În luna februarie 2025, câştigul salarial mediu brut a fost 8932 lei, cu 22 lei (+0,2%) mai mare decât în luna ianuarie 2025, potrivit INS. Februarie 2025 comparativ cu februarie…
Donald Trump a declarat joi că nu exclude retragerea unor trupe americane staţionate în Europa. A sugerat, însă, că o…
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) asigură, prin Programul Sănătate, fonduri în valoare de 16,5…
Inspectorii antifraudă din cadrul Direcției generale antifraudă fiscală (DGAF) au desfășurat un control operativ și…
Noi propuneri de evenimente vizuale, recomandate de Uniunea Artiștilor Plastici din România, în săptămâna 14…
Ce cred specialiștii din tehnologie și banking despre instrumentul care va fi implementat în UE…
Indicele preţurilor de consum în luna martie 2025 comparativ cu luna februarie 2025 a fost 100,27%, potrivit INS. Rata inflaţiei…
Conferința la nivel înalt convocată la Varșovia sub auspiciile Președinției poloneze a Consiliului Uniunii Europene a subliniat importanța adoptării unui…
Federația „Solidaritatea Sanitară” din România a finalizat organizarea logică a rezultatelor conferinței „Malpraxis sau despăgubirea pacienților pentru prejudicii?”, indicând atât…
Galeria de Artă Cosmopolis este un spațiu unic în România, care îmbină armonios arta, viața comunitară și educația, într-un cadru…
Taxele vamale suplimentare aplicate produselor chinezeşti de către Statele Unite au ajuns la 145%, conform unui decret al Casei Albe publicat joi, 10 aprilie, în care se precizează condiţiile aplicării…
Autorităţile sanitare americane vor să efectueze un studiu care să permită stabilirea cauzelor a ceea…
”În 2020, aproape 28% din populație nu avea acces la un serviciu public de bază:…
Inspectorii antifraudă au descoperit la o societate din București care activeazã în domeniul lucrărilor de…
Prin OUG 156/2024 s-a stabilit un impozit pe construcții speciale de 1% pentru mediul privat…
Situația actuală a mass-media și locul ei în societate au fost punctul central al seminarului…
Haruki Murakami este unul dintre cei mai discutați scriitori contemporani. Având o bază de fani…
În România de azi, impresia generală este aceea că ”nimic nu mai merge”, că viața…
Recuperarea creanțelor reprezintă o provocare majoră și un proces complex, realizabil prin mai multe mijloace legale, în special atunci când…
În luna martie 2025, inspectorii sanitari veterinari și pentru siguranța alimentelor au efectuat controale în sectorul produselor alimentare de origine…
România a găzduit în perioada 9-10 aprilie 2025 la sediul Academiei de Științe Agricole și Silvice din București conferința Anuală…
Executivul a aprobat, în ședință de Guvern, la propunerea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, Ordonanța…
Sursa: dnsc.ro O vulnerabilitate critică de execuție de cod la distanță (RCE), identificată ca CVE-2025-2945,…
Malware-ul integrat în firmware-ul sistemului permite furtul de criptomonede, redirecționarea apelurilor și preluarea conturilor de…
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale accelerează procesul de digitalizare printr-o serie de proiecte…
Inspectorii antifraudă, din cadrul Direcţiei generale antifraudă fiscală (DGAF)- Structura centrală, au efectuat un control…
Produsul intern brut în trimestrul IV 2024 a fost, în termeni reali, mai mare cu…
azitis.com, prima platformă digitală de licitații pentru bunuri provenite de la companii în situații de…
Best Electric City Car este o competiție unică în România, organizată de FloteAuto în parteneriat…
Sign in to your account