Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: Guvernul extinde acordarea indemnizaţiei de 41,5% din câştigul salarial mediu brut şi altor categorii de profesionişti
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
HR

Guvernul extinde acordarea indemnizaţiei de 41,5% din câştigul salarial mediu brut şi altor categorii de profesionişti

Curierul Național
Autor
Curierul Național
Publicat 3 iunie 2021
Distribuie

Beatrice Spătaru (gds.ro)

Guvernul urmează să aprobe, în şedinţa de joi, un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru completarea OUG nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaţilor şi angajatorilor în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului, precum şi pentru stimularea creşterii ocupării forţei de muncă, în sensul extinderii acordării indemnizaţiei de 41,5% din câştigul salarial mediu brut şi altor categorii de profesionişti.

Proiectul de OUG vizează completarea Ordonanţei 132/2020 în sensul „extinderii acordării indemnizaţiei de 41,5% din câştigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020, cu modificările şi completările ulterioare, şi persoanelor care au avut încheiate înainte de instituirea stării de urgenţă contracte de drepturi de autor şi drepturi conexe şi care au beneficiat de indemnizaţia prevăzută la art. XV alin. (4) din OUG 30/2020”.

„Astfel şi aceste categorii de profesionişti vor putea beneficia de o formă de sprijin în condiţiile reluării activităţilor din domeniile de activitate respective, însă cu limitările prevăzute de actele normative prin care se stabilesc regulile de desfăşurare a acestora”, se spune în nota de fundamentare a proiectului.

Pentru toate persoanele care beneficiază de acest drept „se reglementează actualizarea nivelului câştigului salarial mediu brut

- Publicitate -

De asemenea, se mai spune în document, pentru toate persoanele care beneficiază de acest drept „se reglementează actualizarea nivelului câştigului salarial mediu brut la valoarea prevăzută de Legea nr.16/2021 a bugetului asigurărilor sociale pe anul 2021, astfel că, începând cu data intrării în vigoare a actului normativ, vor beneficia de o indemnizaţie de 2.233 lei, faţă de cea anterioară de 2.253 lei”.

În aceeaşi şedinţă, Executivul va adopta şi un proiect de hotărâre pentru acordarea unor ajutoare de urgenţă în sumă totală de 1.381.600 lei pentru sprijinirea unui număr total de 341 familii şi persoane singure care se află în situaţii de necesitate ori deosebite cauzate de incendii, inundaţii, accidente, probleme grave de sănătate ori alte cauze care pot conduce la riscul de excluziune socială, în vederea ameliorării situaţiei socio-materiale, de locuit şi de sănătate a acestora.

Tot printr-o hotărâre, Guvernul va aproba şi programul manifestărilor prilejuite de Ziua Eroilor – 10 iunie 2021.

Pe agenda şedinţei de guvern figurează şi 3 proiecte de hotărâre privind suplimentarea bugetului Ministerului Tineretului şi Sportului din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului.

Astfel, MTS va primi sume de bani care vor fi alocate către federaţii sportive de profil în vederea susţinerii costurilor organizării unor evenimente sportive de anvergură europeană care vor avea loc în acest an în România.

Respectiv, Federaţia Română de Atletism urmează să primească, prin MTS, 2.930.000 de lei pentru organizarea Campionatului European pe Echipe Liga 1 seniori.

- Publicitate -

Federaţia Română de Tenis de Masă va primi 2.650.000 lei în vederea organizării Turneului Final al Campionatului European de Tenis de Masă, Seniori Feminin şi Masculin 2021.

De asemenea, pentru desfăşurarea unei grupe a Turneului Final al Campionatului European de Volei Seniori Feminin 2021, Ministerul Tineretului şi Sportului va vira către Federaţia Română de Volei suma de 4.795.000 lei în vederea achitării costurilor aferente pentru realizarea acestui proiect.

În şedinţa Executivului va fi dezbătută spre aprobare şi o Propunere de politică publică în domeniul e-guvernării. 

Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior Ministerul Dezvoltării adoptă normative noi în domeniul construcțiilor după 19 ani
Articolul următor Colliers a oferit servicii de consultanţă pentru 3,4 mil. de metri pătraţi de spaţii industriale, birouri, retail şi hoteluri
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

-Publicitate-
Ad imageAd image

Ultimele articole

Transelectrica a semnat două contracte de finanțare de peste 350 de milioane de lei din Fondul pentru Modernizare pentru investiții în digitalizarea și modernizarea Rețelei Electrice de Transport
Energie
Alexandru Petrescu, Președinte ASF: Rolul Autorității de Supraveghere Financiară în consolidarea poziției economice a României
Finanțe și Bănci
Afganistanul, dispus să ofere SUA acces la resursele sale minerale ca să scape de sancțiuni
Extern

Flux RSS: Știri Financiare Știri Financiare

  • Creștere puternică a vânzărilor pentru Taco Bell în primul semestru din 2026
  • Investiție de 1,5 milioane de euro în grădinița Maria Montessori Home Liziera de Lac
  • Anvelope all season între asfalt încins și lapoviță: limitele compromisului în naveta zilnică
  • De ce unele mâncăruri ies perfecte în air fryer, iar altele nu
HR

Carierele miniere private din Gorj fac angajări

4 minute
Featured

Cum arată un Halloween înfricoșător pentru piața muncii: concedierile, tăierile de salariu și munca peste program îi sperie cel mai tare pe angajații români

2 minute
HR

Skillab: 6 motive pentru care profesioniștii români aleg o carieră în Project Management

4 minute
HR

Doar 1% dintre tinerii din Generația Z din România văd munca de la distanță ca un motivator real

6 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?