Al. Florin Țene
În urmă cu ani buni, în secolul trecut, pe când debutam în revista “Luceafărul”, citeam cu plăcere poeziile publicate în diferite reviste semnate de Victoria Ana Tăușan, Constanța Buzea, Nora Iuga, Titina Nica Țene, Ileana Mălăncioiu. Era prin anii 1965; mai curând, mă delectez cu versurile Angelei Baciu-Moise și ale Lilianei Moldovan. La acest buchet de poete care încoronează cu versurile lor Zeița MUZA din Teogonia grecului Hesiod se mai adaugă un nume predestinat, Doina Drăguț.
În urmă cu câțiva ani am scris cu mare plăcere despre o carte a poetei craiovene, iar acum am primit de la autoare noul său volum de versuri intitulat “Jocul minții “, apărut la Editura UZPR, 2022, având o prefață de Ion Popescu-Brădiceni și postfață de Silviu Doinaș Popescu, cu următoarea dedicație, care mă onorează: “Cu deosebită considerație și prietenie, omului de aleasă cultură Al.Florin Țene și distinsei sale soții, poeta Titina Nica Țene! ss.Doina Drăguț, 13 februarie 2023.“
Autoarea, care a publicat zece cărți de poezie, inclusiv una de eseuri, se înscrie în galeria poetelor contemporane cu o biografie și bibliografie bogată și deosebită pe care o putem cunoaște și de pe internet.
Poeta practică o poezie filozofică, exaltând eul prototipistic, statornic în nesfârșita întocmire și desfacere a lumilor din cascadele adevărului , unde : “sunt erori în orice adevăr/ ca într-o tăcere ce întrerupe/ curgerea continua.“(ora comprimată).
Poeta, plonjând în labirintul nesfârșit al liniștii se sensibilizează la lumina lucrurilor ce înfloresc în pupile, ca un gând ascuns, de o puritate abstractă precum oglindirea faimei temporară ce dilatează tăcerea .
Dezbrăcată de metaforă, teoria tăcerii poate fi văzută ca o călăuză a omului intens în simplitatea lui, cel care își lasă sufletul să se amestece cu privirea celuilalt, comunicând dincolo și dincoace de cuvinte.
Tăcerile ascund, așa cum le descoperim în poeziile Doinei Drăguț, uneori subtil, alteori analitic, observații, sfaturi sau sugesti, îmbrăcate în metafore, ce nu au cum să nu fie un cadru al regăsirii multora dintre noi. Societatea de astăzi apare ca oglindă a unui oraș contaminat de un virus prin care oamenii s-au trezit vorbind și, paradoxal, “dar nu ajungeam niciodată la mine“ (gând emis). Superficialitatea unor vremuri în care viața se întâmplă contra cronometru e redată cu o justețe al cărei tragism ce vine din faptul că nici măcar pentru tăcut nu mai e timp.Fericirea rămâne frivolă în prezentul oricui, cât timp e abuzată verbal și spiritual.
Să ne amintim că, pentru Platon, realitatea este alcătuită din două lumi: una sensibilă (lumea fizică) și cealaltă inteligibilă (lumea ideilor). Prima este tot ceea ce putem experimenta prin simțuri și se caracterizează prin multiplicitate, prin aparență pură și continuă schimbare.
Lumea ideilor este incoruptibilă și imuabilă în această poezie. Acolo locuiesc idei universale și necesare, care sunt esența a tot ceea ce există. În acest fel, obiectele și corpurile lumii fizice sunt o simplă reflectare imperfectă (sau umbră) a acestei alte lumi.În poazia Doinei Drăguț poeta, în relația cu timpul, este o întâmlare pe care nu o atinge, fiindcă intemperiile societății nu o atinge. Pe când calea de regăsire e doar începutul fiindcă afecțiunile psihosomatice pot cuprinde orice parte a corpului și în acest caz avem de-a face cu o suferință, nu cu o plăcere. Nemulțumirea, mânia și râvna oferă plăcere egoului dar îmbolnăvesc corpul fizic. Acceptând că stările negative sunt elemente ale aceleiași ființe care suferă, deducem că plăcerea egoului este un nonsesns. Nimeni, niciodată, nu își dorește propriul rău!Subtilitățile filozofice se nasc la Doina Drăguț sub presiunea trăirilor în mijlocul vieții cotidiene. Din acestea, filtrându-le prin catalizatorul metaforei și al eului, au luat naștere aceste poeme cu iz filozofic.
Sinele profund este, pentru Doina Drăguț, un izvor de armonie. Conștientizarea și implicit meditația în stări de mulțumire pot semnifica debutul primei etape în diminuarea egoului cu ale sale ”daruri”. Cu cât starea de conștiință se consolidează, cu atât forța egoului se diminuează. Suma elementelor care compun cele două câmpuri antagonice, este mereu egală. De înțelepciunea noastră depinde acțiunea de înzestrare a lor. Putem lăsa egoul să ne devoreze ființa, sau putem construi Sinele Profund -izvor de armonie și mulțumire!
Contrazicerile cu sinele sunt o luptă în esență a poetei,”iar gândurile disipate mă înlocuiesc/ și văd izvorul întregii existențe“,aceastăconstatare ne face să apreciem talentul acesteia și poemele din acest volum.
O sensibilitate primigenă de mare ingenuitate, coagulată în esențe filozofice – iată spiritul poetei cu nume Drăguț, și la propriu și la figurat, în a cărei poezie cântă mai toate formele trăirilor sale în legătură cu veșnicia din clepsidră, într-o suflare vitală care trage după sine trăirile sinelui.
