Am scris special ”arta” de a te face de râs, fiindcă se pare că e o adevărată artă, nu este ceva la îndemâna oricui.
Sportul este, aprioric, o întrecere între două echipe sau doi sau mai mulți competitori în care rezultatul final este imprevizibil. Acest rezultat final depinde de o mulțime de factori: de forma de moment a celor doi combatanți, de ambiția și dăruirea cu care se luptă, de factorul psihologic, de tacticile care pot fi improvizate ”din mers”, de aportul tribunelor, de starea terenului ș.a.m.d.
Din acest motiv, este riscant să faci pronosticuri – iar dacă, totuși, trebuie să anticipezi în declarații de presă sau cu alte ocazii este bine să fii ponderat și să ai simțul proporțiilor.
Despre aventura FCSB în preliminariile Ligii Campionilor la fotbal s-au scris și se vor mai scrie multe.
Am să mă rezum doar la câteva comentarii făcute de mai-marii clubului, înainte de meciul retur cu Skhendija, campioana Macedoniei de Nord (turul fiind câștigat de macedoneni cu 1-0). Conform gsp.ro, MM Stoica ar fi spus că adversarii sunt ”cea mai slabă echipă pe care am întâlnit-o”, iar potrivit digisport.ro, Gigi Becali ar fi declarat: ”N-am nicio emoție cu Shkendija, o să dăm trei-patru goluri. Mă bazez pe valoarea echipei”.
Ce s-a întâmplat pe teren știe toată lumea. Pe Arena Națională, în fața a circa 32.000 de spectatori, campioana Macedoniei de Nord a învins (și eliminat!) FCSB din competiție, prin golurile marcate de Latifi (min. 33) și Krstevski (min. 87), golul românilor fiind înscris de Cisotti (min. 28).
Ce s-ar mai putea spune după o asemenea umilință? Macedonia de Nord, desigur, este o țară cu locuitori dârji, neînfricați, provenind din fosta Iugoslavie, dar are o populație de mai puțin de 2.000.000 de locuitori, cam cât Bucureștiul!
Păi dacă ”cea mai slabă echipă” pe care o înfrunți te elimină din preliminariile Ligii Campionilor, atunci care este locul tău adevărat, nu după declarații?
Plus că s-a văzut că nu e atât de slabă.
Simptomatic este că FCSB nu și-a putut stopa complexele de superioritate nici în turul anterior, în fața andorrezilor de la Inter d’Escaldes, care, deși până la urmă eliminați, au devenit prima echipă din Andorra care a învins vreodată o echipă românească (2-1 în tur) și n-au fost departe de a trimite returul în prelungiri!
Dar acest articol nu este despre FCSB sau despre Becali. Este despre o mentalitate.
Am să vă rețin atenția cu două exemple din alte sporturi, unul foarte vechi și unul recent.
…În 1961, echipa de handbal masculin a României producea o uriașă surpriză la Campionatele Mondiale din (pe atunci) RFG, învingând în finală echipa Cehoslovaciei, cu 9-8. Golul victoriei a fost marcat de Mircea Costache II, în ultimele momente ale partidei.
Nu știu ce s-a scris în presa vremii înainte de meci (probabil, nu lucruri foarte măgulitoare pentru noi), dar întâmplător cunosc din surse autorizate următorul fapt: înainte de marea finală, considerându-se că echipa României nu are nicio șansă de a lua titlul, niciun fotoreporter nu făcea poze cu lotul românesc! Mai în glumă, mai în serios, un jucător român i-a spus unui fotoreporter să facă o poză și cu ei, că doar și ei sunt acolo. Acela s-a întors din drum și, mai degrabă cu condescendență, a acceptat. Acest gest, făcut poate ca să nu jignească, i-a asigurat resurse materiale nesperate fotografului în cauză, fiindcă a fost… singurul care avea o poză și cu echipa României! Ceilalți au preluat-o ulterior de la el.
…Zilele trecute, la turneul de tenis de la Montréal, în turul al doilea al competiției, s-au înfruntat Jasmine Paolini, numărul 9 mondial, și tânăra japoneză Aoi Ito, numărul 110 mondial. După un prim set câștigat de italiancă cu 6-2, aceasta conducea și în al doilea și părea că se va impune, fapt ce l-a îndemnat pe comentatorul meciului să spună că ”asistăm la un fel de antrenament cu public” (al Jasminei Paolini, n.n.). Japoneza a fost protagonista unei faze mai rar întâlnite pe terenurile de tenis: în timpul unui schimb de mingi s-a dezechilibrat, a căzut cu tot corpul pe teren, dar… s-a ridicat, a ajuns la mingea trimisă de Paolini în zona rămasă părăsită, a returnat, ba chiar a și câștigat punctul!
Ulterior, deși a comis și o serie de erori datorate lipsei de experiență (are 21 de ani, n.n.), sportiva niponă a început să își ”macine” lent adversara, tăind mingile foarte puternic, luptând la fiecare schimb și practicând un tenis incomod chiar și pentru o jucătoare de top ca Paolini (recentă câștigătoare de Roland Garros).
Scorul final a fost de 2-1 (2-6, 7-5, 7-6) pentru Aoi Ito, care a furnizat o surpriză enormă, încheindu-și ”reprezentația” cu o reverență tradițională japoneză în fața publicului.
”Antrenamentul cu public” se terminase.
Sportul, repet, este total imprevizibil. Despre înfrângerea Canadei în fața Danemarcei la CM de Hochei de anul acesta am scris aici.
Doar cei mai buni dintre cei buni ating performanțele unui Federer, Nadal, Djokovic, în tenis, sau ale unei echipe ca Barcelona, Milan, Manchester United (în trecut) sau alte formații de fotbal de renume.
În același timp însă, ”mingea este rotundă” și orice se poate întâmpla.
De aceea, trecând peste dilemele și insomniile celor care joacă la pariuri, trebuie, înainte de toate, să ne descotorosim de o mentalitate: de a ne persifla și desconsidera adversarul. Uneori, aceasta se va întoarce ca un teribil bumerang fix împotriva noastră. Dincolo de faptul că datorăm respect adversarului, indiferent care ar fi acesta.
Mult mai important este să ne câștigăm locul și onoarea pe teren, prin luptă și prin muncă. Nu prin vorbe. Vorbele le poate spune oricine.
