Material de opinie de Dan Bădin, Partener Servicii Fiscale, Deloitte România
Creșterea exponențială a datoriilor guvernamentale din ultimii ani este tot mai greu de explicat în contextul evoluțiilor economice recente. Chiar și în cei mai dificili ani, cum ar fi anul izbucnirii pandemiei de COVID-19, au existat domenii profitabile și companii care au înregistrat câștiguri care nu se regăsesc decât în mică măsură în bugetele țărilor din care au fost obținute.
Statele Unite ale Americii preiau inițiativa
Din acest considerent, revine în actualitate problema taxării echitabile, iar de data aceasta tonul este dat de Statele Unite ale Americii (SUA), prin planul de investiții anunțat de administrația Joe Biden, care ar presupune, printre altele, majorarea impozitului pe profit și eliminarea unor facilități acordate companiilor multinaționale, pentru a asigura finanțarea necesară planului, dar având și scopul de a limita exodul profiturilor în paradisuri fiscale.
Planul de redresare anunțat de Joe Biden a fost apreciat de reprezentanții mediului de business american. Dar cum planul de investiții va veni la pachet cu majorarea impozitului pe profit de la 21% la 28% (după scăderea de la 35% la 21% din timpul administrației Trump) și un impozit minim de 21% pentru profiturile obținute în altă țară, ulterior aceștia au reclamat faptul că majorarea taxelor va reduce competitivitatea companiilor americane pe plan internațional, SUA urmând să redevină țara cu cea mai ridicată rată a impozitului pe profit dintre marile economii ale lumii.
Ca răspuns la valul de critici, oficialii de la Casa Albă au anunțat reluarea discuțiilor în vederea introducerii unui impozit minim pe profit la nivel global, argumentând că economiile naționale au tot mai multă nevoie de sisteme fiscale stabile care să genereze venituri capabile să asigure bunurile publice esențiale în condiții de criză, și nu numai, și care să garanteze că toți contribuabilii împart corect povara finanțării guvernelor. Președintele american a transmis acest mesaj cu ocazia anunțării planului, iar Secretarul Trezoreriei (echivalentul american al ministrului de finante), Janet Yellen, a anunțat, la rândul său, că lucrează cu țările G20 pentru a conveni asupra unei cote minime de impozit pe profit la nivel global. Ea susține că o astfel de decizie ar duce la încheierea „cursei de 30 de ani pentru atingerea celui mai redus nivel de impozitare”. La foarte scurt timp, și reprezentanții Fondului Monetar Internațional au declarat că sunt în favoarea implementării unei măsuri de acest tip, iar președintele Băncii Mondiale a anunțat că miniștrii de finanțe din țările G20 discută, zilele acestea, problema taxării la nivel global, inclusiv pentru serviciile digitale.
Inițiativele în privința taxării, în urma evoluțiilor din economia globală
Preocuparea statelor lumii pentru un sistem de taxare echitabil datează de multă vreme, dar primele acțiuni concrete întreprinse cu scopul de a limita evitarea plății taxelor prin transferul profiturilor în jurisdicții cu un tratament fiscal favorabil datează din 2013, atunci când G20 a trasat OECD (Organisation for Economic Cooperation and Development) sarcina de a elabora un plan de măsuri pentru a combate acest fenomen. Atunci a apărut BEPS (Base Erosion and Profit Shifting – Erodarea bazei de impozitare și transferul profiturilor) care presupune, în mare, schimbul automat de informații între țări pentru a se stabili unde au fost produse veniturile și unde ar trebui să fie impozitate. Însă pe măsură ce economia a crescut în complexitate, și demersurile pentru o taxare echitabilă au necesitat o intensificare.
Astfel, odată cu dezvoltarea economiei digitale, OECD a luat decizia de a continua inițiativa în privința impozitării pe două direcții (doi piloni), primul fiind axat pe taxarea economiei digitale (își propune să aloce o parte mai mare din profiturile globale ale unei multinaționale din tehnologie către țările din care obține venituri), iar al doilea, în continuarea inițiativei anti-BEPS, către stabilirea unui impozit minim pe profit la nivel global. Însă aceste două direcții sunt încă în stadiul de dezbatere.
În paralel cu inițiativa OECD, ONU își propune să modifice propria convenție model, din discuțiile preliminare rezultând că ar dori să mute impozitarea serviciilor digitale către țările care generează veniturile.
Inițiativele OECD anti-BEPS au fost, deja, implementate în numeroase jurisdicții, cu efecte benefice vizibile. Uniunea Europeană a preluat recomandările într-un set de directive (DAC), iar noile reguli s-au dovedit eficiente. În prezent, este în vigoare DAC 6, care presupune raportarea tranzacțiilor cu risc fiscal, iar DAC 7, care are drept scop monitorizarea operațiunilor din sfera economiei digitale și reprezintă un pas înainte către taxarea economiei digitale, este în stadiu de proiect.
Conform celor mai recente estimări, statele lumii pierd anual peste 427 de miliarde de dolari din mutarea profiturilor și averilor personale în paradisuri fiscale. Statele care pierd cele mai mari sume sunt SUA (aproape 90 de miliarde de dolari pe an), Marea Britanie, Germania, Franța și Brazilia. Din cele 427 de miliarde de dolari, raportul State of Tax Justice 2020, realizat pe baza datelor din raportările țară cu țară publicate de OECD, subliniază că 245 de miliarde de dolari sunt pierduți direct din cauza eludării taxelor de către companii, iar diferența este reprezentată de impozite aferente averilor personale. Deși cea mai mare parte a pierderilor este înregistrată de țările bogate, aceste practici fiscale afectează mai mult țările cu venituri mai reduse. Acestea din urmă pierd echivalentul a 5,8% din veniturile fiscale totale pe care le colectează în mod obișnuit din cauza practicilor de evitare a plății taxelor, în timp ce pierderile țărilor cu venituri mari se ridică la doar 2,5% din total.
Conform studiului, țările bogate sunt, în același timp, și responsabile pentru aceste pierderi (98%), iar principalele jurisdicții favorizante sunt Insulele Cayman (generează 16,5% din pierderile fiscale globale – echivalentul a 70 de miliarde de dolari), Marea Britanie (10%), Olanda (8,5%), Luxemburg (6,5%) și SUA (5,53%).
Consensul internațional devine realizabil
Așadar, este evident că problema există, că marile puteri economice sunt conștiente de necesitatea rezolvării ei, dar demersurile sunt greoaie din cauza complexității tot mai ridicate a modului de organizare a afacerilor, în special a celor din sfera digitală, și a consensului politic dificil de obținut.
Cu toate acestea, se pare că disensiunile care existau până la sfârșitul anului trecut în OECD cu privire la cei doi noi piloni în sfera impozitării la nivel internațional (taxarea economiei digitale și impozitul minim global) par să se atenueze, SUA rămânând, în timpul mandatului președintelui Trump, singurul opozant major. Recentele inițiative ale administrației Biden par că sunt aliniate cu cele ale partenerilor din OECD, însă este de așteptat ca acestea să întâmpine rezistență chiar din interior și rămâne de văzut daca forma finală a planului, care trebuie aprobată de Congres, va rămâne consecventă principiilor enunțate inițial.
În ultimă instanță, OECD nu are rol de reglementare la nivel internațional, documentele și principiile emise de organizație reprezentând recomandări care trebuie adoptate în legislațiile locale – spre exemplu, în legislația UE, cum s-a întâmplat de multe ori până acum – pentru a fi implementate. Consensul este greu de obținut și în UE, având în vedere că orice inițiativă legislativă referitoare la sistemul de taxare trebuie să întrunească acordul tuturor celor 27 de state membre, aspect care întârzie luarea deciziilor în această privință. În SUA, sistemul este ceva mai flexibil, dar rămâne de văzut în ce formă se va implementa planul anunțat de Joe Biden și dacă acest demers va reprezenta un model care va fi urmat și de alte state influente din punct de vedere economic la nivel global. Totuși divergențele s-au diminuat, aspect la care se adaugă și faptul că bugetele statelor devin tot mai dezechilibrate și cresc astfel șansele ca noile principii ale taxării internaționale, care ar aduce resurse bugetare suplimentare, să fie adoptate în următorii ani.
