Piața imobiliară este suprasaturată de locuințe care promit să satisfacă toate cerințele clienților. În astfel de condiții, a devenit dificil să-ți vinzi apartamentul la un preț decent. Iată ce poți face pentru a-l scoate în evidență și pentru a-i crește valoarea!
1. Renovează
Nu este necesar să faci acest lucru de la cap la coadă. Însă câteva schimbări te pot ajuta să îți aduci apartamentul într-o stare mult mai bună. Spre exemplu, vopsirea pereților nu reprezintă o cheltuială majoră. Dar acest lucru poate influența prețul de vânzare. Niște pereți crăpați sau desenați cu cariocile copiilor vor lăsa impresia unui apartament neîngrijit. Pe de altă parte, dacă pereții sunt curați, ai un motiv în plus pentru a cere mai mult în timpul negocierii. Deci, ocupă-te de acest aspect! Pentru a nu consuma o cantitate mare de vopsea, folosește aceeași nuanță pe care o ai în momentul de față.
Un alt lucru pe care îl poți face e să recondiționezi o parte din mobilă. O ușă de șifonier ruptă sau o canapea zgâriată sunt detalii care contează deoarece un cumpărător dorește să locuiască într-un apartament care să fie într-o stare cât mai bună. Din fericire, astfel de probleme se pot rezolva la prețuri decente.
2. Fă câteva schimbări minore
Dacă ai avut deja potențiali clienți pentru apartament, gândește-te care au fost obiecțiile comune ale acestora. De ce au vrut să-ți ofere mai puțin decât ai cerut inițial? Poate apartamentul tău nu este poziționat spre răsărit și asta reduce lumina din interior. În acest caz, cumpără niște becuri cu intensitate mare sau cu spoturi luminoase și renunță la perdelele groase și jaluzelele închise la culoare.
Sau poate unele persoane ți-au spus despre bateriile sanitare ruginite și pline de calcar sau despre faptul că ai un interfon apartament care nu funcționează. Acestea au fost puncte în minus la prețul de vânzare, nu-i așa? Deși nu poți crea o locuință perfectă pentru toată lumea, pentru a mări prețul, trebuie să îndepărtezi obiecțiile repetate.
3. Creează un anunț profesionist
Pozele și descrierea din anunț influențează valoarea apartamentului în ochii oamenilor. De aceea, e important să te ocupi de ambele aspecte!
Pentru poze:
- Lasă camera mai jos de nivelul ochiilor: Unghiurile joase pot face spațiul din apartament să pară mai mare.
- Fă pozele în timpul zilei: Lumina trebuie să fie cât mai naturală și să nu afecteze calitatea imaginilor.
- Amintește-ți că oamenii scanează fotografiile: E important ca primele 3-5 poze să fie în camere diferite și să comunice despre apartament cât mai multe deoarece unele persoane nu vor trece mai departe.
Nu e nevoie să angajezi un fotograf sau să folosești o camera scumpă! Cât timp respecți sfaturile de mai sus, poți să faci poze clare și cu telefonul mobil.
Descrierea anunțului trebuie să pună cât mai mult în valoare beneficiile apartamentului! Specifică pentru început numărul de dormitoare, suprafața și locația! Sunt importante și e nevoie să le lămurești încă de la început. Vinzi un apartament decomandat, cu garaj sau cu parcare inclusă? Menționează și aceste detalii deoarece te vor ajuta să ridici prețul final.
4. Scapă de obiectele personale
Pozele de familie atașate pe pereți și obiectele care transmit faptul că apartamentul a aparținut altcuiva îngreunează procesul de vânzare. Motivul e faptul că un potențial cumpărător dorește să se vizualizeze pe sine în apartament, ca fiind locuința lui. Ce poți face pentru a-l ajuta? Înlocuiește pozele de pe pereți cu tablouri și scapă de lucrurile personale din jur! Asta include jucăriile de pluș și echipamentele sportive. Poți să împachetezi tot ce ai în cutii! În acest fel, clientul va simți că ai pregătit apartamentul pentru el.
5. Fă curățenie
Un apartament dezordonat nu te va ajuta să creezi o primă impresie plăcută! Deși pare o problemă minoră, praful și mizeria pot afecta decizia de cumpărare a celor care sunt interesați. De aceea, ar fi bine să faci o curățenie generală. Aspiră covoarele, șterge geamurile, spală parchetul, folosește un odorizant pentru cameră și scapă de obiectele nefolositoare. Un aspect minimalist va face spațiul din încăpere să pară mai mare și asta va fi un avantaj pentru tine.
Cât de repede se vinde un apartament?
Nimeni nu poate prezice acest lucru! Procesul de vânzare poate dura de la câteva zile, la câteva luni sau mai mult. Urmează sfaturile de mai sus pentru a crește valoarea apartamentului și mai mult ca sigur vei găsi un cumpărător într-un timp mai scurt.