În cuvântul introductiv al cărţii ”Călător pe meleagurile credinţei”, apărută la Editura Niculescu, dr. Dan Mihai Bârliba, care a călătorit în întreaga lume, în calitate de diplomat sau înalt funcţionar internaţional, cu o activitate de jumătate de veac în domeniul relaţiilor internaţionale, spune: ”Pretutindeni unde m-au purtat paşii decenii de-a rândul, am înţeles că Divinitatea Cerească nu vorbeşte o anumită limbă şi nu are o etnie aparte, fiind deschisă cu generozitate către toţi credincioşii lumii”, ”cartea de faţă dorindu-se a fi o cuvenită plecăciune în faţa acestui Adevăr fundamental”. Tărâmul religiei, deşi vast şi complex, este unul care cere aprioric deschiderea sufletului pentru o cunoaştere aprofundată. Deşi în lume există nenumărate vestigii şi mărturii, existenţa (sau non-existenţa) lui Dumnezeu nu pot fi demonstrate ştiinţific, cu precizie matematică.
Şi totuşi, dacă ne gândim câte popoare din câte epoci au evoluat spre contemporaneitate pentru a ajunge, fiecare pe drumul său, la un rezultat ce pare a fi, în esenţă, acelaşi, rămânem impresionaţi.
Vizitarea monumentelor şi templelor antice din diferite colţuri ale lumii (printre care celebrele Stonehenge, Byblos şi Baalbek) este prezentată parţial ca Jurnal de călătorie, parţial ca relatare amănunţită a datelor şi faptelor istorice adiacente.
Descifrarea tainelor personalităţii şi învăţăturii cristice, căutarea pe Pământ a Fiului întrupat al lui Dumnezeu sunt deschise de acest citat din Jean-Jacques Rousseau: ”Dacă viaţa şi moartea lui Socrate sunt ale unui filosof, viaţa şi moartea lui Iisus Hristos sunt ale unui Dumnezeu”.
Aflăm că la Biserica Buna Vestire din Nazareth (care a fost distrusă şi reconstruită) există o galerie alcătuită din mozaicuri din diverse ţări, iar mozaicul oferit de România o prezintă pe Maica Domnului într-o mantie roşie şi o lungă rochie albastră, purtându-l pe Iisus între braţe.
De asemenea, la Mănăstirea Kato Xenia, autorul a putut vedea Sfântul Brâu al Maicii Domnului, ţesut din păr de cămilă chiar de Fecioara Maria.
(Citind despre nenumăratele vestigii, biserici, monumente şi obiecte de cult, ne întrebăm, cu referire la cei care contestă existenţa lui Dumnezeu şi a lui Iisus: chiar ar fi fost posibil un fals de asemenea dimensiuni gigantice, perpetuat de-a lungul secolelor, adică toate însemnările cuprinse în Biblie, toate bisericile, toate icoanele, absolut totul să fie întemeiat pe neadevăr? Fiindcă, chiar dacă pot exista false minuni la vreo biserică avidă de vizitatori, chiar dacă pot exista falşi preoţi, un singur element din zeci de mii care atestă existenţa divinităţii dacă este autentic, atunci înseamnă că Dumnezeu există – n.n.).
De altfel, autorul, chiar mărturisindu-şi respectul şi admiraţia pentru Emil Cioran, îşi rezervă dreptul de a nu fi de acord cu acesta în probleme de credinţă – şi argumentează de fiecare dată. Personal, îi înţeleg punctul de vedere (chiar dacă îl înţeleg şi pe al lui Cioran), fiindcă, dacă este limpede că doar credinţa în Dumnezeu nu este suficientă pentru a descifra tainele existenţei şi ale lumii, de pe poziţia de fiinţe terestre, acelaşi lucru se poate spune şi despre apostazie. Eventuala negare a existenţei lui Dumnezeu sau a învăţăturii creştine nu face lumea nici mai inteligibilă, nici mai logică şi nici mai frumoasă.
De peste tot unde a călătorit, autorul a adunat o sumă de impresii personale, specifice unui jurnal, dar şi detalii şi mărturii, prezentate aproape enciclopedic, despre mănăstiri, relicve, vestigii, biserici, felurite elemente subsumate scopului unic al unei călătorii în lumea credinţei.
Ambii bunici ai autorului au lucrat în mediul ecleziastic, ceea ce explică în bună măsură chemarea sa către descifrarea tainelor credinţei, deşi – după cum mărturiseşte – a căutat să cuprindă istoria religiilor pe un plan mai larg decât cunoştinţele dobândite în familie.
Reţinem şi acest citat: ”Religia este umbra Universului ce se sprijină pe inteligenţa umană” (Victor Hugo).
Trece şi prin lumea Islamului, atras de orizonturile spiritualităţii arabe şi musulmane, doar pentru a descoperi convergenţa cultelor şi religiilor.
De altfel, şi în Asia, în Laos, la Vientiane, vede într-o vitrină tradiţională, aşezate una lângă alta, o icoană a Maicii Domnului şi o statuetă de fildeş a lui Buddha. ”Acel fapt m-a făcut să respir din plin aerul binefăcător al Credinţei fără frontiere, de la suflet la suflet, de la spirit la spirit”, mărturiseşte Dan Mihai Bârliba.
Activitatea încheiată de facto în februarie 2012 nu este însă, în sensul propriu, un capăt de drum.
Meditaţia, amintirea, dorinţa de a descifra tainele credinţei şi de a împărtăşi revelaţiile avute vor continua.
