Apariții editoriale: Zodii de rezervă

Daniel MARIAN poet, critic literar – membru al Uniunii Scriitorilor din România

Este vorba de noua carte a poetului Vasile Dan Marchiș, în prefața căreia poetul și criticul literar DANIEL MARIAN opinează:

TEHNOLOGIA ÎNCĂ NEINVENTATĂ A CUVINTELOR FUNCȚIONEAZĂ DEJA

Există întotdeauna un spaţiu excedentar. Poate fi din zodii, poate fi din şi de rezervă… Poate fi „Încercarea cea mai grea” nu de-adevăratelea cumplită, dar trăită până la sânge, la carne şi la oase. Ia să vedem, cât curaj, câtă determinare, cât rost poţi să ai… „Arde în mine / arhiva de rugăciuni nerostite // Scriu parcă / mă debarasez de materiale inflamabile // Scriu parcă / mă dezbrac de haine cuprinse de foc. // Prin cuvintele de foc / sau prin focul de cuvinte…” – şi aici mă opresc din a cita, pentru că tocmai mă aflu pe culmea sublimului! De la prima întâlnire cu Vasile Dan Marchiș, îţi dai lesne seama că este un poet categoric şi deopotrivă nonconformist, despre care recunosc că mi-e destul de greu a scrie… Pentru că există o forţă intrinsecă, greu de explicat, nici vorbă de definit… Când spui aşa ceva… „Toate cuvintele ard! / Cum să mai scriu astfel…? / Văd gramatica destinului / ca pe un foc cu ardere completă // Prin arderea completă a cuvintelor / nu mi-a rămas cenuşă, / nu mi-a rămas fum. / Cum să mai scriu la modul elementar. // Arde în mine / arhiva de rugăciuni nerostite. / Sunt ca un preot lipsit de cuvinte / care săvârşește slujba prin semne” (Încercarea cea mai grea). Fiind vorba de o carte, cu o consistență în diversiune. Avem explicită cât se poate latura manifest-socială absolut demolatoare: „Dimensiunile crizei”: „Pentru a se putea descrie / în cuvinte viabile / dimensiunea crizei mondiale, / dicţionarul tuturor locuitorilor acestui pământ / trebuie inclus / în rândul materialelor reciclabile…” Superb şi dându-mi seama că nimic deasupra de asta! Acolo unde se produce, cu de înţeleasă durere, revolta perfect justificată: „ Culmea este că / în al doisprezecelea ceas / dezbaterile cu miez politic / au introdus în geografie / nu în istorie / pădurea furată / sau tăiată din alte motive // Geografia manifestându-se fără cuvinte / pentru a nu se arunca / pe un teren fără acoperire declarațiile, / a rămas la statutul de vis neîmplinit / ca pe vremea potopului // Pe timpul restructurărilor de orice fel / geografia se menține viabilă doar prin cimitire / când acestea / sunt etalate prin simple imagini / fără a fi prezentate în cuvinte / fiindcă atunci ar putea părea istorie” (Geografia fără cuvinte).

Într-o „Aşteptare” destul de bine-înţeleasă, vine poetul și spune, aș zice cumva inconfundabil: „Doamne de sete şi dor / tot ce mişcă am confundat cu tine / până şi izvoarele / Și te-ai ascuns în rai să uiți de mine / când am confundat cu tine soarele // Ridică Doamne sentimentul meu / la puterea ta / Ca pe toți compatrioţii / să-i poată alinta // Ademenindu-mă spre tine / să-mi perfecţionez zborul / cum prin înviere mi-ai estimat / tinereţea și dorul”.

Comuniunea cu divinitatea este de la sine, fără drept la replică.

Are divinitatea expresia care trebuie. Asocierea între divinitate şi necesitate este relevantă. Prin elementele esențiale ale existenței, dar şi ale înălțării, mergând până la mântuire. A fi Vasile Dan Marchiș şi a scrie „Zodii de rezervă” înseamnă că ești Poetul. Şi Poezia.