În cel mai recent număr (septembrie a.c.) al revistei de cultură universală ”Constelaţii diamantine”, Nicolae Mareş evocă figura marelui diplomat român Nicolae Titulescu în materialul ”Titulescu – ctitor al României Mari”, oferind o serie de repere esenţiale din viaţa şi activitatea acestuia. Pornind de la activitatea desfăşurată în cadrul Comitetului Naţional Român de la Paris şi continuând cu activitatea asiduă din Parlament pentru apărarea frontierelor etnice, figura acestui adevărat ctitor al României mari este prezentată în toată complexitatea ei.
”Recitindu-l pe Marin Sorescu” este titlul sub care Livia Ciupercă oferă cititorului impresii prilejuite de lectura unor lucrări ale celebrului poet şi dramaturg român, odată cu reeditarea trilogiei ”Setea muntelui de sare” (Editura ART, 2020). Autoarea materialului îşi expune propria viziune asupra trilogiei ”Iona. Paracliserul. Matca”, amintind şi o părere a criticului Nicolae Manolescu. Fie şi doar enumerarea subtemelor textului dramatic: drama existenţială a omului modern, viaţa ca labirint, libertatea-iluzie, nevoia de evadare în sine ar fi suficientă pentru a capta atenţia cititorului care doreşte să aprofundeze creaţia soresciană.
Sub acelaşi generic, ”Jocul minţii”, Doina Drăguţ continuă prezentarea unor poeme filosofice, menite, într-un veritabil serial, să ne ajute să descifrăm tainele existenţiale. Omul caută o ieşire din labririntul existenţei, un labirint în care nu a fost întrebat dacă vrea să intre (la naştere), dar în care se rătăceşte prin propriile alegeri, confirmându-şi astfel apartenenţa terestră: ” (…) determină omul/între o înţelegere distinctă/şi o alegere/ să se întrebe/ cine este el” (Firi nedefinite). Suntem parte dintr-un întreg celest, dar izolaţi pe o planetă a muritorilor – pare a spune poezia ”Pretutindeni”: ”cerul este pretutindeni/ şi permanent la locul său (…) aşa cum vidul este/ca o umplere/ ce nu poate fi sfârşită/niciodată”. Cea mai poetică (în sensul lirismului, nu al profunzimii) lucrare aleasă este însă ”Lumină concentrată”, pe care vă invit s-o descoperiţi în paginile revistei.
Un material de interes despre personalitatea plurivalentă (poet, nuvelist, dramaturg, conferenţiar, ziarist) a marelui Caragiale semnează Mihai Miron, sub titlul ”Ziaristul Caragiale”, care, după o remarcă ironică (întru totul îndreptăţită) la adresa bancherilor actuali şi a felului în care s-au folosit de numele dramaturgului, ne oferă câteva repere despre activitatea acestuia şi ne propune un citat mai amplu din articolul ”Politică şi cultură”. În legătură cu acesta, ştiu că e un clişeu să spui că I.L. Caragiale e mereu actual, dar nu pot evita acest clişeu. Materialul e savuros şi parcă a fost scris alaltăieri! Fapt pe deplin valabil şi în cazul părţii introductive a articolului ”Însemnătatea presei”, care este de citit şi recitit cu atenţie!
”Clasicismul maximelor lui La Rochefoucauld” este titlul sub care George Petrovai ne poartă prin lumea celebrului autor al Maximelor şi reflecţiilor, o oglindă a vieţii, moralei şi moravurilor Franţei secolului al XVII-lea – văzute prin prisma sa, desigur -, despre care doamna de Schonberg scria următoarele: „În lucrarea aceasta există mult spirit, puţină bunătate şi un mare număr de adevăruri, pe care le-aş fi ignorat toată viaţa, dacă nu m-ar fi făcut să-mi dau seama de ele”. După ce ne oferă o definiţie a clasicismului: ”Clasicismul este un curent eminamente intelectualist, deoarece tipul uman clasic se caracterizează prin predominarea generalului asupra particularului şi prin supremaţia raţiunii asupra pasiunilor”, autorul articolului ne oferă, spre final, câteva cugetări remarcabile ale lui La Rochefoucauld, dintre care măcar trei ar trebui aprofundate şi de diriguitorii naţiilor (restul fiind, desigur, aforisme adresate tuturor): „Amorul-propriu este cel mai mare dintre toţi linguşitorii”; – „Îndurarea suveranilor nu este decât o dibăcie politică pentru a câştiga dragostea supuşilor” şi (O, da!) ”Dorinţa de a părea capabili ne împiedică să ajungem capabili”. Comentariile sunt de prisos…
Ion Popescu-Brădiceni începe un foarte interesant serial intitulat ”Pitagora, pitagoreicii, neopitagoreismul”, oferind repere esenţiale ale doctrinei filosofului grec, care stipula nemurirea sufletului şi metempsihoza, şi prezentând câteva precepte „morale” din spiritul gândirii religioase pitagoreice, interpretate hermeneutic. Plus o incursiune în mitul orfic (orfismul şi pitagorismul fiind văzute de unii exegeţi ca având un temei comun).
Criticul Aureliu Goci recenzează volumul de versuri ”Noaptea pisicilor cărunte” (Ed.StudiS, Iaşi, 2020), al Ştefaniei Oproescu, din care ne oferă câteva fragmente relevante, concluzionând: ”Cu o simţire rafinată şi o exprimare suplă, conotativă şi enigmatică, poezia sa se individualizează într-o dominantă intelectuală care obscurizează metafora şi îngândurează discursul”.
Ediţia este ilustrată cu reproduceri după lucrări ale pictorului spaniol Juan Gris (reprezentant, alături de Pablo Picasso şi Georges Braque, al cubismului), căruia Filip Tudora îi consacră un material la final.
Mai semnează: Mihai Caba, Tudor Nedelcea, Ionel Popa, Liviu Chiscop, Stanislaw Jerzy Lec, Al. Florin Ţene, Vavila Popovici, Vasile Dan Marchiş, Constantin Miu, Galina Martea, Gheorghe Andrei Neagu, Florin Estefan, Voichiţa Tulcan-Macovei, Gheorghe A. Stroia, Marin I. Arcuş, George Filip, Ben Todică, Liliana Popa, Florentin Smarandache, Mariana Zavati Gardner, Viorel Dianu, Corneliu Vasile, William Carlos Williams, Khosiyat Rustam, Mihai Horga, Nicolae Mătcaş, Adrian Grauenfels.
Bravos națiune , halal să ne fie ! MM după ILC