…Firește, nu se poate da un răspuns exact (în procente). Dar, chiar admițând că în filme fie difuzarea unor idei în scop propagandistic, fie introducerea de mesaje subliminale sunt procedee care ar putea fi evitate, dar toată lumea le folosește (un fel de ”10% acordat gazdelor de arbitru” în meciurile de fotbal), credem că ar trebui folosite mai cu măsură, pentru a nu dăuna nici calității actului cinematografic și nici acuității mesajului transmis spectatorului.
Fără a avea deloc pretenția de a arunca o privire exhaustivă asupra fenomenului și fără a pune o etichetă care să nu mai poată fi ștearsă, merită să ne oprim un pic asupra acestui aspect, mai ales că la noi a căpătat unele efecte destul de ciudate (și diametral opuse, ca sursă de origine), dacă facem o comparație între perioada antedecembristă și cea care a urmat după 1989.
Nu sunt un partizan al ideii că sub regimul dictatorial nu s-au făcut filme bune – măcar dacă am lua în calcul Columna, Glissando, Ciuleandra (pentru a da doar câteva exemple dintr-o listă mai cuprinzătoare) și tot ar trebui să fim de acord că s-au făcut chiar capodopere. Dar știm, în egală măsură, că devenise aproape o regulă ca multe filme să aibă drept erou un muncitor sau un țăran, prototipul omului-model, care reușea și în cele mai vitrege condiții și era aproape glorificat etc, iar acceptarea repartițiilor în provincie (sau a altor lucruri pe care în mod obișnuit omul le refuza) să fie văzută drept ceva firesc. Era evident că atât eroii filmelor, cât și situațiile în care aceștia se găseau trebuiau să fie pe placul regimului. O propagandă dăunătoare, care denatura realitatea și afecta substanțial calitatea artistică a filmului.
Pentru deceniile care au urmat, nu am să mă refer la cinematografia autohtonă, care a venit și cu plusuri, și cu minusuri (printre plusuri numărându-se anumite premii internaționale repurtate, iar printre minusuri o anumită tendință de plafonare și o incapacitate de a realiza ceva care să spargă cu adevărat tiparele), ci la filmele importate.
Este excelent că au putut pătrunde liber creațiile marilor cineaști ai lumii, dar din păcate s-au strecurat și filme în care mesajul subliminal este unul destructiv.
Deși am apreciat anumite realizări în domeniul filmelor de groază (Mirrors și The Hills Have Eyes – remake – semnate de Alexandre Aja, Rose Red, o capodoperă după o scriere a lui Stephen King ș.a.), am început să mă îndoiesc că promovarea în exces a peliculelor cu demoni, vrăji, ritualuri negre, ucideri poate avea un efect care să nu fie dăunător.
Există documentare care vorbesc chiar despre anumite mesaje subliminale strecurate în muzică și în film. Personal, nu pot proba că este așa sau nu, dar chiar dacă nu ar exista nicio intenție, prin intermediul retinei imaginile respective se imprimă și în subconștient, care prin definiție nu poate fi controlat.
Odată ajunse în subconștient, nu putem ști cu exactitate cum vor acționa asupra noastră, la fel cum se întâmplă și în viața reală când suntem martorii unor evenimente care ne produc traume.
De asemenea, mi-am pus întrebarea cum de atâtea filme încearcă să atace frontal religia, discreditându-i atât pe credincioși, cât și pe preoți, și induc pe toate căile fie ideea că prelații sunt complet falși, fie pe aceea că divinitatea, probabil, nici nu există.
Este dreptul fiecăruia să decidă dacă adoptă o credință sau nu, dar cum să ne explicăm faptul că această credință este de cele mai multe ori parodiată, denaturată sau aruncată în derizoriu?
Unele pelicule, oricât de atractive pentru amatorii de horror, thriller sau dramă ar fi, prezintă religia sau pe reprezentanții acesteia în culori de-a dreptul scandaloase. Problema este: dacă se fac mai mult de două filme pe lună cu subiecte de genul acesta, poate fi ceva întâmplător sau mai curând este o acțiune deliberată?
(Este drept, știm cu toții că și în lumea clerului mai există derapaje, nu despre asta este vorba. Ci despre aceea că e oarecum curios că de la propaganda ateistă pe care o promova Ceaușescu – cu consecințele cunoscute – românii au ajuns la… propaganda ateistă insuflată de Occident. E și asta o performanță…).
Unele peste altele, veți găsi, probabil, cadre care pot induce anumite mesaje în subconștient (mai ales în filmele horror sau thriller) și teze propagandistice în multe filme sau alte realizări artistice.
Important este doar să trecem totul prin filtrul gândirii proprii, să consumăm artă cât mai de calitate și să nu preluăm mecanic ideile pe care alții le-au introdus acolo.
„…multe filme să aibă drept erou un muncitor sau un țăran, prototipul omului-model, care reușea și în cele mai vitrege condiții și era aproape glorificat”
Astazi „eroii” sint hotii, politicienii corupti, mafiotii, curvele, bisnitarii, speculantii, etc.
De aia iau premii ca prezinta o Romanie supusa si bolnava, nu una suverana si glorioasa cum a fost rareori din pacate.
Este lăudabil, domnule Gîndu, că aţi abordat şi tratat acest subiect pe care presa din Romînia probabil că îl ignoră intenţionat. Iată nişte trimiteri la articole în engleză:
https://www.wakingtimes.com/filmmaker-reveals-the-truth-about-subliminal-messages/
https://www.corbettreport.com/the-idiot-box-how-tv-hypnotizes-you/
Pagini de interes:
https://vigilantcitizen.com/
https://www.geoengineeringwatch.org/
https://jaysanalysis.com/