Mircea cel Bătrân (n. 1355 – d. 31 ianuarie 1418), fiul lui Radu I a fost domnul Valahiei/Daciei în perioada 23 septembrie 1386 – noiembrie 1394/1395.
Laonic Chalcocondil (cea 1423—cea 1490) este unul dintre cei mai de seamã istorici bizantini din secolul al XV-lea.
Opera sa este unul dintre cele mai importante izvoare privind rezistenta antiotomanã a tãrilor noastre a Valahiei si a Moldovei asupra cãreia autorul dispune de o informatie cu totul remarcabilã, nu integral valorificatã.
Fundamentale sînt afirmatiile lui Chalcocondil despre unitatea poporului nostru din toate regiunile istorice în care se aflã în vremea autorului (Transilvania, Valahia, Moldova si regiunile din sudul Dunãrii), despre limbia poporului nostru.
Am sa dau mai jos cateva pasajele legate direct de istoria românilor.
„Mai tîrziu, totusi, trimitînd armate în Peonia (l8) si Peonodacia (19), jefuia tãrile acestea. Dupã ce a mai trecut un timp, a pornit cu rãzboi asupra dacilor (20) si a lui Mircea, domnul Daciei (21), învinuindu-l cã el a început rãzboiul si cã a luptat alãturi de peoni împotriva lui.
Dacii vorbesc o limbã apropiatã de a italienilor, dar într-atît de stricatã si deosebitã, încît italienii cu greu înteleg ceva, cînd cuvintele nu sînt exprimate deslusit, încît sã priceapã ce ar putea sã spunã.”
„Iar acest Mircea nu de putine ori tinîndu-se cu femei tinere a avut de la ele nu putini copii nelegitimi prin toatã Dacia ; (79 B) mai tîrziu, dupã trecerea timpului si dupã ce Mircea a murit, au rãsãrit în Dacia domni în numãr mare, cînd unul, cînd altul, pînã în vremea de azi, asezîndu-se la cîrmuirea [tãrii].”
Chalcocondil numeste Transilvania Dacia peonilor, dovedind o cunoastere deopotrivã exactã a realitãtilor etnice (populatia predominant româneascã, „dacã”).
În timpul domniei lui Mircea cel Bătrân, Valahia/ Dacia a ajuns la cea mai mare întindere teritorială din istoria sa.
Fiul lui Radu I şi fratele lui Dan I a fost supranumit şi Mircea cel Mare în istoriografia română, datorită dibăciei sale în orânduirea Țării .
Dintre ctitoriile lui Mircea cel Bătrân cea mai renumită este Mânăstirea Cozia, înălţată în anii 1387-1388, de plan trilobat, cu o structură specială a naosului.
Sub domnia sa are loc desăvârşirea unităţii teritoriale a Valahiei /Daciei, căreia îi sunt integrate stăpâniri mai vechi sau mai noi pierdute de înaintaşii lui Mircea.
În timpul domniei sale, graniţele Valahiei au cunoscut întinderea teritorială maximă din Evul Mediu: de la Olt în nord la Dunăre în sud şi de la Porţile de Fier în vest până la Marea Neagră în est.
Mircea a stăpânit Banatul Severinului (din 1388/9), Ducatele Amlaşul şi Făgăraşul, Cetatea Bran, Cetatea Bologa, Graniţa dinspre Moldova, graniţa dintre Moldova şi Valahia (sectorul dintre Carpaţi şi Prut) şi Dobrogea.
După 1404 Mircea îşi extinde stăpânirea şi la nordul gurilor Dunării, cuprinzând cetatea Licostomo.
Aceasta reiese din titlul său domnesc: ”Io Mircea mare voievod şi domn, din mila lui Dumnezeu şi cu darul lui Dumnezeu, stăpânind şi domnind peste toată ţara Ungrovlahiei şi a părţilor de peste munţi, încă şi către părţile tătăreşti şi Amlaşului şi Făgăraşului herţeg şi domn al Banatului Severinului şi de amândouă părţile pe toată Podunavia, încă şi până la Marea cea Mare şi stăpânitor al cetăţii Dârstorului.
Este întinderea maximă pe care a cunoscut-o statul muntean, în întreaga sa istorie, până în secolul al XIX-lea.
În planul politicii externe, Mircea cel Bătrân a avut relaţii bune cu domnii Moldovei Petru I Muşat şi Alexandru cel Bun.
În ceea ce priveşte raporturile cu celelalte ţări vecine, până spre finele anului 1394 accentul a fost pus pe colaborarea cu Polonia.
La urcarea pe tron a lui Mircea cel Bătrân Ungaria manifesta tendinţe de expansiune, iar regele Sigismund de Luxemburg urmărea să-şi impună autoritatea în Valahia .
Pentru a contracara ameninţarea ungară, Mircea cel Bătrân încheie în 1389, prin intermediul domnului Moldovei Petru I, un tratat de alianţă cu regele Wladislaw al II-lea Jagiello al Poloniei, de pe poziţii de deplină egalitate.
Relaţiile dintre Mircea cel Bătrân şi Sigismund de Luxemburg se vor îmbunătăţi în contextul creşterii ameninţării otomane, domnul Valahiei susţinând angajarea Ungariei pe frontul antiotoman din sud-estul Europei.
Prin tratatul de alianţă încheiat în 1395 cu Sigismund de Luxemburg Mircea este recunoscut ca stăpân al Făgăraşului, precum şi al Banatului de Severin.
Acest tratat reprezintă prima alianţă militară antiotomană a poporului nostru.
În faţa atacului turcilor împotriva Dobrogei, în 1388-1389, Mircea cel Bătrân intervine , luptele soldându-se cu alungarea turcilor şi alipirea Dobrogei la Valahia (în titlul domnului Valahiei este menţionat ”despot al pământurilor lui Dobrotici şi domn al Dârstorului”).
Consecinţele erau foarte importante pentru Valahia, având în vedere deschiderea la Marea Neagră, stăpânirea litoralului şi a Gurilor Dunării.
Avansul rapid al statului otoman în Peninsula Balcanică a creat o ameninţare pentru Valahia. Mircea cel Bătrân a reacţionat luând sub autoritatea sa ţara despotului Dobrotici – Dobrogea .
Din 1391 începe o lungă serie de lupte între oastea Valaha şi trupele otomane.
După ce, în 1393, sultanul Baiazid I cucereşte ţaratul de Târnovo şi asediază cetatea Silistra, aflată în stăpânirea lui Mircea cel Bătrăn, acesta din urmă întreprinde în 1394 o expediţie fulger în sudul Balcanilor pentru lichidarea bazelor de atac ale turcilor.
Ca răspuns, în acelaşi an a urmat campania sultanului Baiazid I în Valahia, iar la 10 octombrie 1394 are loc bătălia din locul numit ”la Rovine”.
Aceasta a fost una dintre cele mai mari confruntări valaho-otomane şi s-a soldat cu victoria oastei lui Mircea cel Bătrân.
O cronică bulgară contemporană descria astfel bătălia de la Rovine: „lănci nenumărate s-au frânt” iar ”cerul nu se mai putea vedea de desimea săgeţilor”.
După o nouă bătălie cu turcii, care a avut loc lângă Argeş în 1395, Mircea cel Bătrân este nevoit să se retragă din faţa invadatorilor, iar o parte dintre boieri sprijină venirea pe tronul Vlahiei a lui Vlad I.
La bătălia de la Nicopole, din 25 septembrie 1396, soldată cu victoria armatei lui Baiazid I şi cu un dezastru pentru armata de cruciaţi, a participat şi Mircea cel Bătrân cu un corp de oaste.
În decembrie 1396- ianuarie 1397, Vlad I a fost alungat, iar Mircea cel Bătrân şi-a restabilit autoritatea asupra întregii Vlahii.
După bătălia de la Ankara, din 1402, soldată cu înfrângerea lui Baiazid I de către Timur Lenk, Mircea cel Bătrân a sprijinit, pe rând, diferiţi pretendenţi la tronul sultanului, respectiv pe Musa, apoi pe Mustafa, fiii lui Baiazid I.
Timp de un deceniu domnul Vlahiei s-a distins ca un abil diplomat.
Inchei citandu-l din nou pe Laonic Chalcocondil
„Astfel, Musulman intrînd asadar în capitala sa, Adrianopol, (174 B) si-a întocmit împãrãtia si domnia cum a crezut mai bine. Iar Musa, ajungînd în tinutul din preajma Istrului, si întîlnindu-se cu Dan, fiul lui Mircea (79), domnul Daciei, care-i era prieten apropiat de mai înainte, se atinea pe lîngã Haemus, mutîndu-se din tinut în tinut”.
cariera militară cea de cavaler era o meserie de onoare pentru bărbații vremii și în românia tot cariera militară și cea de conducător în lupte se pare că în românia au existat cei mai buni conducători de oști deși de ce bal a pierdut lupta a rămas o credință vie pentru această parte a lumii de a nu fi învinși sper ca 1944 să nu se repete respect istoria contează identitatea națională depinde cum înțelege fiecare