Conform rezultatelor din Raportul privind implementarea Statutului Elevului la nivel național în anul școlar 2017-2018, realizat de către Consiliul Național al Elevilor, există nenumărate cazuri în care beneficiarilor primari ai educației nu li se decontează decât un procent din prețul real al abonamentului.
- ● 41% beneficiază de decontarea a mai puțin de 30% din costul real al abonamentului;
- ● 39% primesc între 30-50% din suma plătită operatorului de transport;
- ● 4% beneficiază de decontarea a 50-70%;
- ● 3% primesc între 70-99% din costul real al abonamentului;
- ● 13% dintre elevii navetiști beneficiază de decontarea integrală a costurilor de transport.
Raportul privind implementarea Statutului Elevului la nivel național aferent anului școlar 2018-2019 ne arată că 13,2% dintre elevii respondenți nu beneficiază deloc de decontarea navetei.
Astfel, se poate observa că un procent alarmant de 80% din totalul respondenților navetiști beneficiază de decontarea a mai puțin de jumătate din costurile reale de transport, în contextul în care unui procent de 100% dintre elevii care fac naveta ar trebui să i se deconteze costurile în mod integral.
În România, 380.000 de copii cu vârsta între 3-17 ani nu urmau nicio formă de învațământ la începutul anului 2019. 38,1% dintre copii se află în risc de sărăcie sau excluziune socială, iar aproape o cincime dintre copiii sub 6 ani trăiesc în condiții de deprivare materială severă, conform Eurostat.
Investițiile autorităților în educație sunt minime: în perioada 2012 – 2014, perioadă pentru care datele sunt disponibile, România a ocupat ultimul loc din Uniunea Europeană din punct de vedere al cheltuielilor pentru educație ca procent din PIB. Pentru a interveni în diminuarea acestui fenomen este nevoie de eforturi susținute, pe termen lung, care să acopere nevoile copiilor atât pe plan educațional, dar și social (conform organizației naționale Salvați Copiii).
Ce se întâmplă cu transportul elevilor după aprobarea OUG 51/2019
O dată cu aprobarea OUG 51/2019, transportul a fost eliminat din sfera serviciilor publice, fapt care oferă autonomie operatorilor de transport pentru a nu subvenționa transportul elevilor și elimină, astfel, orice obligație contractuală pentru ca aceștia să își asume măsurile necesare pentru a garanta transport echitabil pentru elevi.
Această ordonanță de urgență este în contradicție cu un act normativ superior, anume Regulamentul (CE) nr. 1370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători.
„Este un moment important pentru elevii din România – astăzi a început sesiunea parlamentară, contextul actual socio-politic impune respingere OUG nr. 51/2019 de către toți parlamentarii cărora le pasă de elevii pe care noi îi reprezentăm. Este momentul ca aceștia să își pună o întrebare clară: de ce are nevoie România acum? De transportatori care să facă profit pe bandă rulantă sau de elevi care să poată ajunge la școală, indiferent de mediul din care aceștia provin? Lansăm o provocare parlamentarilor: pentru o secundă, nu vă mai gândiți doar la a vă calcula voturile (știm că aici nu suntem noi, beneficiarii primari ai educației, prea atractivi din punct de vedere politic – cei mai mulți dintre noi nu au drept de vot) și acționați pentru binele celor care reprezintă viitorul României”, a declarat Antonia-Laura Pup, președintele Consiliului Național al Elevilor.