Îmi retrăiesc tinerețea

Sunt convins că toate persoanele cu părul alb ar fi bucuroase dacă ar putea să-și retrăiască tinerețea, acea perioadă frumoasă a vieții în care ai visuri, ambiții și, mai ales, nu te doare nimic.
Iată că România de azi îmi dă posibilitatea să-mi retrăiesc tinerețea.
În tinerețea mea, România era condusă de marxiști, azi este condusă de neomarxiști, ceea ce este cam aceeași Mărie cu altă pălărie.
Marxiștii au dărâmat biserici, neomarxiștii se opun finanțării Schitului românesc Prodromu de la Muntele Athos și taie fondurile pentru construcția Catedralei Neamului.
Marxiștii spuneau că proprietatea privată este o prostie și că trebuie să credem în proprietatea comună a întregului popor, neomarxiștii sunt exact de aceeași părere. Doamna Ana Maria Bogdan, reprezentantă de seamă a USR-Plus, propăvăduiește teoria necesității dispariției proprietății private.
Ce dorește această doamnă în calitatea sa de ideolog neomarxist nu este deloc clar. Dorește o reîntoarcere la Theodor Diamant și la Falansterul său de la Scăieni sau la comunismul ”proprietății comune a întregului popor”? Oricum, este sigur că dorește să renunțăm la propriile case și să trăim într-o devălmășie tip șatră.
Doamna Ana Maria Bogdan îmi reamintește tinerețea mea, când marxistul Ceaușescu era gata să ne interzică și proprietatea asupra propriilor noastre ciorbe gătite în propriile noastre bucătării, trimițându-ne la cantinele comune din ”circurile foamei” pe care le și construise. Doar revoluția din 1989 ne-a salvat de la ciorba comună.
Nu știu ce ne-ar putea salva dacă neomarxismul doamnei Bogdan își va pune ideile în practică. Poate doar o nouă revoluție, de această dată adevărată.
În tinerețea mea, cei care deveneau VIP-uri ale regimului comunist nu erau aleși dintre intelectualii țării, ci dintre cei care știau mai bine să-și exprime admirația și loialitatea față de partid și față de soții Ceaușescu. Una dintre aceste maestre ale adulației față de conducători era tovarășa Alexandrina Găinușe, devenită membră a CC al PCR și viceprim-ministru. Semianalfabetă, tovarășa a găsit soluția problemei dificile pe atunci a navetei pe care medicii trebuiau să o facă de la domiciliile lor la locul de muncă. Soluția a fost simplă: a impus medicilor să se mute imediat la locul de muncă, chiar dacă nu existau posibilități de cazare.
Acum, o persoană importantă, fost ministru, care a cerut copiilor să facă teleșcoală la televizor, chiar dacă nu au acces la electricitate, și să se instaleze în școli panouri de pepsiglass a fost aleasă șefa unei importante organizații a partidului de guvernământ, remarcându-se prin osanalele ridicate primului-ministru, pe care l-a și îmbrățișat ca un omagiu al loialității pe care i-o poartă.
În tinerețea mea, am fost martorul invaziei de șobolani în București. Atunci când s-a construit Casa Poporului și s-a demolat un întreg cartier în câteva nopți, toți șobolanii de prin curțile și pivnițele părăsite au năvălit până pe Calea Victoriei.
Iată că îmi retrăiesc acele zile. Șobolanii sunt din nou în București, dar nu pentru că se deschide un imens șantier de construcții, ci pentru că s-a deschis un imens depozit de gunoi pe străzile sectorului 1.
În tinerețea mea, apa caldă nu prea era caldă, caloriferele erau reci, iar electricitatea se tăia ore întregi pentru că marxiștii de atunci nu dădeau nici doi bani pe confortul și starea de sănătate a cetățeanului. Neomarxiștii de acum sunt la fel ca marxiștii de atunci, doar pretextele sunt diferite. Cei de atunci spuneau că trebuie să facem sacrificii pentru a plăti cât mai repede împrumuturile externe în scopul măreț ”de a ne obține independența totală față de capitalismul occidental”.
Nici acum nu avem tot timpul nici apa caldă, nici căldura și nici electricitatea pe care ar trebui să le avem. Sunt pene dese și uneori foarte lungi, nepermise într-o țară europeană care se pretinde a funcționa într-o economie liberă.
Ce explicații ne dau decidenții neomarxiști? Exact inverse față de cele marxiste. Ni se spune că trebuie să reparăm rețelele și pentru aceasta este nevoie de cât mai mari și dese împrumuturi externe. Marxiștii voiau să nu ne mai împrumutăm, neomarxiștii vor să ne împrumutăm, dar noi tot fără apă caldă și căldură rămânem.
În tinerețea mea, nicio analiză sau evaluare a situației unei întreprinderi, organizații, școli, facultăți sau chiar la nivelul celebrelor congrese ale PCR nu erau lipsite de prezentarea unui foarte special tip de indicator: indicatorul apartenenței sociale.
Se spunea, de exemplu, la dările de seamă ale unor activități, ce componență are colectivul aceleia pe categorii foarte stricte – ex.: 30% muncitori, 20% țărani colectiviști, 15% militari, alte categorii. Proporțiile se păstrau și în componența ”organelor alese” unde categoria muncitori trebuia să fie cea mai reprezentativă deoarece aveau ”origine sănătoasă”.
Chiar și autobiografiile (CV-urile de azi), care trebuiau actualizate în fiecare an, aveau ca element principal evidențierea originii sociale a familiei din care proveneai.
Iată că s-a revenit și la acest aspect al tinereții mele. Fostul director al Poștei Române, un marcant reprezentant al tinerei generații de liberali, spune fără nici cea mai mică reținere : ”Vreau să vă spun că, în momentul în care am pătruns în acea companie, era profund roşie. Dacă erau 20% liberali era bine. Vreau să vă spun acum, cu mândrie, după un an şi şase luni, cât am fost parte din acea companie, că azi vorbim de o companie care gândeşte, vibrează şi respiră liberal”.
Deci, nu mai contează procentul de origine socială, ci procentul de origine partinică, dar este același lucru, discriminarea se păstrează…
Iată cum marxismul sau neomarxismul este aceeași Mărie cu altă pălărie și din acest punct de vedere.
În tinerețea mea, votul era o sărbătoare nu pentru că ne bucuram de un drept cetățenesc, ci pentru că se vindeau pe stradă crenvurști cu muștar, produs inexistent în alte condiții. Altfel, nicio emoție. Se știa că rezultatul va fi ca întotdeauna, adică de 99,9% pentru cei propuși să devină membri ai Marii Adunări Naționale.
Acum avem crenvurști peste tot, dar emoții tot n-avem. De ce am avea?
Indiferent cine câștigă sau cine pierde, guvernul va fi format cum dorește președintele țării, care ne-a obișnuit cu faptul că își dorește doar ”guvernul meu”.
De ce să avem emoții, când știm foarte bine că deși neomarxiștii au manipulat zeci de saci cu voturi la sectorul 1, nimeni nu va lua nicio măsură, iar procurorul care a semnalat frauda va sta în concediu până când va uita chiar domnia sa ce a declarat în emisiunea domnișoarei Denise Rifai.
În tinerețea mea, ne uitam la televiziunea bulgară, căci la cea românească nimeni nu mai avea ceva de văzut. Era aceeași și aceeași lozincă rostogolită în fel şi chip de personalitățile de atunci ale TRV. Ni se spunea în cele două ore de televiziune ceea ce noi toți știam că este o minciună. Ni se spunea că trăim din ce în ce mai bine și că poporul este fericit pe culmile socialismului multilateral dezvoltat. Noi nu am înțeles niciodată cum este să fii fericit pe culmile socialismului multilateral dezvoltat, dar știam că aveam o rație de 50 gr de unt, de 500 gr de ulei și o jumătate de salam cu soia pe lună pentru care trebuia însă să stai la coadă încă de noaptea în cazul în care se ”băga marfă”.
Acum ni se spune că suntem pe culmile creșterii economice, că suntem campionii Europei, că a crescut puterea de cumpărare și că suntem fericiți. Prețul cărnii, al roșiilor, al castraveților, al medicamentelor sau al electricității spun cu totul altceva.
Dar, ce mai contează !?
Important este că istoria se repetă și ne retrăim tinerețea.
Sic transit gloria mundi.