Guvernul, prin intermediul Ordonanței militare nr. 8, a anunțat: „interzicem exporturile (grâu, orz, ovăz, porumb, orez, făină de grâu, soia, floarea soarelui, ulei de semințe, zahăr, produse de brutărie și patiserie, biscuiți, turte sau alte reziduuri solide rezultate din produsele din domeniul cerealelor sau de panificație)”.
Deși inițial s-au blocat la graniță tiruri cu produse, ulterior premierul Ludovic Orban a revenit cu lămuriri: „nu se interzic exporturile intracomunitare, pentru că suntem o singură piață, ci cele extracomunitare”.
Aparent, cu această clarificare, lucrurile au fost lămurite, însă, în realitate, situația e departe de a sta astfel.
În realitate, dacă ar fi să fiu avocatul diavolului aș spune că România a declanșat un război comercial cu cea mai mare parte a restului lumii, adică cu spațiul extracomunitar. Nu știm dacă cei care au conceput Ordonanța militară nr. 8 şi-au propus începerea unui casus belli comercial cu spațiul economic extracomunitar, dacă habar nu au avut de consecințele hotărârii lor sau dacă respectă ordine de la Bruxelles. Indiferent de cauze, efectul este grav și poate genera mari prejudicii economiei noastre.
Să începem, în primul rând, prin a defini ceea ce se înțelege prin război comercial.
Conform Encyclopædia Britannica, războiul comercial (trade war) „este acea situație de natură protecționistă în care țările acționează una împotriva celeilalte prin creșterea tarifelor asupra produselor celeilalte sau prin măsuri de interzicere de către un stat a exportului sau importului de mărfuri într-o sau dintr-o țară, blocarea schimburilor comerciale prin practici de embargo”.
Conform glosarului economic francez, „Budget-Banque”, războiul comercial (guerre commerciale) „este o situație conflictuală cu accente de politică protecționistă între două entități economice (state naționale, grupări economice integrate zonal, mari companii și multinaționale) care stabilesc măsuri comerciale menite să conducă la slăbirea puterii economice a adversarului prin practicarea de tarife vamale prohibitive și prin oprirea sau reducerea substanțială a relațiilor de import-export.”
În momentul în care se decid măsuri protecționiste cum sunt cele ale Ordonanței nr. 8 de interzicere a exportului unor produse, evident, se intră în zona de definire a unor acte de război comercial. Situația nu ar fi fost însă gravă având în vedere că aceste măsuri se iau într-o situație excepțională de criză pandemică și decretare a stării de urgență. Într-o atare conjunctură, interzicerea exportului s-ar fi putut justifica prin argumentul necesității asigurării securității alimentare a unei națiuni grav afectate de fenomene independente de voința și putința decidenților ei politici și guvernamentali.
Greșeala capitală a Ordonanței constă însă în delimitarea discreționară a prevederii de interzicere a exporturilor: se specifică clar că exportul este interzis în zona extracomunitară și permis în zona comunitară.
Care este justificarea acestei măsuri cu evident caracter discriminatoriu ?
Explicația dată de către guvern este următoarea: „nu se interzic exporturile intracomunitare, pentru că suntem o singură piață.”
Cu tot respectul, trebuie spus că acest răspuns nu este corect.
În primul rând, chiar dacă UE este o singură piață, ea există și acționează prin interacțiunea relațiilor comerciale a 27 de piețe naționale care nu numai că au politici bugetar-fiscale diferite, dar și monede diferite, ceea ce conduce la existența unor politici comerciale diferite chiar în condițiile unor reglementări vamal-tarifare unice. Pentru exemplificare, să ne amintim multiplele proteste ale agriculturilor din Franța, Italia și Spania împotriva politicilor comerciale ale unor țări ca Germania și Olanda care limitau unilateral accesul produselor lor pe piețele naționale respective. Tot un exemplu de notorietate al faptului că o singură piață nu înseamnă și o singură politică comercială este bine cunoscutul caz Airbus.
Deci, rezultă că exportul de produse agroalimentare în UE nu este automat și necondiționat permis de faptul că ar există o singură piață. Chiar pe această piață, acordul sau dezacordul contractual al membrilor este necesar.
În al doilea rând, deschiderea războiului comercial cu zona extracomunitară este o greșeală de strategie economică cu efecte pe termen mediu și lung. Așa-numita „relansare” a economiei promisă de guvern după „ieșirea din casă” nu va fi posibilă fără o orientare importantă a relațiilor economice românești spre țări și grupări economice zonale extracomunitare. Explicația constă în faptul că extracomunitarii reprezintă în prezent o zonă cu un nivel și ritm de dezvoltare mai importante decât cele ale zonei UE, ceea ce oferă oportunități mai mari pentru economia noastră.
Polonia a fost țara membră UE care a avut cele mai mici pierderi pe timpul crizei 2007-2009 tocmai pentru faptul că a reușit să-și orienteze relațiile econmice externe spre zonele extracomunitare eliminând măcar parțial dependența și efectul de contagiune al crizei din țările europene occidentale.
În al treilea rând, o declarație ca aceea guvernamentală conform căreia interzice exportul în afara UE poate fi taxată de către Organizația Mondială a Comerțului ca fiind o încălcare a normelor Comerțului Liber (conform OMC, comerțul liber este o politică economică în care guvernele țărilor nu restricționează importurile din, sau exporturile către alte țări).
Până acum, în cele de mai sus, am îmbrăcat roba avocatului diavolului și am încercat să arăt ce consecințe ar putea avea modul cum a fost concepută prevederea privind interzicerea exportului de produse agro-alimentare în Ordonanța 8.
Întrebarea este, ce rost a avut sau ce a urmărit prevederea interzicerii exportului în Ordonanța 8?
Desigur, România nu are capacitatea declanșării unui război comercial cu spațiul extracomunitar. Este prea mică și prea lipsită de importanță, dar asta nu înseamnă că este permisă orice greșeală, orice lipsă de rigurozitate și de profesionalism în evaluarea efectelor unor prevederi din documente de maximă importanță cum este Ordonanța militară nr. 8.
A spune că se interzice total exportul, apoi a limita doar la zona UE este un nonsens ce poate fi catalogat mai grav chiar ca o manipulare, căci exportând în UE în condițiile în care la nivel de UE nu există nicio decizie de oprire a exportului către zona extracomunitară înseamnă că dai posibilitatea oricărui importator european de produse românești să le reexporte el în afara comunității europene.
Care e şmecheria? cum se zice pe la noi, sau cui prodest? cum se zice pe la alții.
Nu e nicio şmecherie, căci noi oricum rămânem fără produse în condițiile în care recolta din acest an va fi grav afectată de secetă. Cui folosește? Altor țări europene care își protejează rezervele (fiind și ele afectate de secetă) prin importul de la noi și se pun la adăpost față de situația inerentă de a cumpăra în toamnă aceste produse la prețuri mult mai mari de pe piața mondială. Mai mult, europenilor cărora le permitem acum să importe cereale de la noi le creăm oportunitatea de a ne revinde chiar nouă aceste cereale la toamnă dar la prețuri mult mai mari.
Evident, a spune că se interzice exportul la extracomunitari este o glumă căci, de fapt, nu se interzice nimic, ci doar se favorizează intermediarii vest-europeni.
Iată cum, prevederea din Ordonanța 8 este, de fapt, un ajutor pe care România îl dă Europei Occidentale pentru a ieși mai repede și mai ieftin din criză, așa după cum prevederea noii ordonanțe de a permite traficul naval ajută importatorii austrieci de bușteni românești. Acordăm un ajutor important și Germaniei prin permiterea plecării de muncitori la cules de sparanghel chiar dacă se încalcă regula „stării în casă” atât de dragă Grupului de Comunicare Strategică.
Ni se va spune că așa este normal pentru că trăim ca frații într-o Europă Unită. Da, dar să revenim la o zicală tot de pe la noi: Frate, frate, dar brânza e pe bani.
Ce frați avem noi dacă UE ne dă bani de 11 ori mai puțini decât fraților portughezi, de 7 ori mai puțini decât fraților polonezi și de câteva sute de ori mai puțini decât fraților noștri francezi!
