De cinci ani, este prezent în România prin etapa Superbet Chess Classic Romania
Ediția din 2024 a unuia dintre cele mai puternice turnee internaționale de șah anunță un line up de excepție, cu jucători cunoscuți deja publicului din România, dar și cu nume noi de șahiști, în cărți pentru câștigarea titlului mondial anul acesta. Marii maeștri vor concura pentru premii de 1,5 milioane de dolari. Etapa din România – Superbet Chess Classic Romania va avea loc între 24 iunie și 6 iulie.
Grand Chess Tour, unul dintre cel mai importante circuite internaționale de șah și-a anunțat line-up-ul de anul acesta. Pentru ediția de anul acesta, nouă dintre cei mai buni șahiști ai lumii au fost invitați să participe la toate cele cinci etape ale circuitului – trei dintre ei s-au calificat în virtutea faptului că s-au plasat pe primele trei locuri în ediția din 2022. Ceilalți șase au fost invitați pe baza mai multor criterii – poziția în clasamentele URS și FIDE, spiritul de luptă și fair play-ul.
Toți cei nouă vor juca în toate cele cinci etape ale circuitului. Wildcard-urile pentru ceilalți jucători care vor participa la cele trei etape de rapid and blitz vor fi anunțate în momentul în care vor fi decise.
Iată care sunt cei nouă jucători:
______
*Punctaj valabil la nivelul lunii februarie 2024
„Suntem mândri că putem veni în fața publicului cu cea de-a noua ediție a acestui circuit anual de șah. Am reunit cei mai buni jucători de șah din întreaga lume, astfel că turneul va evidenția atât experiența campionilor renumiți, cât și a noii generații ajunsă pe prima scenă mondială a șahului”, a declarat Michael Khodarkovsky, director executiv al GCT.
Iată care va fi și calendarul întregii competiții în ediția de anul acesta:
Grand Chess Tour 2024 | ||
NUME | PERIOADĂ | LOCAȚIE |
Superbet Rapid & Blitz Poland | 6 – 13 Mai | Varșovia, Polonia |
Superbet Chess Classic Romania | 24 iunie – 6 iulie | București, Romania |
Super United Rapid & Blitz Croatia | 8 – 15 iulie | Zagreb, Croația |
Saint Louis Rapid & Blitz | 10 – 17 august | Saint Louis, SUA |
Sinquefield Cup | 17 – 31 august | Saint Louis, SUA |
Premiile întregului circuit au crescut în 2024 la 1,5 milioane de dolari, din care 350.000 de dolari pentru etapele de șah clasic și 175.000 de dolari pentru cele de șah rapid & blitz. Ediția de anul acesta va avea un fond de premii bonus mărit de la 175.000 de dolari, cât a fost anul trecut, la 275.000 de dolari.
Întregul efort este susținut de principalii sponsori – Fundația Superbet și Saint Louis Chess Club, ambele organizații non-profit, care susțin educația prin șah și misiunea GCT de a promova sportul minții în toate colțurile lumii. Din 2022, Fundația Superbet a devenit partener strategic global al Grand Chess Tour, prin organizarea a trei etape ale circuitului – Bucureşti, Varşovia şi Zagreb.
“Începând din 2019, Fundația Superbet a susținut Grand Chess Tour și a investit activ în dezvoltarea jucătorilor talentați de șah la nivel național și internațional. Cu bucurie, anunțăm sprijinul nostru continuu pentru acest circuit, care asigură an de an prezența elitei șahistice mondiale la București Varșovia și Zagreb și în 2024. Acest angajament ferm față de șah reflectă convingerea pe care o avem că șahul are capacitatea de a cultiva abilități critice, de a promova diversitatea, incluzând oameni de toate vârstele și indiferent de background„, a declarat Augusta Dragic, Președinta Fundației Superbet.
Federația Română de Șah va fi co-organizator și partener al etapei din România.
Formatul final, alături de lista completă a jucătorilor din turneu și a wildcard-urilor vor fi anunțate în curând.
Pentru mai multe detalii și pentru cele mai recente știri despre circuit, puteți vizita grandchesstour.org, superchess.ro și urmări rețelele sociale ale Fundației Superbet și GCT.