Dr. Dan Mihai Bârliba
Această splendidă sintagmă a fost preluată de la Timotei Cipariu, care îl caracteriza astfel pe Mihail Kogălniceanu la alegerea sa în iulie 1862 ca membru de onoare al Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român “Astra”.
Student fiind în anii ’60 la Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti, treceam deseori pe lângă statuia lui Mihail Kogălniceanu din Piaţa cu acelaşi nume în drumurile mele spre Biblioteca Centrală Universitară sau unele instituţii de artă, dar nu îmi imaginam atunci că, peste o jumătate de veac, aveam să regăsesc în scrierile ilustrului istoric şi gânditor veritabile nestemate de persuasiune şi expresivitate pe care le-am prezentat studenţilor şi masteranzilor la cursurile de retorică şi comunicare publică.
Mă voi referi în eseul de faţă la o triadă exemplificativă dintr-un fond substanţial şi diversificat de prezenţe oratorice ale lui Mihail Kogălniceanu, menţionând că am păstrat forma lingvistică originală pentru fiecare text selectat.
În Cuvânt introductiv la Cursul de istoria naţională, rostit la 24 noiembrie 1843 la Academia Mihăileană din Iaşi, Kogălniceanu reuşea să capteze atenţia tinerilor din amfiteatrul moldav, spunând: “Inima mi se bate când aud rostind numele lui Alexandru cel Bun, lui Ştefan cel Mare, lui Mihai Viteazul; da, domnilor mei! Şi nu mă ruşinez a vă zice că aceşti bărbaţi pentru mine sunt mai mult decât Alexandru cel Mare, decât Hanibal, decât Cesar; aceştia sunt eroii lumei, în loc că cei dintâi sunt eroii patriei mele… Chiar locurile patriei mele îmi par mai plăcute, mai frumoase decât locurile cele mai clasice. Suceava şi Târgoviştea sunt pentru mine mai mult decât Sparta şi Atena!… Negreşit că istoria Spartei, a Atenei, a Romei are mai mult interes decât a noastră pentru tot străinul…; eu singur mărturisesc interesul universal al istoriei grece şi romane; dară în ce se atinge de curagiul individual, de îndrăzneala faptelor, de statornicia apărărei, de mărinimia şi bărbăţia voievozilor noştri care, deşi pe un teatru strâmt şi cu mici mijloace, au săvârşit lucruri urieşe, în toate aceste, domnilor mei, nu mă tem de a zice că istoria noastră ar fi mai jos decât istoria orişicărui popor vechi sau nou.”
Discursul la alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca Domnitor al Principatelor Unite (5 ianuarie 1859) are o singură filă, dar aceasta străluceşte prin fiecare cuvânt al ei. Oratorul declară: “Fă dar ca Domnia – Ta să fie cu totul de pace şi de dreptate, împacă patimile şi urile dintre noi şi reintrodu în mijlocul nostru strămoşasca frăţie. Fii simplu, Măria-Ta, fii bun, fii domn cetăţan; urechea ta fie pururea deschisă la adevăr şi închisă la minciună şi linguşire… Porţi un frumos şi scump nume, numele lui Alexandru cel Bun. Să trăieşti dar mulţi ani ca şi dânsul; să domneşti ca şi dânsul şi fă, o, Doamne, ca prin dreptatea Europei, prin dezvoltarea instituţiilor noastre, prin simtimentele (sentimentele – n.n.) tale patriotice, să mai putem ajunge la acele timpuri glorioase ale naţiei noastre când Alexandru cel Bun zicea ambasadorilor Împăratului din Bizanţia că «România nu are alt ocrotitor decât pe Dumnezeu şi sabia Sa!». Să trăieşti, Măria-Ta!”
“Îmbunătăţirea soartei ţăranilor” este titlul unei cuvântări ample şi coerente, rostite la 25 mai 1862 în Adunarea Generală a României de la Bucureşti de cel care era atunci deputat al Focşanilor, Mihail Kogălniceanu. Unui avertisment patetic având o puternică valoare persuasivă (“Şi acum, o, domnilor, las dreptul deoparte şi mă voi adresa numai la inima dumneavoastră!”), îi urmează câteva invitaţii directe la raţiune şi, mai ales, la acţiune: “O! fie-vă milă de un milion de ţărani cari, cu femeile şi cu pruncii lor, deşi ţinuţi afară şi departe de dezbaterile noastre, au ochii ţintiţi asupra Dealului Mitropoliei, ca asupra soarelui mântuirii, şi vă întind mânele.”; “O! nu drămuiţi brazda de pământ trebuitoare hranei ţăranilor. Gândiţi la durerile, la patimele, la lipsurile trecutului lor.”
Românii îl preţuiesc pe Mihail Kogălniceanu ca pe propriul Demostene care a lăsat posterităţii contribuţii demne să intre în orice tratat de retorică. Întemeindu-mă pe experienţa lecturilor cu “ochii minţii”, doresc să îi asigur pe potenţialii cititori ai discursurilor parlamentare şi prelegerilor universitare ale distinsului cărturar că vor trăi ceasuri memorabile de delectare spirituală.
Lasati-o moarta!