vechii sumerieni, în cinstea marelui zeu şaue, preotul principal, la împlinirea anilor de slujit, era ars.[i] Aruncând o privire rapidă pe harta României, în zona Tărtăriei vom descoperi nume ciudate, fără nici un înţeles pentru o persoană neiniţiată, vom găsi ţara zeului şaue.
D-l P. L. Tonciulescu, în cartea De la Tărtăria la Tara Luanei, publica şi o hartă intitulată „Urmele zeului şaue”,[ii] din care citez localităţi şi râuri cu o rezonanţă care aminteşte de acest zeu străvechi, local: satul şăuleşti pe valea Mureşului, la sud de Turdaş, lângă Tărtăria; puţin mai la nord, tot pe malul stâng al Mureşului, satul şeusa; ceva mai la nord întâlnim şeulia de Mureş; undeva mai sus de pârâul şaulia, afluent al râului Luduş, la confluenţa celor de mai sus avem comuna şeulia şi satul şaulita; în judeţul Bihor, comuna Nojorid, avem satul şauaeu.
Si dacă continuăm călătoria pe harta României, pe Someşul Mare, pe apele Zalăului, găsim zeci de localităţi şi ape cu nume derivate din ale marelui zeu: satul Ili-şua, râul şieu, comuna şiuet, şieu Măgheruş, Christur-şieu, şieu Odorhei, până şi şieu-Sfânt.
De acum 7.000 de ani cam atâta ne-a rămas. Oare, în străfundul acestor aşezări, dacă arheologii ar săpa, ar mai căuta, nu s-ar mai descoperi nimic? Oare singurele vestigii lăsate de strămoşii iubitori ai zeului şaue să fie numai cele de la Tărtăria?
[i]. Paul Lazãr Tonciulescu, De la Tãrtãria la Þara Luanei, Ed. Miracol, Bucureºti, 1996, pp. 23-25.
[ii]. Ibidem, p. 22.
