1962 – Premiul I şi titlul de Laureat al Concursului din cadrul Festivalului Mondial al Tineretului şi Studenţilor de la Helsinki; 1972 – Discul de Aur decernat de Academia “Charles Cros” din Paris; 1999 – Laureat al Smithonian Folklive Festival de la Washington; 1999 – Premiul I la Festivalul Internaţional de la Bruxelles; 2000 – Premiul Inter-Lyra în cadrul Olimpiadei de Muzică şi Dans “Cele Cinci Lyre” de la Budapesta; 2002 – Crucea Naţională “Serviciul Credincios”, clasa a III-a; 2004 – Ordinul “Meritul Cultural” în grad de Mare Ofiţer; 2008 – Titlul de Doctor Honoris Causa al Academiei de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca; 2018 – Ordinul Naţional “Serviciul Credincios” în grad de Cavaler: acestea sunt principalele premii şi distincţii primite de marele nostru artist Dumitru Fărcaş.
S-a născut la 12 mai 1938 în satul Groşi/judeţul Maramureş într-o familie ce avea îndelungate tradiţii muzicale, bunicul, tatăl şi cei doi fraţi mai mari fiind cântăreţi la clarinet. Iată care sunt amintirile rapsodului Dumitru Fărcaş despre tatăl său, prezentate într-un interviu acordat în cursul anului 2011: “În familia mea s-a cântat la un clarinet micuţ pe care tata l-a câştigat de la un ţăran român făcându-i o zi de plug cu caii. Neavând bani acel om, i-a dat clarinetul. Tata a murit în 1946 de o stupidă pneumonie. Când am ajuns eu elev al Liceului de Muzică, mi-am cumpărat un magnetofon, un<Tesla> şi am întrebat bătrânii satului: <Cum a fost tata? A fost un om prietenos? A fost un om bun? A iubit lumea?>. Şi-mi povestea un bătrân extraordinar de frumos că tata cânta mult la culesul recoltei; după un pahar de must petrecea cu prietenii. Şi zicea bătrânul: <Dragă Mitruţ, te-am auzit la radio şi cânţi foarte frumos, d-apoi nu cânţi ca tată-tău, că tată-tău, după ce scotea clarineta din gură, apoi clarineta aia mai suna o jumătate de ceas!>”.
Dumitru Fărcaş o evocă, de asemenea, pe mama sa: “Mama mi-a cumpărat un fluieraş şi cu acel fluieraş am participat la toate festivalurile interşcolare naţionale şi regionale cum era atunci şi am luat o mulţime de premii. Şansa mea a fost şansa copilului de la sat: am avut un învăţător pe nume Lupar Gheorghe, un om absolut destoinic cum erau adevăraţii noştri dascăli de altădată, care te studia de mic şi ştia: ăsta-i bun de croitor, ăsta-i bun de tâmplar, ăsta-i bun de muzicant, ăsta-i bun de dansator. Directorul Liceului de Muzică, dl. Mihai Guttman a luat contact cu învăţătorul din sat şi ne-a chemat într-o zi la şcoală să dăm probe de aptitudini. În urma acestor probe am fost ales să vin toamna să dau examen la Liceul de Muzică din Cluj. Am intrat la Liceul de Muzică în 1956, iar în 1960 când am absolvit, copil sărac fiind, m-am întors acasă şi am intrat ca solist în Ansamblul de cântece şi dansuri <Maramureşul> din Baia Mare… M-am pus la punct într-o săptămână cu noul instrument (taragotul deoarece postul de oboist era ocupat – n.n.). M-a întrebat directorul dacă ştiu să cânt la taragot, iar eu am răspuns că da, ştiu. Când am văzut, însă, instrumentul i-am spus directorului că nu-i bun şi că trebuie să-l repar, iar după o săptămână am să vin să dau proba. Am exersat zi şi noapte timp de o săptămână, iar la momentul cuvenit m-am prezentat la director şi am cântat la taragot două piese foarte frumoase.”.
În perioada 1962-1967 Dumitru Fărcaş a urmat cursurile Academiei de Muzică“Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca la Facultatea de Interpretare/clasa oboi. În 1962 el preia Ansamblul “Mărţişorul” al Casei de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca, formaţie ce devenise potrivit aprecierilor coordonatorului ei “prima trupă studenţească de folclor din Transilvania cu care a cutreierat lumea în lung şi-n lat, din Australia până în Canada, din Argentina până în Coreea de Nord”.
Când avea 24 de ani, după ce a câştigat un Concurs de muzică populară instrumentală, desfăşurat la Bucureşti în care a avut o serie de rivali celebri la acel moment (e.g. Gheorghe Zamfir, Toni Iordache, Ion Drăgoi, Ilie Udilă, Marcel Budală, Dumitru Zamfira), Dumitru Fărcaş a fost remarcat de marea noastră solistă Maria Tănase care l-a întâlnit, l-a sărutat pe ambii obraji şi l-a felicitat cu sinceritate, trimiţându-i după aceea o scrisoare caracterizată de talentatul taragotist ca “un adevărat testament care i-a călăuzit paşii” (vezi interviul publicat în cotidianul Adevărul din 7 august 2018).
Acea scrisoare conţinea următoarele pasaje evocate cu emoţie de Dumitru Fărcaş: “Ajunsă de câteva zile în Bucureşti, mi-am învins ocupaţiunile multiple pe care le am… şi într-o linişte relativă măcar să pot formula pe hârtie ceea ce doresc de la dumneata. Vezi mata, drăguţă, n-am prea scris multe în viaţa mea, şi mai cu seamă scrisori, dar scrisori ca aceasta, în care toată respiraţia mea de artist să-şi caute locul, nu am scris niciodată. Vezi, Fărcăşel, să nu te umfli, că-ţi cade nasul şi te faci urât şi gata cu admiratorii talentului matale! Nu vreau să te necăjesc, dar vezi dumneata, Fărcaş, eşti un mare artist, dar atât de tânăr faţă de mine, că nu-mi dau seama dacă, Doamne fereşte, nu faci şi dumneata parte dintre aceia care, înainte să înceapă să umble, îşi iau boii lui Dumnezeu în cap. Mi-ai povestit că munceşti mult şi am dedus că eşti ambiţios… Eşti ambiţios ca să parvii sau eşti ambiţios ca să rămâi artist? …Se nasc atât de rar oameni înzestraţi cu nobleţea artistică a dumitale încât consider o datorie de artist să-ţi ofer aripile mele ca să te feresc să dai piept cu zidul gros al nechemaţilor care au ajuns să fie mari câştigători de poziţii în artă, numai şi numai fiindcă artiştii nu se mai ajută între ei…”.
Repertoriul interpretativ al renumitului rapsod român a cuprins numeroase melodii populare printre care: Fecioreasca de pe Mureş; Du-te, dor, în munţi de piatră; Suită din Ţara Moţilor; Ciobănelul; Marie, dragă Marie; Cântecul omului bun; Sâmbra oilor din Maramureş; Tată, casa are-o cruce; Mână, Gheorghe, boii bine; Mireasă, cununa ta; Am plecat departe-n astă lume; Roata feciorilor; Bărbătesc din Apuseni; S-a dus cucul de pe-aici; Horea lui Pintea Viteazul; Cine vrea să ne cunoască; Hora miresii; Mărunţelul din Groşi; Ce vii, bade, târzior?; Aseară-n grădină; Doină şi Horă din Pădureni; Joc Fecioresc din Chioar; De beut; Fecioreasca lui Petruţa; Purtată de pe Someş; Roata feciorilor; Învârtită din Glod; Hore din bătrâni; De la Rebrişoara-n jos; Bărbătesc din Maramureş etc.
Am avut privilegiul de a-l cunoaşte pe maestrul Dumitru Fărcaş la Festivalurile Mondiale ale Tineretuluişi Studenţilorde la Berlin-R.D.G./1973, Havana/1978, Moscova/1985 şi Phenian/1989 la care am participat admirându-i talentul şi purtând discuţii prieteneşti ca de la om la om.
Îmi amintesc, de asemenea, întâlnirea de la Viena din toamna anului 1984 când eram înalt funcţionar internaţional la Centrul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Socială şiProbleme Umanitare. După un concert susţinut la Palatul “Schönbrunn” Dumitru Fărcaş a venit la o seară prietenească organizată de Ambasadă pentru membrii diasporei române din Austria. La un moment dat mi-a venit în minte următorul calambur pe care l-am rostit cu voce tare: “Acum aud şi văd că nu doar glasul actorului Caramitru, dar şi sunetele de taragot ca la Mitru fac inimile noastre să bată mai puternic.”; în timp ce întreaga asistenţă aplauda cuvintele mele spontane maestrul Dumitru Fărcaş a zâmbit şi m-a îmbrăţişat cu foc, ardeleneşte.
Ultima dată l-am văzut pe rapsodul Dumitru Fărcaş în decembrie 2017 la o emisiune a Televiziunii Române care era dedicată Sărbătorii Crăciunului. Atunci el a interpretat ca solist vocal şi instrumentist un emoţionant colind ale cărui versuri finale erau: “Acum te las,/Fii sănătos şi vesel de Crăciun,/Dar nu uita când eşti voios,/Române, să fii bun!”.
Pe minunatul om bun de pe meleagurile transilvane viaţa l-a părăsit peste câteva luni la 7 august 2018 când se afla la Cluj-Napoca. A lăsat în urma sa amintirea unui taragot care din acea zi suspină fără încetare…
