”Eu cred că veşnicia s-a născut la sat”, spunea marele filosof şi poet român Lucian Blaga.
Unui crez similar i se dedică şi artistul plastic Mircea Nechita, absolvent al Şcolii Populare de Artă şi al Academiei de Artă, Bucureşti, membru al Grupării Artistice Soleil de l’Est (Franţa), cu expoziţii în Bucureşti şi în străinătate, autor a peste 1.000 de gravuri realizate în diferite tehnici și dimensiuni.
”Dedicăm acest album amintirii părinţilor noştri, care ne-au dat viaţă şi ne-au crescut, făcându-ne, totodată, educaţia primară şi esenţială a vieţii. Precum şi tuturor dascălilor noştri, care s-au străduit a completa această educaţie, punându-şi amprenta asupra devenirii noastre ca oameni” – stă scris pe una dintre primele file ale albumului ”Drumul meu spre şcoală – Dialog între generaţii”, un album editat în cadrul proiectului ”Drumul meu spre şcoală”, proiect al fundaţiei SVASTA, din Bucureşti, în parteneriat cu graficianul Mircea Nechita (fost elev al şcolilor din Peteritea şi Vima Mică).
Albumul în sine este impresionant. 277 de pagini cuprinzând texte, ilustraţii şi reproduceri fotografice, tipărite în condiţii grafice deosebite, cuprinzând mărturii vii ale traseului educativ al unor generaţii de elevi şi profesori, de o certă valoare documentară.
Autorul scria despre album: ”Acest album este, în fapt, un colaj de povestiri şi imagini despre şcoală, ale elevilor şi dascălilor de la 1928 şi până la sfârşitul anului şcolar 2020-2021 (…). Participare liberă, mod de exprimare şi de abordare liber şi individual, de la poetic şi încifrat la riguros ştiinţific”.
”Câţi dintre noi, în vremea toamnei când reîncep şcolile, pot să treacă fără emoţie şi un gând trimis înapoi spre vremea în care au fost elevi, pe lângă o şcoală de unde se aude vacarmul făcut de şcolarii ieşiţi în pauză?” – se întreabă, cu sensibilitate, autorul.
Nu este desuetudine sau romantism al unei epoci apuse, ci un binemeritat omagiu adus trecutului inocent, perioadei de formare pentru viaţa de mai târziu, precum şi tuturor acelora cu care artistul a interacţionat de-a lungul timpului.
Fiindcă, pe acest Pământ unde suferinţa pare a fi o lege, nu suntem singuri, iar toţi cei cu care ne intersectăm pe parcurs îşi câştigă un loc în sufletul nostru.
Şi încă o mărturisire:
”Arta încă mai menţine şi mai antrenează capacitatea omului de a fi uman, de a comunica nemijlocit cu semenii, de a avea sentimente, emoţii şi imaginaţie proprii, de a trece uneori dincolo de graniţele simţurilor atrofiate şi «păcălite» de stimuli tot mai puternici, violenţi şi contrafăcuţi”.
Da, arta a rămas un fel de refugiu şi, în egală măsură, de redută încă necucerită de tehnologiile 3D sau 5G şi de asaltul lumii virtuale. Este păcat că s-a ajuns aici, dar cu siguranţă că povestea ei va merge mai departe. Nu se poate altfel.
Arta nu este niciodată exhaustivă, prin însăşi structura ei: ”Poveştile mele desenate lasă privitorului libertatea de interpretare”, mai spune Mircea Nechita.
Sigur, albumul dlui Mircea Nechita este şi un omagiu adus dascălilor, colegilor şi şcolii, prilej de amintire plină de nostalgie, dar şi un veritabil semnal de alarmă cu privire la faptul că, azi, educaţia este uneori tratată cu superficialitate, actul artistic aproape cu dezinteres, ceea ce ar putea avea consecinţe grave în viitor, dacă aceste atitudini nu sunt reconsiderate.
Felicitări artistului – un veritabil suprarealist-naiv, în aceste vremuri de restriște emoțională, culturală și economică, pentru capacitatea sa rară de a rămâne credincios unor valori perene, chiar dacă nu pot fi monetizate-n casele de schimb valutar ale tezaurizatorilor lui Faust.
Felicitări și sponsorului acestui proiect de suflet pentru investiția sa morală, dar și autorului acestui articol pentru concretețea remarcabilă a comentariului. Mulțumesc, ca dascăl și păstor de suflete fragede tuturor celor care păstrează un gând bun școlii evocând-o atât de cald și de viabil. Mult succes în continuare