Tiberiu Cocora (gds.ro)
Fostul selecționer al României, Mircea Lucescu, 80 de ani, este la Spitalul Universitar, internat din nou la Terapie Intensivă! Lucescu a suferit vineri dimineață un infarct miocardic acut, potrivit unei informări de presă a spitalului.
Au fost necesare trei operațiuni de resuscitare pentru a-l stabiliza pe Lucescu. Printre investigațiile efectuate s-a numărat și o angiografie, procedură imagistică medicală minim invazivă realizată pentru a verifica dacă arterele coronariene sunt blocate, notează Gsp.
Având în vedere situația extrem de delicată și toate informațiile apărute, Spitalul Universitar a transmis o informare de presă.
„În cursul dimineții, pacientul a suferit un infarct miocardic acut. A fost preluat de urgență și a beneficiat prompt de intervențiile medicale și terapeutice necesare, conform protocoalelor în vigoare. În prezent, starea acestuia este stabilă, sub monitorizare atentă de specialitate. Pacientul rămâne internat în cadrul Secției de Cardiologie, unde primește îngrijirile medicale adecvate“, se arată în comunicatul Spitalului Universitar.