marți, 26 mai, 2020
12.8 C
București

TotalSoft, venituri de 19 milioane de euro în 2018

TotalSoft a încheiat anul 2018 cu o cifră de afaceri de 19 milioane de euro, suita de soluții Charisma având o pondere de 70% în totalul veniturilor companiei.

În primul trimestru al anului 2019, TotalSoft a raportat venituri de 5,4 milioane de euro, o creștere cu 16% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Compania, care anul acesta împlinește 25 de ani de la înființare, estimează venituri de 23 milioane de euro.

Cei peste 1.000 de clienți la nivel global ai TotalSoft sunt lideri în industrii precum leasing&credit, financiar-bancar, retail, agricultură, servicii, distribuție, medical&farmaceutic, construcții&proiectare, energie, utilități și producție. Ponderea cea mai mare în cifra de afaceri din 2018 este reprezentată de soluțiile Charisma ERP (50%), Charisma HCM (20%) și soluțiile dezvoltate pe tehnologii Microsoft (6%). Aceleași procente sunt estimate și pentru veniturile TotalSoft din 2019.

”După integrarea în grupul internațional Logo, TotalSoft a trecut printr-o perioadă de reorganizare și regândire a strategiei de dezvoltare. Democratizarea tehnologiei devine noul driver al companiei, care își pune amprenta asupra strategiei de produs în 2019-2020. Dezvoltăm noi platforme software cu accent pe accesibilitate, prin integrarea facilă cu terțe soluții, trecerea în cloud și adoptarea de noi tehnologii. Totodată, investim în integrarea tehnologiilor AI, IoT și chatbot în aplicațiile de business Charisma, pentru transformarea proceselor de business și optimizarea soluțiilor curente. Echipele de R&D și cel de business development s-au dezvoltat semnificativ în ultima perioadă, pentru a susține toate aceste proiecte”, a declarat Gorkem Tursucu, CEO TotalSoft.

Majoritatea veniturilor provin din piața locală (65%), însă ponderea cifrei de afaceri din extern este în creștere. Pe fondul planurilor de extindere în afara țării prin soluțiile Charisma Financial Services, Charisma ERP, Charisma HCM, Charisma Medical Software, în următoarea perioadă, balanța se poate înclina în favoarea proiectelor din afara țării.

În prima parte a anului 2019, businessul TotalSoft a înregistrat un trend de creștere din mai multe puncte de vedere. Pe de-o parte, au fost dezvoltate noi proiecte și module pentru clienții existenți, pe de altă parte TotalSoft și-a completat portofoliul de clienți cu nume importante din educație, oil&gas, turism, construcții, sănătate și servicii.

Noi soluții și produse software în portofoliul TotalSoft

În 2018 compania a investit 2 milioane de euro în dezvoltarea portofoliului de soluții, iar pentru anul în curs, va aloca în acest sens un buget de peste 2,5 milioane euro.

Suita de soluții Charisma deține cea mai mare pondere în veniturile companiei, iar începând cu 2019, portofoliul a fost extins cu soluții partenere precum SAP și Tableau. De asemenea, compania oferă și o suită unică de servicii de outsourcing care include, pe lângă serviciile de HR și Financiar-Contabilitate, și partea de digitalizare în conformitate cu cerințele GDPR. De curând, TotalSoft acoperă și zona de hosting și dezvoltare de soluții custom, complementare soluției ERP, dezvoltând, astfel, o nouă direcție de business cu un potențial crescut.

Achiziții pe piața locață și extindere în Europa

În 2018, TotalSoft a finalizat procedurile de achiziție și integrare a companiei Architected Business Solutions (ABS), grup specializat în consultanță în managementul afacerilor, cu expertiză solidă în strategie, managementul proceselor de afaceri, tehnologie și outsourcing. În urma acestei achiziții, TotalSoft devine o companie cu profil unic în industria locală de IT, consolidându-și astfel portofoliul de servicii și soluții de business, precum și competențele în consultanță și management de proiect.

Primul birou internațional al companiei a fost deschis în Germania. Unul dintre cei mai importanți clienți la nivel global, Deutsche Leasing, parte a uneia dintre cele mai mari şi puternice organizaţii financiare internaţionale, a optat pentru implementarea soluției Charisma Leasing în toate cele 22 de sucursale, fiind singura companie de leasing din lume care optează pentru soluție de grup.

Această soluție deservește clienți din 32 de țări, de asemenea o caracteristică unică pe piața de software de leasing. De altfel, suita Charisma pentru industria de leasing este inclusă în top 10 soluții pentru verticala de leasing din Europa, într-un studiu independent publicat de PriceWaterhouseCoopers în 2017.

Strategia de extindere pe piața externă vizează și celelalte soluții din suita Charisma, cele mai importante fiind Charisma ERP, Charisma HCM și Charisma Medical Software. În 2019, publicația CIO Applications a inclus TotalSoft printre primii 10 furnizori de soluții de tip ERP din Europa.

Buget de training extern pentru angajați de 300.000 euro în 2019

TotalSoft are deschise 100 de poziții pentru 2019, cele mai multe sunt pentru consultanți în implementare aplicații ERP, programatori de baze date (SQL), precum și ingineri software specializați în tehnologiile .NET, C#, JavaScript (React).

Pe de altă parte, compania țintește pentru acest an dublarea numărului de studenți sau masteranzi din programele de internship. Derulate sub numele Charisma Academy, acestea se vor derula pe perioade de 3 luni, cei mai mulți dintre cursanți optând, la final, pentru angajare în cadrul companiei.

„Ne interesează foarte mult experiența angajaților și suntem interesați continuu să găsim noi metode prin care o putem îmbunătăți. În spatele acestora stă un mediu colaborativ bazat pe acțiuni interne, prin care am aliniat echipele către aceeași viziune, obiective și strategie. În prezent, suntem în etapa în care valorile companiei sunt traduse în comportamente concrete care vor inspira acțiunile noastre legate de angajați, dar și redefinirea sistemului de evaluare a performanțelor. Ne dorim ca angajații noștri să își găsească motivarea intrinsecă de a contribui la activitatea zilnică și îi încurajăm din ce în ce mai mult să își îmbunătățească abilitățile, investind în trainingul acestora. În strategia de dezvoltare, am pus accent pe pregătirea colegilor și identificarea punctelor forte, având în 2019 un buget alocat de 300.000 EUR numai pentru training extern”, a menționat Gorkem Tursucu, CEO TotalSoft.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

ULTIMA ORĂ

Sondaj comandat de PE: Europenii doresc ca UE să aibă mai multe competențe în abordarea crizelor similare celei provocate de COVID-19

- Aproape șapte din zece respondenți (69%) doresc ca Uniunea Europeană să poată juca un rol mai...

Înapoi în viitor

După două luni de izolare, mulți se străduiesc să întoarcă timpul. Chiar și cu riscul unui nou...

146 de noi cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19

Grupul de Comunicare Strategică a dat publicității noul bilanț al pandemiei de coronavirus în România. Au fost...

Analiză Frames: Riscă România o aterizare forțată? Cât de pregătiți suntem pentru criză, față de acum 10 ani

În fața furtunii economice de proporții care se proliferează la orizont, România se...