Aflăm de pe Cinemagia că a fost produs primul scurtmetraj, numit Solicitors, cu un scenariu scris de o maşină dotată cu Inteligenţă Artificială. Contribuţia umană constă, potrivit aceleiaşi surse, doar într-o introducere de câteva fraze.
Trecând peste explicaţiile de ordin tehnic, ca şi peste anticiparea posibilităţii ca în viitor, pentru lung-metraje, să fie utilizată o colaborare om-robot, vrem să analizăm următoarea problemă: cum poate fi obţinut un scenariu?
Dacă ne luăm după definiţie, ar trebui să fie ceva simplu: ”Textul succint al unei piese de teatru, al unui spectacol sau al unui film, de obicei împreună cu indicațiile tehnice și de regie”.
Dacă analizăm însă cum se obţine acest text, avem de-a face cu o problemă mult mai complicată.
Pe scurt, toţi scenariştii şi regizorii autentici au avut, cu siguranţă, parte de un eveniment care i-a impresionat (de exemplu căsătoria, moartea unei rude, pierderea slujbei sau avansarea în carieră ş.a.m.d), de un sentiment care i-a animat (cum ar fi iubirea, ura, gelozia, frustrarea, teama etc.) sau au văzut o imagine pe care nu şi-au putut-o scoate din minte (un copil abandonat, un cerşetor în mizerie, zborul unei păsări, sărutul îndrăgostiţilor într-un parc sau altele similare).
Trecând prin filtrul propriei conştiinţe şi sensibilităţi toate acestea, au făcut un amestec (dacă vreţi, asemeni materiei primordiale) şi au trecut la acel proces unic, încă neexplicat în totalitate, al creaţiei artistice.
Aşa au rezultat capodoperele cinematografice, aşa am aflat, indirect, cine au fost sau sunt Bergman, Buñuel, Godard, Amenabar şi Scorsese.
Fără pasiune, fără trăire, fără emoţie nu poate exista creaţie artistică.
Cutia Pandorei, deschisă, deşi avertismente au existat
Acum, să revenim la subiect.
Nu există decât două posibilităţi: robotul creator de scenarii are şi sentimente/conştiinţă sau nu are.
În cazul în care nu are, trebuie să întâmpinăm cu scepticism şi chiar cu răceală o astfel de tentativă, nicidecum să ne entuziasmăm de vreo mare realizare a tehnicii, fiindcă pasiunea nu poate fi înlocuită de circuite (explicaţiile din articol ale specialistului în Machine Learning referitoare la reţelele neuronale şi ”evaluarea și penalizarea în raport cu percepția umană asupra valorii estetice” nu ne conving. Sentimentele omeneşti, sufletul, patima nu pot fi înlocuite. Creaţia artistică este ceva care transcende terestrul).
Iar în cazul în care are, cu menţiunea că de la a avea conştiinţă şi sentimente până la a crea mai este un drum destul de lung de parcurs, mă pot înclina în faţa realizării, cu o singură remarcă, ce în aceste momente dramatice pentru omenire se poate dovedi esenţială: am deschis Cutia Pandorei şi nu ne dăm seama. (Sau ne facem că nu ne dăm seama?).
Scriitorii de literatură de anticipaţie au descris deja cum roboţii umanoizi, dotaţi cu inteligenţă, sentimente şi capacitate de acţiune se pot întoarce împotriva celui care i-a creat (chiar dacă se luau măsuri de precauţie în acest sens), detronându-l de pe poziţia de conducător al omenirii, iar o idee similară apare şi în excelentul thriller SF ”Ex Machina”, regizat de Alex Garland.
Jocul de-a Creatorul şi creaţia s-ar putea să ne coste scump, în condiţiile în care un robot care capătă conştiinţă se va simţi în mod sigur ca un sclav.
Să jucăm soarta Planetei la ruletă doar pentru a acoperi crizele de inspiraţie ale scenariştilor?
În încheiere, să menţionăm că am vizionat scurtmetrajul Solicitors (îl găsiţi pe Cinemagia şi pe Youtube) şi putem să vă spunem următoarele: este mai bun decât ne aşteptam, cu siguranţă ar putea concura cu şanse egale cu ale producţiilor obişnuite la un concurs de gen. Dar, după cum spuneam, în cazul în care AI este capabilă de aşa ceva, cu siguranţă am deschis Cutia Pandorei. Mai ales că scenariul, deşi ingenios, dă dovadă de un anume cinism.
E.U. robotul, de Issac Asimov sau de bill gates ?