În 456 se naşte Theodoric, din neamul Dacilor Amali care domnea şi peste ostrogoţi. În anul 487, ostrogoţii conduşi de Thiudimer, tatăl lui Theodoric, cu permisiunea bizantinilor părăsesc Dacia Panonica şi se aşază în Illyricum, După puţin timp moare regele lor şi este ales fiul acestuia să îi conducă.
Împăratul Zenon îl cheamă pe Theodoric la Constantinopol dar goţii cer regelui lor să-i conducă în alte ţinuturi mai mănoase pentru că nu mai aveau cum jefui atît timp cît stăteau supuşi ai imperiului bizantin. Theodoric îi cere în anul 490 permisiunea lui Zenon să meargă în Italia să o cucerească pentru gloria imperiului bizantin şi spune Iordanes în paragraful 291 din Dacica: ,,Trimite-mă cu neamul meu, dacă găseşti cu cale, pentru că aşa scapi de greutatea cheltuielilor cu noi, şi acolo, dacă ajutat de Domnul voi învinge, va străluci faima pietăţii Voastre.” Cînd construieşte catedrala din Ravena vedem şi cum erau îmbrăcaţi cei din neamul lui, adică daci curaţi aşa cum i-a pus şi Traian pe columna lui.
Theodoric devine rege al Italiei în anul 493 şi sub el la fel ca şi la vizigoţi se cultivă limba Daco-goţilor a lui Ulfilas aşa cum arată papirusul din Arezzo şi Neapole, un calendar şi omiliile ostrogoţilor a căror identitate cu Codex Argenteus al lui Ulfilas a dovedit-o învăţatul cardinal Mai şi Castiglionoi.Regele Theodoric a construit mai multe lăcaşuri de cult printre care şi celebra Sant’ Apollinare Nuovo din Ravena, unde în imensul mozaic al acesteia apar cei trei magi, dar nu în costumaţie orientală, tradiţională, ci îmbrăcaţi ca tarabostes Daci, avînd pe cap pileus, cuşma Dacică specifică.
În urma acestora, fără legătură cu magii, apar sfintele mucenice care poartă îmbrăcăminte ţărănească românească; cămăşi albe cu poale lungi, catrinţe decorate cu motive variate, marame albe de borangic cu franjuri către glezne
Cultul în această biserică, dar şi în tot regatul lui Theodoric era ,,arianismul” adică religia lui Zalmoxe (EL) cum spunea la anul 398 Ioan Chrisostomus, patriarhul Constantinopolului.
Biserica a fost construită de către regele Dac/got Theodoric cel Mare(493-526), spun istoricii şi aşa de got era că a uitat cum arată neamul său şi a prezentat pe icoane „un popor dispărut din istorie de peste 400 sute de ani” şi care nu are nici o legătură cu plăsmuirea iudeo-crestina.
Sau regeleTheodoric cel Mare a prezentat o realitate istorică pe care o trăia!
Theodoric, la fel ca şi Constantin cel Mare cu arcul de triumf din Roma şi cele 8 statui ale Dacilor puse la colţuri, prin această biserică a adus un omagiu neamul său adică, Dacilor!!!
Iordanes scrie la paragraful 295 că ,,în al treilea an al intrării sale în Italia , precum am spus, la sfatul împăratului Zenon, şi-a scos hainele sale particulare şi îmbrăcămintea neamului său şi a îmbrăcat hainele de împărat şi de domn al goţilor şi romanilor”. Din informaţiile arătate mai sus rezultă fără putinţă de tăgadă că Teodoric cel Mare era Dac.
Iordanes a scris cartea Dacica la anul 551 pentru prietenul său Castalius. El face un rezumat al cărţii De origine actusque Dacarum scrisă de Flavius Magnus Aurelianus Casiodorus(485-578) care a scris-o la cererea lui Theodoric cel Mare fiind demnitar la curtea acestuia.
Deci lucrarea era o istorie a Dacilor închinată regelui acestora care controla la acea vreme toată Italia iar Iordanes i-a mai băgat şi pe goţi pentru că istoria strămoşilor noştri trebuia falsificată. El spune că a făcut adaosuri potrivite din scriitori greci şi latini amestecînd la început, mijloc şi sfîrşit multe din cele pe care le-a socotit utile. Dar el uneori a introdus în text informaţii false după modă şi nărav pentru a merge în favoarea creştinismului.
Mărturiseşte el în paragraful l: ,, ,,frate Castalius…lăsînd la o parte mica lucrare pe care o am în mîini, adică prescurtarea cronicilor, să expun cu cuvintele mele, într-o singură carte scurtă, cuprinsul celor douăsprezece volume ale Senatorului, despre originea şi faptele Dacilor, sarcină destul de grea.”
În 911 norvegienii se numeau goţi şi daci, potrivit cronicii Gesta Normanorum şi de atunci trăiesc într-un mare păcat pentru că nu îi acuză inca nici un istoric de ….sminteală!
În 1042 sub Eduard Confesorul, legile daneze ajung în Anglia şi danii sau dacii se mai numesc încă ,,Dani et Daci et Guti”. Guţii sînt goţii veniţi în nordul Mării Negre şi a Mării Caspice din Gotia/Guta – Suedia, şi care s-au împărţit în două mari grupuri, unii au luat Europa către vest iar alţii s-au supus hunilor şi o parte dintre ei s-au întors la baştină cu o nouă cultură şi o nouă religie, concepută după cea a lui Zalmoxe .
Nu pot sa nu amintesc despre lăcaşul de cult descoperit în judeţul Timis ,din localitatea Parta şi care avea ca simbol sacru un cap de taur, iar vechimea lui se urcă bine către mijlocul mileniului V î.e.n. ( deci mai mult de 7.000 de ani).
El apare si pe tăbliţele de plumb/aur de la Sinaia unde un cap de taur este aşezat pe un tripod iar uneori, de un picior al scaunului este înfăşurat un şarpe.
Dar şi stema Moldovei avea pe ea capul de taur sau bour, cum i s-a spus în feudalismul nostru.
Iar coiful de aur de la Coţofeneşti aşa cum purta şi Mitra amintit în unele mituri, dovedeşte practicarea religiei Dacilor numit-o mitraism , încă din prima parte a secolului Vl î.e.n. dar cultul era legat de religia crucii şi deci vechimea lui este mult mai mare pe plaiurile noastre mioritice.
Ca surse ale descoperiri religiei strămoşeşti ne pot fi de mare folos şi scrierile în sanscrită ale vechilor aryas din India, neamul nostru răzleţit prin secolul XVlll î.e.n. cît şi unele texte persane unde apare Mitra ca divinitate solară.
Vedele vedeau în Mithra un zeu al luminii, invocat împreună cu cerul, purtînd într-un caz numele de Varuna; era recunoscut drept protectorul adevărului şi înţelepciunii, potrivnicul falsităţii şi erorii, cel ce era invocat în jurămintele solemne, cel ce îi pedepsea pe strîmbătorii de juruinţe.
Brahmanii, ca păstrători ai purităţii sîngelui şi tradiţiilor aryas, spun că neamul lor a venit de undeva din vest în India în secolul XVlll î.e.n. şi toate tradiţiile lor sînt aduse din ţara de baştină, numită Bharata (Bihar + ata: tată, strămoş). iar printre statele înfiinţate de ei este şi cel numit Bihar ca să nu-şi uite rădăcinile.
Aradul unde a fost descoperit capul de taur în vechiul lăcaş de cult , se învecinează cu judeţul Bihor sau Bihar .
Falsificarea istoriei
Se impune o intrebare: de ce manualele de istorie nu pomenesc nimic despre rolul dacilor in istoria imperiului roman? A existat si continuă să existe o adevarată conspiratie in jurul acestui subiect. Istoricii nostri, dar si unii străini, in special maghiari, au facut tot posibilul pentru a „demonta” originea dacică a unor personaje ajunse pe tronul impărătiei romane.
Despre mama lui Galeriu s-a spus ca era o barbară, ba roxolană, bă iliră, bă, in cazul cel mai bun, dacă romanizată, desi sursele ne spun raspicat ca era dacă de la nordul Dunării. Despre informatiile pe care ni le dă Lactantiu cu privire la Galeriu s-a spus că nu merită să fie luate de bune.
Despre cele din „Historia Augusta”, care ne atesta originea dacica a lui Regalian, la fel, ca ar fi vorba de niste nascociri.
De ce toate acestea? Din două motive diferite, dar cu un unic scop.
Unii istorici maghiari, in frunte cu A. Alfldi (1940), au vrut să demonstreze că, după abandonarea provinciei, in Dacia nu a mai rămas nici un dac si că nu a existat nici un fel de continuitate de-a lungul mileniului „intunecat”, pană la venirea maghiarilor in Transilvania.
Asa năzdrăvănie ( ca sa nu spunem prostie ) a fost acceptatăv si de unii istorici români !!??
Aparitia unor personaje istorice importante, de obarsie dacică, le incurca socotelile, si au recurs la contestarea surselor documentare, pentru a demonstra că nu este vorba de daci autentici.
Istoricii români, in schimb, au căutat să demonstreze că, după abandonarea Daciei, toata populatia ramasă in provincie era deja complet romanizată. Prin urmare, si impăratii de origine dacică trebuiau sa fie tot romani. La acea vreme, „nu trebuiau” să mai existe decat romani, eventual proveniti din stramosi daci romanizati.
Dar faptul ca scrierile la care ne-am referit insistă asupra originii dacice a acestor impărati ne arată cu claritate ca ei nu erau daci integral si definitiv romanizati, ci originea lor etnică era foarte importanta. Cunosteau, desigur, limba latina, erau integrati in societatea romana provincială, dar obarsia lor era dacică. Dacă ar fi fost daci complet romanizati, fără să mai poarte vreo mostenire dacică, li s-ar fi spus romani, pur si simplu, fără prea multă insistentă pe originea etnică. Probabil din acest motiv, istorici precum Constantin Daicoviciu, Radu Vulpe si altii au contestat dacismul lui Regalian ori al lui Galerius (despre Constantin nici nu se discută, dat fiind că s-a nascut la sudul Dunării). Radu Vulpe ( un latinoman convins, care a urat chiar si cuvantul Dac ) a insistat asupra faptului ca mama lui Galeriu, Romula, nu era dacă, ci provenea dintr-o familie de colonisti iliri stabiliti in Dacia, desi nici un document nu sugera asa ceva.
Dupa trei decenii, intr-o altă lucrare a aceluiasi istoric „rom^n”, Romula „devenea” o dacă romanizată.
In schimb, Dimitrie Cantemir nu se sfia să-l numeasca pe Aureolus „hatmanul călărimii Avreulus Dacul”. Deci, atat pe istoricii maghiari, cat si pe cei rom^ni, ii deranjă existenta unor daci după retragerea romanilor din Dacia.
Si intr-un caz, si in celalalt, s-a dorit inlăturarea dacilor din istorie, prin incălcarea adevarului stiintific furnizat de izvoarele scrise.
Această falsificare persistă pană astazi, iar istoria oficială nu recunoaste originea dacică a acestor impărati.
Stergerea dacilor din istorie pare sa fie urmarea unui blestem ce s-a născut demult, dar continuă si astăzi.
Istoricii nostri desăvarsesc opera celor ce au ars scrierile despre daci si i-au lasat intr-un intuneric ce pare sa nu se mai sfarsească.
Cred ca intr-o zi trebuie incepută si actiunea de igenizare morală a istoricilor „nostri”.
