Se aud tot mai des întrebări de genul: ”Mai este literatura clasică de actualitate?” sau ”Este, cumva, literatura clasică perimată?”.
Părerea mea este că nu, dar cel mai important pentru înțelegerea corectă a temei este că am impresia că există un mic viciu de conținut în formularea întrebării.
Capodoperele literaturii clasice, operele unui Shakespeare, Dostoievski, Wilde, Poe, Hemingway, Nabokov, Sartre ș.a. nu au cum să fie perimate, ele și-au căpătat statutul de ”masterpiece” tocmai fiindcă au rezistat trecerii timpului. Deși comparația cu artele vizuale poate părea ușor forțată, este evident că ”Gioconda” lui Leonardo da Vinci sau sculpturile lui Michelangelo nu au scăzut și nu vor scădea în valoare artistică oricât am înainta în timp.
Problema care generează confuzia este, în opinia mea, următoarea: întrucât problemele, obiceiurile și moravurile societății s-au schimbat dramatic în ultimele decenii, ca să nu mai vorbim de secole, cadrul general al scrierilor clasice poate părea depășit. Descrierile bucolice, sentimentalismul, problemele cavalerești și de onoare nu pot fi înțelese de generațiile de azi, care au crescut cu smartphone-ul și tableta la îndemână de la cele mai fragede vârste. La fel cum ”generația MTV” poate nu-l înțelegea pe Chopin, probabil că nici ”generația IT” nu poate asimila particularitățile clasicilor.
De asemenea, conflictele dintre personaje erau altele. Dacă sentimente umane precum gelozia, iubirea, mila sunt, în esență, perene, astăzi probabil subtilitățile psihologice de tipul remușcărilor lui Raskolnikov sau evocările unor moravuri demult apuse nu mai au aceeași ”priză” la cititorul contemporan (deși nu e obligatoriu să fie așa în toate cazurile).
Faptul că aceste fundaluri pe care se desfășoară acțiunile romanelor clasice sau tipul de conflicte dintre personaje nu se asortează cu cadrul modern nu înseamnă însă că atât profunzimea unor trăiri și subtilitatea unor interacțiuni, cât și importanța și relevanța mesajelor operelor respective își pierd din intensitate.
Desigur, fiecare epocă își are specificul ei – și este firesc să fie astfel. Scriitori moderni ca Ryu Murakami sau Michel Houellebecq au un altfel de stil. Personajele sunt mai directe, mai înclinate către hedonism și sexualitate pură, dialogurile sunt mai superficiale.
Este însă important ca fiecare cititor, menținându-se în limitele sferei pe care o agreează, să caute acele opere cu un mesaj autentic, profund, peren, iar în sensul acesta marile scrieri ale trecutului se pot dovedi izvor de inspirație și de trăiri autentice și pentru amatorul de literatură contemporan.
Gândiți-vă că celebrul basm ”Frumoasa și Bestia” a fost creat tocmai în 1740, dar adaptările pentru marele ecran continuă și astăzi, ba chiar cu succes!
După cum afirmam și cu alte ocazii, literatura clasică și cea modernă pot coexista, dar este de dorit ca, în cazul ambelor, filtrul calității artistice autentice să fie cel care ”cerne” valoarea operelor.
Într-un moment în care societatea însăși este la răscruce și apar acut probleme de tipul conflictelor familiale majore, al consumului de droguri, al violenței și urii, al abuzului de putere, al dezrădăcinării în urma războaielor desigur că temele abordate nu mai sunt aceleași. Din păcate, în unele medii, nici interesul pentru lectură nu mai este același – fie primează (tragic!) lupta pentru supraviețuire, fie interesul celui care este pus la adăpost de foamete sau conflicte militare este acaparat de mediul virtual, de tentațiile lumii moderne.
Însă anumite tendințe pot fi conjuncturale, iar lucrurile vor reveni, la un moment dat, în matcă.
Spuneam că temele variază, în parametri destul de largi, în funcție de fenomenele și tendințele sociale. La fel de adevărat este și că anumite trăiri omenești, anumite pasiuni, anumite aspirații rămân eterne, neafectate de trecerea timpului. Una dintre capodoperele literaturii universale, prea puțin popularizată la noi, din păcate, Séraphita, de Honoré de Balzac, aș recomanda-o oricărui cititor, de orice vârstă, tocmai pentru mesajul său peren, dar și pentru felul superb în care este scrisă.
Nu, literatura clasică nu este perimată, după cum nici cea modernă nu este lipsită de surprize plăcute.
Literatura de calitate, ca și viața, merg înainte indiferent de vicisitudinile vremurilor.
