Autoritățile ucrainene au acuzat miercuri, 31 august Rusia că a bombardat din nou zona în care se află centrala nucleară de la Zaporojie, deși acolo este așteptată echipa de experți ai AIEA, organizație ce se află sub egida ONU. ”Suntem, în sfârșit, pe drum spre centrală, după luni de zile de eforturi. Experții AIEA merg în interiorul centralei nucleare de la Zaporojie”, a declarat Rafael Grossi, directorul general al agenției onusiene la o întâlnire cu presa la Kiev înainte de a pleca spre Zaporojie. Centrala, așa cum se știe, este ocupată de armata rusă încă de la începutul lunii martie, după invadarea Ucrainei. Rușii au plasat în interiorul ei sute de soldați și au stocat muniții. ”Sunt conștient de situație, dar noi suntem gata de acțiune. AIEA este pregătită și vom prezenta un raport după terminarea misiunii noastre. Intenționăm să rămânem acolo câteva zile”, a precizat Rafael Grossi. Informații de ultimă oră au anunțat că partea rusă nu este de acord decât cu o inspecție care să dureze doar o zi și o noapte, ceea ce ar putea provoca dispute, ar putea împiedica realizarea unei inspecții normale a experților internaționali.
”Demilitarizarea imediată” a centralei
Volodimir Zelenski i-a primit marți pe experții AIEA, prilej cu care a cerut comunității internaționale să acționeze pentru ”o demilitarizare imediată” a centralei de la Zaporojie. Ceea ce ”implică plecarea tuturor militarilor ruși, cu toate materialele explozive și cu toate armele din toată zona de sud a Ucraineiapropiată de centrală, punându-se astfel capăt permanentului schimb de acuzații reciproce privind atacurile ce au loc zilnic în apropierea centralei”. Volodimir Zelenski a dat asigurări că Ucraina depune eforturi pentru a asigura un culoar securizat prin care misiunea AIEA să poată ajunge nestingherită la Zaporojie.