Primele șuturi spre poartă ale ”pumelor” au venit după minutul 115
Norocul Argentinei s-a terminat. După ce campioana mondială a înregistrat contraperformanța de a nu șuta pe poartă tot meciul, inclusiv prelungirile, după ce Messi nu a mai avut ”sclipirile” de până acum și doar Emiliano Martinez s-a remarcat din echipa sud-americană, Spania, care a dominat clar partida, s-a impus printr-un gol marcat de Ferran Torres în startul reprizei a doua a prelungirilor.
Meciul a început cu o perioadă de tatonare, cu pase exacte, ambele echipe părând că se studiază. Aceasta s-a transformat destul de rapid într-o dominare spaniolă, elevii lui De La Fuente făcându-și jocul de pase cu precizie și încercând ruperi de ritm. De fiecare dată, însă, defensiva argentiniană, în frunte cu portarul Martinez, a rezolvat. A fost o ”demontare” a fazelor de atac adverse aproape exasperantă.
La finalul primelor 90 de minute, Enzo Fernandez a văzut al doilea cartonaș galben și a fost eliminat.
Până la urmă, inevitabilul s-a produs și, în minutul 106, la o centrare, Nico Williams recentrează înapoi cu capul la Ferran Torres, care șutează imparabil din interiorul careului: 1-0 pentru Spania, un gol care i-a descătușat pe iberici și care avea să le aducă, în cele din urmă, titlul mondial.
În minutul 114, tot Ferran Torres a scăpat singur spre poarta adversă și a înscris, dar golul a fost anulat pentru ofsaid. La reluare s-a văzut că a fost, din nou, unul dintre acele ofsaiduri milimetrice, sesizate doar de camere, care provoacă dispute și controverse nesfârșite. Chiar dacă tehnologia nu minte, imaginați-vă ce ar fi fost dacă Argentina ar fi egalat, iar Spania ar fi pierdut, în cele din urmă, titlul mondial. Nu numai câte articole de presă, dar și câte infarcturi.
Nu ar fi mai bine să se aplice propunerea, care a fost discutată deja, de a se semnaliza ofsaid doar dacă fotbalistul este cu tot corpul în afara jocului?
În ultimele minute de joc, nemaiavând altă șansă, Argentina s-a aruncat în atac – și, culmea, la cele două șuturi spre poartă pe care le-a avut ar fi putut înscrie, dar de această dată norocul nu i-a mai ajutat. Ar fi fost și nedrept.
Ce nu pot să înțeleg, după această finală: de ce a adoptat Scaloni această tactică ce nu doar că a ucis spectacolul, dar nici măcar nu i-a adus titlul? Cum să te rezumi la apărare 120 de minute când joci cu Spania? (Sigur, în prelungiri au avut un om în minus, dar e vorba de ce s-a jucat și până atunci).
Și s-a văzut că s-ar fi putut mai mult, chiar dacă Messi nu a mai avut o zi fabuloasă. Dar dacă încercau ceva mai devreme, aveau o șansă.
Spania, cu un joc de pase extraordinar, cu jucători rapizi și tehnici, cu o tactică ce s-a dovedit imbatabilă pentru orice adversar, obține un titlu mondial absolut meritat, fiindcă a fost mai bună și decât Franța, considerată la un moment dat mare favorită, și decât Argentina.
În încheiere, câteva impresii după terminarea acestei ediții de Campionat Mondial.
– În opinia mea, formatul actual a fost unul reușit, calitatea meciurilor, inclusiv a celor din fazele preliminare, întrecând așteptările, la fel ca și evoluțiile unora dintre echipele care erau slab sau foarte slab cotate. Faptul că au avut loc mai multe meciuri decât la precedentele ediții nu a dus la diminuarea interesului spectatorilor sau telespectatorilor. Cu toate acestea, eventuala extindere în viitor la 64 de echipe, despre care s-a vorbit, ar fi cel puțin o exagerare și o idee proastă.
– Deși este adevărat că au luptat din greu pentru a obține calificarea în fazele superioare, și cu reale argumente fotbalistice, nu poate fi înlăturată impresia că unele echipe (ex. Argentina, Anglia) au fost mai mult sau mai puțin discret ajutate de arbitri să ”nu se piardă pe drum”, în plus înregistrând și victorii la limită și obținute în ultimele minute (astfel de victorii fiind și în cazul Spaniei, deși nu cu faze controversate).
– La capitolul ”mari dezamăgiri” la această ediție a CM de fotbal putem nominaliza Uruguay, Scoția, Turcia (care nu au reușit să depășească faza grupelor), precum și Germania, Țările de Jos, Brazilia (primele două, eliminate în ”șaisprezecimi”, cea de-a doua în ”optimi”). Prin prisma numelui, așteptările erau mult mai mari.
– La polul opus, printre cele mai plăcute surprize (d.p.v. al jocului prestat, nu neapărat al fazelor atinse) se numără selecționatele Capului Verde (neînvinsă în 90 de minute în fața Spaniei, a Uruguayului și a Argentinei!), Japoniei, Egiptului, RD Congo.
– Fără a incrimina arbitrajul sau pe cineva (deși unii au făcut-o), rămâi cu impresia că unele echipe pur și simplu nu meritau să plece acasă în meciurile eliminatorii. Exemple: Croația, Senegal, Capul Verde, Egipt, Congo, Elveția. Pur și simplu au avut fie calificarea, fie prelungirile ”la un centimetru distanță”, iar ratarea obiectivului a devenit frustrantă chiar și pentru spectatorul neutru.
– Finala mică a fost prea ”deschisă”, cu apărări prea fragile, în timp ce finala mare s-a situat la polul opus. Din paradoxurile fotbalului…
