Ion NĂLBITORU
Județul Vâlcea este situat în nord-estul Olteniei, cu reşedinţa la Râmnicu Vâlcea. Celor care au fericita ocazie să treacă prin acest oraş cochet, le-aş recomanda un popas de câteva zile în împrejurimile acestuia, precum şi în zona de nord al ţinuturilor vâlcene. Cu siguranţă vor fi încântaţi de splendorile geografice întâlnite atât pe spectaculosul defileu al Oltului, Valea Lotrului până la barajul Vidra, cât şi mai departe, până la Obârşie, Valea Latoriţei, inclusiv Munţii Căpăţânii şi Muntele Cozia. La toate acestea, se adaugă numeroasele staţiuni, printre care amintim: Olăneşti, Govora Băi, Călimăneşti-Căciulata, Voineasa.
Obiectivele turistice, din aceste itinerare, pot fi îmbogăţite cu complexele monahale creştin-ortodoxe. De fapt, întreaga zonă de centru-nord al judeţului Vâlcea constituie, în unitatea sa, un ansamblu de aşezări monahale, începând de la poalele dealurilor şi munţilor, pe văi sau piscuri, până sub abrupturile stâncoase ale marilor înălţimi. Fiecare aşezământ în parte îşi are istoria sa, monumentul şi specificitatea sa. Locuitorii acestor meleaguri sunt oameni harnici, inteligenţi, cu credinţă în Dumnezeu.
Ei își păstrează datinile, obiceiurile, tradiţiile, etnografia şi folclorul din moşi strămoşi şi-l transmit, ca pe o ştafetă, mai departe, urmaşilor. Cu spiritul ospitalier şi vesel, îşi duc cu mândrie existenţa în acest colţ de rai.
Vâlcea este județul cu un număr mare de mănăstiri şi schituri din România, iar în municipiul Râmnicu Vâlcea se găseşte seminarul teologic şi Arhiepiscopia Râmnicului. Voi începe enumerarea lăcașurilor de cult cu Mănăstirea Dintr-un Lemn (comuna Frâncești), a cărei bisericuţă a fost construită acum câteva secole, din trunchiul unui singur stejar secular. Şi acum se mai află în incintă câţiva stejari de sute de ani! De acolo, se poate ajunge la mănăstirileSurpatele şi Govora sau, pe sub poalele Munţilor Căpăţânii, la complexul monahal Horezu, la Mănăstirea Bistriţa (unde se află moaştele Sfântului Grigore Decapolitul) iar la intrarea în spectaculoasele chei ale Bistriţei, pe versantul stâng, Mănăstirea Arnota, numită și „Meteora Românească”.
Apoi, pe lângă munte, spre Olăneşti, dai peste Mănăstirile Pătrunsa, Jgheaburi, Sărăcineşti, Iezer şi, undeva, mai sus, în surplomba abruptului stâncos al Munților Căpățânii, se găseşte Schitul Pahomie. Toate aceste palate ale creştinismului ortodox românesc, fiecare cu istoria sa, sunt construite într-un cadru pitoresc, care îţi încântă privirile şi-ţi aduc linişte sufletească.
Este necesar de amintit biserica din adâncul Salinei de la Ocnele Mari, ai cărei pereţi sunt chiar masivul de sare, aflată într-una dintre cavernele subterane.
Urmând cursul bătrânului Olt, undeva, pe munte, intrând prin localitatea Muereasca, descoperi Sfânta Mănăstire Frăsinei, ctitorită de Sfântul Calinic de la Cernica, unică în România de acest fel, funcţionând după rânduiala de la Sfântul Munte Athos, în ea fiind interzis accesul femeilor.
Înainte să pătrunzi în defileul Oltului, vestit prin splendorile sale, dar şi prin hidrocentralele şi lacurile de acumulare amenajate pe cursul râului, afli de Schitul Ostrov. Acesta se găseşte în mijlocul unei insule, aflată în lacul de acumulare de la Călimăneşti. În permanență curtea sa este presărată cu flori care înfloresc de primăvara timpuriu şi până toamna târziu, aproape de sosirea anotimpului friguros şi al primilor fulgi de nea. Cu excepţia iernii, în celelalte anotimpuri, în curtea schitului, ai impresia că ai păşit în rai, aşa este de frumos.
Puţin mai sus, pe malul drept al râului, se află Mănăstirea Cozia, ctitorie a marelui voievod Mircea cel Bătrân (care a domnit 32 de ani) şi este unul dintre cele mai frumoase lăcaşuri de cult ortodox din ţară. Pe aici, se perindă zilnic sute sau, pe timpul verii, chiar mii de turişti, încântaţi atât de istoricul bisericii, cât şi de întreaga arhitectură modernă a complexului monahal. Un spectacolul inedit ni-l oferă apele bătrânului Olt, care se lovesc în permanenţă de zidurile acestei cetăţi al creştinismului ortodox, ce domină, prin vechimea şi importanţa sa, întreg spaţiul românesc, din interiorul şi exteriorul arcului carpatic, de la Tisa până la Dunăre şi dincolo, până la Pontul Euxin.
Cum treci Oltul, pe cealaltă parte, într-un cadru mirific, la poalele Muntelui Cozia este Mănăstirea Turnu, unică nu numai în România dar şi în Europa, deoarece este cu etaj; o biserică la parter şi alta la etaj. De acolo, dacă te îndrepţi spre Vârful Cozia, chiar sub el, se găseşte, într-o vale cu o privelişte pitorească, de vis, Mănăstirea Stânişoara. Păşeşti în acea zonă ca „pe-o gură de rai”.
Pe lângă poalele Muntelui Cozia, urmând calea spre „soare-răsare” întâlnești Mănăstirea de la Berislăvești.
Cum pătrunzi deja în defileu, pe stânga, pe malul Oltului, întâlneşti Schitul Cozia Mică, iar mai în amonte, după ce treci de confluenţa Lotrului cu Oltul, întâlnești Sfântul Schit Cornet.
Dar, în ultimul timp, au mai apărut cinci mănăstiri, pe plaiurile loviştene. Una dintre acestea a fost construită la Boia, între munţi, într-un cadru natural încântător şi unde, personal, am răspuns de execuţia lucrărilor la biserică, de la fundaţie până aproape de final, excepţie făcând acoperişul, tencuiala şi pictura. Următoarele patru lăcaşuri monahale au fost ridicate la Gruiul Lupului, Blănoiu, Racovița și Băiașu, ale căror biserici se înalţă ca nişte palate dumnezeieşti deasupra colinelor. Sunt cele mai mari şi mai spaţioase biserici monahale din zona nordică a județului Vâlcea. Sunt adevărate catedrale creştin-ortodoxe ridicate pe plaiurile mioritice ale Ţării Loviştei. Dar, prin voinţa Domnului, au mai fost ctitorite două mănăstiri şi pe spectaculoasa Vale a Lotrului. Una dintre ele se află în zona de un pitoresc aparte a localităţii Mălaia, iar cealaltă, într-un cadru natural de o frumuseţe inedită, la Obârşia Lotrului.
Dar și în sudul județului se află mănăstiri cum ar fi Mănăstirea Șerbănești- Morunglavu și cea mai mare mănăstire din județ, ridicată de curând, lângă Drăgășani, Mănăstirea „Sfânta Treime” cu hramurile „Sfânta Treime” și „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”.
Acest colţ de rai vâlcean întregeşte arealul creştin ortodox românesc, ca spaţiu al dumnezeirii.
