Via Dolorosa („Calea durerii”) este un drum aflat în Orașul Vechi din Ierusalim despre care tradiția creștină spune că este cel pe care Iisus Hristos a mers, purtând crucea, spre locul său de răstignire.
Suntem în preajma sfintelor sărbători de Paște și, mai mult ca în orice alt moment al anului, noi, românii, simțim nevoia să înțelegem și să trăim cu mai multă înțelepciune și smerenie sensul profund al patimilor Mântuitorului.
Este momentul în care credința și educația noastră creștină ne îndeamnă să ne întoarcem, măcar pentru câteva zile, la ceea ce este veșnic și esențial în existența noastră pe această lume.
Via Dolorosa este imaginea suferinței și a durerii, dar și imaginea sacrificiului pentru o cauză. Iisus Hristos a fost chinuit și s-a sacrificat pentru binele nostru iar învierea Sa ne-a sădit în comportamentul nostru creștin credința în mântuire după suferință, speranța de izbăvire după durere.
România își poartă și ea acum crucea durerii pe o Via Dolorosa. Avem în spate povara unei crize sanitare, dar și a unei crize economice care va deveni pe zi ce trece din ce în ce mai grea.
România acestor zile este imaginea chinului și a durerii aidoma biblicului drum spre Golgota. Unii dintre noi suferă și mor acum de virus dar chinul și durerea nu vor dispărea, căci toți cei care vor supraviețui virusului vor suferi de chinul crizei economice.
Crucea poverii crizei economice nu o purtăm în spate doar pentru că acum a venit pandemia, ci pentru că ne-am confecționat-o singuri de vreo treizeci de ani încoace.
Este propria noastră creație, nu ne-au pus-o alții în spate și nici nu putem da vina ca în Biblie pe un Caiafa sau pe un Pilat din Pont pentru nedreptatea sau discriminarea de care am fi suferit din partea unora sau altora.
Criza care deja ne-a lovit economia și care ne va lovi cumplit în viitorul foarte apropiat este doar scoasă la suprafață de coronavirus dar ea a existat în profunzimea economiei noastre de mult timp. Coronavirus este doar revelatorul care a developat fotografia unei economii incapabile să asigure securitatea elementelor vitale ale existenței unei națiuni în momentele dramatice ale vieții sale.
De ce să ne mirăm că purtăm de mult timp în spate greutatea unei imense cruci a economiei când :
- Din 1990 și până în prezent, România este singura țară fostă comunistă care nu a reușit să aibă o Strategie sau un Proiect Național de Dezvoltare Economică pe termen lung. Toate celelalte țări foste comuniste și-au păstrat instituțiile de stategie și planificare economică pe care le-au depolitizat și adaptat condițiilor economiei libere. În România există un număr de peste 80 de diferite programe, strategii și proiecte de țară care nu au fost niciodată aplicate datorită confruntărilor politicii interne. Exemplul cel mai recent este proiectul „România educată” al președintelui Iohannis. A rămas în stadiul de document programatic teoretic. S-a condus economia pe baza programelor de guvernare dar și acestea contestate și revocate odată cu schimbarea culorii politice a guvernelor. În consecință, economia nu a beneficiat de o direcție bine fundamentată și susținută politic pe termen lung, aducându-se prejudicii grave implementării și finalizării unor programe naționale vitale cum ar fi cele din infrastructură, energie, educație și sănătate.
- Structura economiei se caracterizează prin: export de materie primă neprelucrată intern (lemn, cereale, minerale); dependență în proporție de circa 70% de importul de alimente și medicamente; export masiv de forță de muncă; dependența cvasitotală a exportului industrial de industria auto din trei țări europene occidentale; cantonarea industriei în zona manufacturieră a lanțului de produse prelucrate la nivel european; pondere mică a capitalului autohton în crearea de valoare adăugată, export și contribuție la buget; trecerea a cca 40% din suprafața agricolă a țării în posesia capitalului străin; ponderea extrem de mică a cercetării-dezvoltării în costurile de producție ale întreprinderilor mici și mijlocii; dependența totală a producției agricole de condițiile meteorologice
- Incapacitatea utilizării eficiente și la randamentul normelor europene a avantajelor aderării la Uniunea Europeană. Atragerea fondurilor europene este mult sub potențial, iar pe piața liberă europeană, niciun produs românesc nu se află în categoria „top ten”. De la aderare până în prezent, România nu a reușit să urce peste poziția „penultimă” în clasamentul european. Raportat la standardele de evaluare a dezvoltării la nivel UE, România este o țară cu economie slab dezvoltată.
Sfintele sărbători ale Învierii Domnului au fost întotdeauna la creștini un moment de speranță și îmbărbătare în lupta cu vicisitudinile vieții.
Ce speranță putem avea, noi românii, că vom duce mai ușor crucea economiei noastre?
Multe dintre necazurile economiei noastre pot fi eliminate prin inteligența, munca, responsabilitatea și patriotismul fiecăruia dintre noi dar, viața Mântuitorului și drumul său spre Golgota ne arată că doar sacrificiul său a făcut posibilă izbășirea și Invierea.
Și România are nevoie de un sacrificiu pentru a izbăvi și reînvia economia sa
Sacrificiul de care are nevoie este acela al clasei politice românești. Aceasta trebuie să-și sacrifice interesele mărunte, electorale și politicianiste în favoarea interesului nostru economic. Pentru a ieși din criză este nevoie de unitate și chiar de solidaritate în luarea unor măsuri vitale pentru relansarea economiei.
Sacrificarea interesului politic în favoarea interesului național ar fi ca ” o lumină” pe care românii ar primi-o de acest Paște de la clasa lor politică.
 este un drum aflat în Orașul Vechi din Ierusalim despre care tradiția creștină spune că este cel pe care Iisus Hristos a mers){kind=link}