O dată simbolică 21 decembrie. Ea a marcat împlinirea a 300 de zile de la invadarea Ucrainei de către Rusia și a fost aleasă de Vladimir Putin pentru a convoca la Moscova o mare reuniune militară, cu participarea a circa 15.000 de responsabili militari și din alte domenii implicate în apărarea și securitatea țării. Dat fiind că președintele rus încalcă anul acesta tradiția și nu mai ține niciuna din întâlnirile pe care le avea la sfârșit de an, respectiv nici întâlnirea cu presa, nici mesajul la posturile de televiziune cu prilejul Anului Nou, a fost considerată importantă organizarea unei mari reuniuni militare având drept scop fixarea agendei anului 2023 ce are drept obiectiv continuarea dezvoltării potențialului militar al armatei ruse. A ieșit în evidență faptul că, în ciuda insucceselor pe teatrele de luptă din Ucraina, Kremlinul continuă să-și arate mușchii. Vladimir Putin a dat asigurări imensei audiențe că Rusia își va dezvolta potențialul militar, amenințând inclusiv cu ”pregătiri de luptă ale forțelor sale nucleare”, cu arme fără egal în lume, cu rază de acțiune până în America.
”Forțele armate și capacitățile de luptă ale forțelor noastre armate cresc constant, cu fiecare zi, iar acest proces, bineînțeles, vom continua să-l amplificăm”, a spus Vladimir Putin.”Vom continua să menținem și să ameliorăm pregătirea de luptă a triadei noastre nucleare”, a avertizat el. În această optică, a adăugat Putin, flota rusă va fi dotată la începutul lunii ianuarie cu noi rachete hipersonice de croazieră Zircon, rachete intercontinentale de nouă generație, despre care se știe că au o viteză de deplasare de cinci ori mai mare și sunt greu de interceptat. În mai multe rânduri în expunerea sa, Vladimir Putin a subliniat potențialul armelor care sunt desfășurate în Ucraina și la Kaliningrad.
Referindu-se la războiul din Ucraina, Putin merge până la a spune că, ”bineînțeles, ceea ce se petrece în Ucraina este, desigur, o tragedie comună (…), dar – pretinde el – ea nu este rezultatul politicii noastre, este rezultatul politicii unor terțe țări”.
În fața miilor de morți și a uriașelor pierderi materiale suferite de Ucraina, ministrul rus al Apărării, Serghei Choigu, a anunțat că vor fi aduși sub drapele mai mulți recruți, până la 1,5 milioane, deși până acum 300.000 de civili au îmbrăcat deja haina militară începând din luna septembrie, o parte aflându-se în faza de instrucție iar o alta a fost trimisă pe fronturi din Ucraina. Potrivit lui Vladimir Putin, la începutul lunii ianuarie intră în serviciu fregata Amiral Goncearov, având în dotare noi rachete Zircon, care – sublinia el – ”nu au echivalent în lume”. Deși flota rusă a suferit grele pierderi în Marea Neagră, mai ales pierderea navei amiral ”Moskva”, ministrul Choigu a anunțat un plan de stabilire a noi baze navale ruse la Mariupol și Berdiansk, două porturi pe care rușii le ocupă în sudul Ucrainei.”Porturile Berdiansk și Mariupol funcționează în totalitate, iar noi avem în plan să instalăm baze pentru navele de susținere, serviciile de salvare urgență și unitățile pentru reparații navale ale marinei”, a precizat în fața lui Vladimir Putin și a asistenței Serghei Choigu. El a calificat Ucraina drept ”una din prioritățile pentru 2023” unde el promite ”să continue operațiunea specială până când toate obiectivele ei vor fi îndeplinite” .