Atunci când mărfurile trec frontierele, este important să știți unde se află marfa, dar și cine este responsabil pentru costurile și riscurile pe parcurs. De asemenea, este necesară transparența cu privire la partea responsabilă de fiecare etapă. Din acest motiv, echipele de logistică monitorizează îndeaproape Incoterms și folosesc soluții de vizibilitate a transporturilor. De exemplu, dacă urmăriți un container MSC, MSC tracking vă poate ajuta să verificați deplasarea și starea acestuia pe parcursul rutei. Akkon tracking oferă, de asemenea, o modalitate de a rămâne informat cu privire la transporturile gestionate prin Akkon. Atunci când Hapag-Lloyd transportă mărfurile dumneavoastră, Hapag tracking vă permite să urmăriți containerul pe măsură ce acesta se deplasează între porturi. Indiferent de transportul pe care îl urmăriți și monitorizați pentru a avea informații actualizate despre locația mărfurilor la un anumit moment, Incoterms este ceea ce stabilește cine este responsabil pentru fiecare aspect de-a lungul întregului proces.
Ce sunt Incoterms?
Incoterms reprezintă un set standardizat de reguli internaționale. Elaborate și publicate de ICC, aceste reguli stabilesc cine este responsabil pentru fiecare activitate, fie că este vorba despre contractarea transportatorilor, suportarea costurilor suplimentare, efectuarea declarațiilor vamale sau asumarea riscului pentru marfă. Cea mai recentă ediție a regulilor International Commercial Terms, “Incoterms 2020”, include unsprezece reguli, printre care se numără cele trei utilizate frecvent: FOB, CIF și DDP. Aceste reguli oferă modalități diferite de stabilire a riscurilor și a livrării, precum și de repartizare a costurilor și responsabilităților, a transportului și asigurării și a formalităților de export și vamale.
De ce sunt folosite Incoterms? Contractele comerciale internaționale pot genera cu ușurință probleme atunci când nu este clar cine trebuie să facă fiecare lucru. Contractul de vânzare este încheiat între două părți. Vânzătorul poate accepta să expedieze o cutie, în timp ce cumpărătorul presupune că tranzacția include toate taxele aplicabile. Acest lucru poate duce cu siguranță la dispute după ce la destinație apar costuri suplimentare. Incoterms elimină această confuzie. Ambele părți știu exact cine este responsabil pentru fiecare etapă, de la rezervarea camioanelor până la organizarea asigurării.
Un aspect care creează confuzie pentru multe companii care sunt la începutul activității de import sau export este faptul că transferul costurilor nu coincide întotdeauna cu transferul riscului. Uneori, vânzătorul plătește pentru transportul mărfurilor până într-un punct situat dincolo de momentul în care, din punct de vedere contractual, nu mai este responsabil pentru ceea ce se întâmplă cu acestea. Acest lucru este deosebit de important atunci când comparați, de exemplu, transportul FOB cu CIF. Să analizăm modul în care funcționează efectiv acești trei termeni.
Transport FOB: cumpărătorul preia controlul în port
Există situații în care vi se recomandă utilizarea condiției FOB, sau Free On Board, în special atunci când produsele sunt transportate pe cale maritimă. Responsabilitatea vânzătorului încetează în momentul în care acesta finalizează formalitățile de export și livrează mărfurile la bordul navei alese de cumpărător, în portul de expediere indicat. În acel moment, riscul și responsabilitatea trec de la vânzător la cumpărător, inclusiv responsabilitatea pentru organizarea transportului maritim, livrarea la destinație și formalitățile vamale.
Transportul FOB este potrivit pentru un cumpărător care înțelege modul în care funcționează transportul internațional, deoarece cumpărătorul alege transportatorul, ruta maritimă și suportă costurile aferente. Pentru cumpărător, riscul se transferă imediat ce marfa este livrată și încărcată la bordul navei, iar acesta devine responsabil pentru ceea ce se întâmplă ulterior. Din acest motiv, importatorii experimentați preferă adesea această condiție, deoarece au deja parteneri de încredere care se pot ocupa de logistică. Pentru mărfurile containerizate predate transportatorului într-un terminal înainte de încărcarea pe navă, ICC recomandă luarea în considerare a condiției FCA în locul FOB.
Transport CIF: vânzătorul plătește transportul și asigurarea
CIF, Cost, Insurance and Freight, schimbă lucrurile. În acest caz, vânzătorul plătește transportul mărfurilor până la portul de destinație și achiziționează și asigurarea. Iată însă aspectul important: la fel ca în cazul FOB, riscul trece la cumpărător în momentul în care marfa este încărcată pe navă în portul de plecare. Prin urmare, vânzătorul se ocupă de transportul maritim și de asigurare. Dacă în timpul transportului apare o daună acoperită, cumpărătorul poate solicita despăgubiri în baza asigurării încheiate de vânzător, în conformitate cu termenii și acoperirea poliței. Cumpărătorii trebuie să țină cont de faptul că, în cazul CIF, obligația implicită a vânzătorului privind asigurarea oferă doar un nivel minim de acoperire. Prin urmare, cumpărătorul poate lua în considerare o acoperire mai extinsă, în funcție de valoarea și natura mărfurilor.
Atunci când comparați transportul CIF cu FOB, gândiți-vă la diferența dintre control și comoditate. În cazul CIF, vânzătorul se ocupă de transportul principal și de asigurare, ceea ce poate fi convenabil dacă nu doriți să vă ocupați de toate detaliile logistice. În cazul FOB, cumpărătorul ia mai multe dintre aceste decizii. Nu există o soluție universală. Uneori, alegerea depinde de cine poate obține tarife de transport mai bune, cine are infrastructura logistică necesară sau cine dorește să aibă mai puține responsabilități.
Transport DDP: vânzătorul se ocupă aproape de toate
DDP, Delivered Duty Paid, pune aproape toate responsabilitățile în sarcina vânzătorului. În cazul DDP, vânzătorul este responsabil pentru formalitățile de export și import și pentru plata taxelor vamale de import și a taxelor aplicabile. Pentru cumpărător, acest lucru poate simplifica procesul de import, deoarece vânzătorul se ocupă de formalitățile vamale necesare și de costurile legate de import.
Transportul DDP poate fi o opțiune foarte convenabilă pentru importatori, însă acest serviciu implică de obicei costuri de transport mai mari. La urma urmei, vânzătorul se ocupă de mai multe procese, iar DDP este mai complex deoarece implică frontiere internaționale și reglementări care pot fi dificil de gestionat. Nu orice exportator poate oferi această soluție, iar unii pot include costuri suplimentare pentru a acoperi toate aceste responsabilități.
FOB vs. CIF vs. DDP: cine plătește și cine își asumă riscul?
Așadar, cum alegeți? Iată un rezumat rapid:
- În cazul FOB, vânzătorul finalizează formalitățile de export și livrează mărfurile la bordul navei; apoi riscul și costurile relevante trec la cumpărător.
- În cazul CIF, vânzătorul plătește transportul maritim și asigurarea până la portul de destinație, însă cumpărătorul preia riscul imediat ce marfa este încărcată la bordul navei în portul de origine.
- DDP înseamnă că vânzătorul este responsabil pentru transportul și vămuirea mărfurilor până la destinația indicată, inclusiv pentru formalitățile de import, taxele vamale și taxele aplicabile.
Toate aceste opțiuni vă afectează costurile totale. Un preț mai mic al produsului poate să nu mai fie atât de avantajos dacă ajungeți să suportați separat costurile de transport, taxele vamale și alte cheltuieli care nu au fost incluse de vânzător. Nu există un singur Incoterm care să fie cel mai bun pentru fiecare transport. Totul depinde de cine are conexiuni logistice mai bune, de cerințele țării de destinație și de cât de mult doriți să vă implicați în proces.
Concluzie
Alegerea Incoterms potrivit este ca și cum ați folosi o hartă într-o călătorie. Aceasta vă ajută să înțelegeți riscurile, costurile și responsabilitățile atunci când expediați mărfuri la nivel internațional. Este întotdeauna util să priviți dincolo de prețul produsului și să luați în considerare întregul traseu – cine este responsabil pentru fiecare etapă și ce înseamnă acest lucru în mod real pentru afacerea dumneavoastră.
