Al.Florin Țene
Nu întâmplător a fost ales muncipiul Drăgășani loc pentru desfășurarea întâlnirii conducerii Uniunii Ziariștilor Profesioniști cu filialele din sudul țării noastre și membrii acestora..Președintele UZPR Sorin Stanciu, sunt sigur, că în activitatea sa îndelungată de jurnalist cunoștea istoria culturii din orașul de la poalele dealului Viilor și Olt.
În cadrul promisiunii luate de președintele UZPR de a întări legătura conducerii UZPR cu filialele, ”președintele Sorin Stanciu, însoțit de vicepreședinții Dan Constantin, Claudius Dociu, Emil Stanciu, precum și de secretarul general Mădălina Corina Diaconu, s-au întâlnit, la Drăgășani, cu șefi de filială și membri ai UZPR din zona Olteniei – Vâlcea, Olt, Dolj, Argeș, Caraș-Severin.
În atmosfera de colegialitate care a marcat toate întâlnirile pe care președintele UZPR le-a avut până acum cu reprezentanții Uniunii din teritoriu, evenimentul a avut o componentă profesională cu două repere majore – activitatea UZPR și elementele care o definesc ca organizație de utiliate publică prin toate preocupările și activitățile membrilor, și, pe de altă parte, evoluția presei în ansamblu, privită din perspectiva celor care și-au făcut din jurnalismul profesionist un crez și o vocație.
În cuvântul său, președintele Sorin Stanciu a punctat importanța pe care o au filialele și implicarea membrilor în tot ceea ce înseamnă forța și prestigiul organizației. De asemenea, a mulțumit autorităților locale pentru atenția pe care o acordă activității filialelor UZPR, relația dintre aceste entități publice fiind de natură să îmbunătățească viața comunităților și să întărească legăturile dintre oameni”(Roxana Istudor ). La această întâlnire a participat și noul primar ales al Drăgășanului Costinel Stoica.
În acest context, pentru a se cunoaște istoria culturală a municipiului Drăgășaini, unde s-a ținut această importantă întâlnire, sub semnul,”Suntel egali cu toții ”, mă simt obligat să redau un fragment din cartea mea ”Personalitățile din Drăgășani – borne de hotar ale culturii române”, apărută la Ediura Napoca Star, cu scopul ca această istorie a orașului meu natal, să fie cunosctă de toți colegi noștri.
Așezat în dreapta Oltului, botezat de romani Alutus, municipiul Drăgășani, care a fost castru roman Rusidava, localitate ce s-a aflat pe unul din drumurile romane care făcea legătura între castrul roman Sucidava (Celei – județul Olt), castrul roman Rusidava în raza municipiului de azi, castrul roman Arutela (Călimănești – județul Vâlcea)și continua cătreTransilvania. Acest drumși traseulsău este atestat de Tabula Pentingeriana (hartă romană).Mai târziu această localitate, a devenit, de-a lungul vremurilor, „Podgoria Voievodală a Banilor Oltenilor”, cum specifică scriitorul Teodor Barbu în volumul „Drăgășani între legendă și adevăr” (Editura Kitco, 2014). Numele acestei localități este consemnat, pentru prima oară, în hrisovul din 7 iunie 1535, scris în limba slavonă, din timpul voievodului Vlad Vintilă din localitatea Slatina. Pot spune că autorul acestui hrisov, care întărea dregătorului Fârtat Pârcălabul că satul Drăgășani este „vechie și dreaptă ocină „(cu drept de moștenire), a fost primul scriitor de pe meleagurile Drăgășanului. Chiar dacă, Drăgășanu apare ca târg, în lucrarea lui De Bauer „Memorii istorice și geografice pentru Valachia”, apărută la Frankfurt în anul 1778, în care se spune că Drăgășani (Tregoschan, ortografiat așa de autor) este „un sat cu o casă episcopală și cu o curte boierească, o biserică, vii, un târg și o trecere peste Olt”, putem considera că și De Bauer este un scriitor drăgășenean. Multe discuții și studii au fost publicate, de-a lungul veacurilor, despre etimologia denumirii de Drăgășani, fapt ce mă îndreptățește că toți acei etimologi, istorici și cronicari, să-i consider ca fiind scriitori drăgășeneni, aflând că mulți dintre aceștia au vizitat localitatea de pe malul drept al Oltului. Marin Popescu din Nemoiu,sat din cadrul comunei Amărăști, la distanța de 17 kilometri de Drăgășani, decedat în anul 1945, specialist în istoria locală și al scrierilor vechi, scria despre o legendă că denumirea de Drăgășani vine de la o femeie de peste Dunăre, fugită din A | 93 | calea turcilor, stabilită pe aceste meleaguri care au căpătat numele acestei femei. Un altscriitor, Victor Mihăescu, profesorla liceul din Drăgășani, (ce mi-a fost profesor de limba și literatura română),scria într-o poezie inspirată, denumită „Micromonografie lirică „că numele localității vine, așa cum se păstrează într-o legendă, de la crâșmărița „Șani”, o frumoasă femeie văzută prin aburii alcoolului: „Osteniți de drum, în cale, Poposeau la crâșma ei Și la vorbe cu temei Curgea vinul în pocale Șani, Șani, dragă Șani Toarnă vin, toarnă pelin Să mai uit al vieții chin Șisă-mi cânte lăutarii!” Și de-atunci legenda spune, Are Drăgășani un nume. Nu se pot uita amintirile de pe front ale generalului în rezervă Buterez Marin, eroul Jandarmeriei române, texte scrise cu acuratețe și realism. Dar, mult mai înainte, în pomelnicul bisericii din Drăgășani, ctitorită prin anul 1793, document scris de Dionisie Ecleziastul, se specifică numărul negustorilor locali, este un fel de articol iar autorul fiind primul jurnalist local. La fel pot spune și despre Constantin Isărescu, tatăl actualului guvernator al Bănci Naționale, autor a unei cărți de memorialistică despre al doilea război mondial la care a participat. Un anonim drăgășenean a tipărit la București în anul 1883 cartea „Goana după instrucțiune a domnului Dimitrie Simulescu „în care sunt dezvăluite încercările subtilizării unorsume de bani necesari construirii unei școli. În jurul atelierului tipografic din anul 1908, înființat de doi asociați; I. Adămoiu și Nae Ionescu, alături fiind un atelier de legătorie înființat de negustorul librar I. Adămoiu, originar de pe meleagurile Muscelului, s-au strâns un grup de publiciști care publicau broșuri și | 94 | diferite gazete care cuprindeau articole despre evenimente din Drăgășani și satele limitrofe. După Marea Unire apare în Drăgășani Tipografia lui Dionisie Curecheanu, aflată pe strada Decebal. Aici se lucra cu omașină tipBoston, apoi peste câțiva ani, în 1924,Curecheanu cumpără o mașină de tipărit plană și în 1932-1933 mai cumpără o mașină de tipărit ziare, bineînțeles acționată manual. Așa cum ne informează istoricul literar Teodor Barbu în lucrarea sa „Drăgășani între legendă și adevăr-pagini de istorie culturală”, primul autor de carte din Drăgășani, tipărită în tipografia lui Adămoiu, a fost un moșier de peste Olt, din comuna Câmpul Mare nu departe de orașul podgoriilor, pe nume Tache Gazan care a publicat multe cărți. Astăzi se păstrează de la el 17 cărți, în depozitul legal al Bibliotecii Academiei Române. Spre cinstea celor care le-au păstrat, la Drăgășani se mai găsesc cinci cărțisemnate de acesta: „Între ore de nelucru și urât una-alta-1909”, „Lingușitorii” apărută în 1910”, „În ore de nelucru, în ore de urât”, „Prăpădul lumii prin strigoi”, „Ultima pagină din viața unui om”, apărute în anul 1911; „În ore de nelucru, în ore de urât” și „La ce bun oare”, tipărite în anul 1912. Autorul se destăinuie că este adeptul „artei pentru artă”. Mai multe amănunte despre acest autor au fost publicate de avocatul și istoricul literar Ion C. Vasile (tata fostului prim ministru Radu Vasile, coleg de clasă cu autorul acestui articol), având informații de la învățătorul Ion Marinescu din Verguleasa de peste Olt, care prin anul 1970 spunea că-l ține minte pe Gazan, care se pare că era albanez sau grec, naturalizat, decedând la onorabila vârstă de 90 de ani. În 1907 acesta îi dedică o broșură lui I.L. Caragiale, tipărită la Rm. Vâlcea și intitulată metaforic „Disecarea dramaturgului I.L. Caragiale” căruia îi făcea un proces de conștiință în urma răscoalei țărănești din 1907. În urma acestei publicații folcloristul Teodor Bălășel, preot din Dobrușa,sat limitrof Drăgășanului, prieten cu Tudor Arghezi, îi dă o replică lui Gaza, urmare ideilor dezvoltate în broșura „Observațiuni”, apărută la Rm. Vâlcea în anul răscoalei. În 1909 C. Popescu-Călina tipărește la o tipografie drăgășeneană „Școala face omul și altoiul pomul pom”, iar în perioada anilor 1914-1919 apare organul de presă al partidului liberal „Gazeta Drăgășanilor”, găzduind | 95 | în paginile ei numeroși publiciști, printre care fostul primar Mișu Mihalescu, viitorul naș al scriitorului Gib I. Mihăescu, personaj în romanul meu „La braț cu Andromeda”. Inginerul hotarnic, publicist și el, pe nume Mihail C. Lazaru, venit de prin Teleorman, publică o serie de cărți cadastrale a unor proprietăți din Drăgășani, iar dirigintele Școlii de meserii, Ion Găvănescu tipărește lucrări cu caracter pedagogic, cărți apărute până în 1921, în timp ce Gheorghe M. Bălășoiu, publică în perioada anilor 1913-1925, la tipografia din Drăgășani, două plachete de versuri cu poezii despre război și amintind de Marea Unire. În 1922, după evenimentele epocale, care au marcat istoria neamului românesc, preotulși publicistul Teodor Bălășel publică broșura „Ion C. Brătianu” ce includea în corpus cuvântarea rostită în piața orașului, la 29 mai 1921, de marele om politic, când se dezvelea bustul în marmură al omului politic care a contribuit magistral la făurirea statului unitar RomâniaMare.Bust care a fost demolat de regimul comunist-criminal. În această perioadă scriitorul Gib I. Mihăescu, născut la Drăgășani, locuind în orașul podgoriilor, publică majoritatea cărților sale, la diferite edituri din țară: 1930 – Brațul Andromedei, 1933 – Rusoaica, 1933 – Femeia de ciocolată, 1934 – Zilele și nopțile unui student întârziat, 1935 – Donna Alba, 1928 – Grandiflora, 1929 – Vedenia, 1925 – Visul, și i se joacă la Teatru Național în 1928: Pavilionul cu umbre. În perioada lui Gib I. Mihăescu orașul Drăgășani a fost vizitat de numeroși scriitori din Craiova, București și alte localități. Radu Gyr, Cezar Petrescu, Radu Bardeș, Nicolae Milcu, N.I. Herescu, Traian Păunescu-Ulmu, Ion Horia Rădulescu, C.S. Nicolaescu-Plopșor, Zaharia Stancu etc. Locuitor temporar în urbea Drăgășani, D.A. Gheorghiu, care a fost șeful uzinei electrice de lângă calea ferată, tipărește lucrarea „Din articolele mele publicate în diferite cotidiene locale”, și o broșură cuprinzând 44 de pagini, tipărită la Chișinău în 1930, intitulată „Se bea la bucurie ca și la supărare”. Folcloristul, învățător, Ion N. Popescu din Ștefănești, comună limitrofă orașului Drăgășani, se bucură de o presă favorabilă pentru | 96 | volumul tipărit la Drăgășani în anul 1938, intitulat „Hore, strigări și strigături”. Faptul că în acea perioadă localitatea Drăgășani, era pe drept cuvânt cetatea publiciștilor și scriitorilor români este și dovada că în acest oraș se tipărește la tipografia Curechianu (pe care l-am cunoscut în tinerețea mea, locuind pe strada Decebal), ziarul Ecoul Vâlcii, care avea redacția în comuna Păușești-Otăsaru, iar în perioada, octombrie 1928-sept. 1930 se tipărește la aceeași tipografie din Drăgășani revista „Încercări” a elevilor liceului „Radu Greceanu” din Slatina. Încă o dovadă că orașul meu natal Drăgășani a fostși esteCetatea publiciștilor și scriitorilor. În acest oraș de sub Dealul Viilor mai apăreau ziarele „Aurora Vâlcii”, cu redacția pe strada Carol, având colaboratori pe Ilie Gabrian, Ilie Svâgnescu, Bubi Dimitriu și mulți alții. În 1933 apare gazeta locală „Izbânda”, în care semnează articole folcloristul G.T. Nicolaescu-Varone, publicistul Virgil Molin care militează pentru promovarea modernizării tipografiilor, mai semnează poetul T. Păunescu-Ulmu, cu studii la Paris, profesorla Gimnaziu din Drăgășani, care a ținut comunicarea „Mihai Eminescu, o problemă națională”. În comuna Zăvideni, aflată la câțiva kilometric de Drăgășani, venind dinspre Rm. Vâlcea, apărea revista „Lotreanu”, între anii 1891-1892 care era o publicație enciclopedică, organ al învățătorilor din zonă, în care publicau învățători din zona Drăgășani, precum: C. Popescu-Călina, D. Simulescu, T. Bălășel, V. Georgescu, Gh. Popescu etc. Un adept al românismului Virgil Voicescu din Voicești, comună limitrofă Drăgășanului, editează gazeta „Luminatorul”, pe care o tipărește la Rm. Vâlcea între 1 septembrie 1928-decembrie 1929, acesta fiind și personaj literar în „Donna Alba” de Gib I. Mihăescu. Un alt drăgășenean care publică în București monografia „Despre Școala Elementară de Agricultură, Ștefănești-Ștefănești”, scrisă de inginerul agronom Ernest Grințescu. În prima jumătate a secolului XX apar multe broșuri și cărți cu profil tehnic și meșteșugăresc, iar în 1943 apare cartea „Podgoria Drăgășani” cu prilejul inaugurării „Stațiunii experimentale Viticultură | 97 | și oenologie” în care publică prof.univ.dr. Gh. Ionescu-Sisești, C. Ionescu, Ed. Miloiu, Ecaterina Hacman, Adrian Popescu, dr. S. Cogâlniceanu, dar și rândurile romantice ale lui Radu Gyr, bun prieten al lui Gib I. Mihăescu: „…Miroase Drăgășanul a foi de nuc amare, a must, a pergamute//…Bem în cerdac, la cramă// Pocnește pe jăratic berbecele-n frigare,//Se frânge haiducește ciosvârla de pastramă.” În 1934, după asasinarea lui I.Gh. Duca, apare la Rm. Vâlcea o carte dedicată acestuia în care publică cunoscuții publiciști O.G. Bogardo, din Drăgășani, Emil Răuț, din Drăgășani stabilit la Rm. Vâlcea unde conduce publicația „Îndrumarea Vâlcii”.Remarc faptul că O.G. Bogardo a publicat romanul „Letiția”, inspirat din viața orașului de la poalele Dealului Viilor. După instalarea comunismului în România, cărți și reviste apar tot mai puține în Drăgășani, datorită cenzurii și dictaturii ideologice. Dar, noii tinerii iubitori de literatură iubeam cartea. Dovadă că se făcea carte în școlile primare și în liceul din Drăgășani este faptul că mulți dintre foștii mei colegi de clasă au ajuns mari personalități, precum: Radu Vasile, fost prim-ministru al României, Virgil Mazilescu – poet de mare talent, Dumitru Velea – scriitor, Ilie Vulpe – istoric, Mugurel Isărescu, actualul guvernator al Băncii Naționale, iar mulți alții, profesori universitari, cercetători, oameni de știință… Nu pot să-i uit pe profesorii mei, cei trei „Escu”: Mihăescu, Istocescu și Popescu, de limba și literatura română, pe profesoara Preda de matematică… care m-a lăsat corigent în clasa a X-a. Fiind bun la fizică și chimie, profesorul Cruciachevici mai întotdeauna mă punea, la orele de laborator, să fac experiențele cu care își exemplifica lecțiile. Nu pot să uit că am fost eliminat trei zile pentru faptul că am fost găsit citind în clasă romanul „Rusoaica” de Gib I. Mihăescu, care era interzis în acea perioadă. Cartea o împrumutasem de la Ionica, fiica cea mică a autorului, care locuia împreună cu mama dânsei, doamna Elena, fostă Stănescu, pe o stradă adiacentă cu strada Parcului pe care se afla casa noastră. Era perioada când din dorința de a ne face cunoscute creațiile literare am înființat Cenaclul Literar de pe lângă Casa de Cultură. Era anul 1958: După ce a fost recunoscut (reabilitat) Gib I. Mihăescu am | 98 | botezat cenaclul cu numele acestuia. Tot în acel an, 1958, împreună cu colegii Ilie Vulpe, Nicușor Bărbulescu și Liviu Lica, am făcut o gazetă de perete din scânduri, frumos construită cu patru rubrici, intitulată „Gazeta literară drăgășeneană”, pe care am pus-o pe gardulșcolii chiar la intrare. Era noaptea. La cele patru rubrici am „publicat” poezii și articole despre activitatea cenaclului pe care-l conduceam. Dimineața, înfuriat, directorul Liceului, profesorul Chelărescu, a dat ordin să fie dată jos gazeta noastră, iar pe noi ne-a eliminat trei zile și apoi am fost criticați de „mama focului” în ședințele de UTC. Conducând, ca elev în clasa a XI-a, cenaclul literar pe care-l înființasem, am invitat la ședințele acestuia colegi și prieteni dragi, iubitori de literatură, precum Dumitru Velea, viitorul dramaturg, eseist, poet (elev în acea vreme la Liceul Agricol din localitate), Constantin Dumitru, ajuns renumit ziarist, Nicolae Cochinescu, procuror în Drăgășani, viitor membru al Curții Supreme de Justiție, poetul Virgil Mazilescu care era deja student la București, Ion C. Vasile, tatăl viitorului prim-ministru, profesorul Niță Popescu, poetul Dumitru Raiciu, profesorul Emil Istocescu și alții. Demn de recunoscut este faptul că am avut mare noroc cu dascălii noștri din acele vremuri, deoarece ne-au pregătit cu dăruire la toate materiile, ne-a transmis dragostea de cunoaștere și ne-au „deschis ochii”, învățându-ne cum să ținem piept vieții… Locuind nu departe de casa familiei Gib I. Mihăescu, încă de prin clasele primare am aflat că acolo a stat un mare prozator. Doamna Elena, soția scriitorului cu cele două fetițe Miruna și Ionica, au fost scoase de comuniști din locuința lor, pe motiv că erau boieroaice și făceau parte din familia „legionarului” Gib I. Mihăescu (cel care a publicat la revista „Gândirea”) și mutate într-o casă de insalubră. Abia în 1967, după ce a fost retipărit Gib, le-a fost retrocedată casa… În acea perioadă vizitam familia, împrumutam cărți și cercetam manuscrisele. Aveam și un concurent, pe prietenul meu, profesorul Emil Istocescu, care s-a implicat cu dăruire în cercetarea operei autorului, în special al volumului „Brațul Andromedei”, publicând câteva cărți de referință despre opera lui Gib I. Mihăescu. | 99 | După terminarea facultăți am fost redactor la Stația de Radioficare aveam zilnic o emisiune de o oră în care difuzam reportaje despre oraș, anchete economice, montaje literar-muzicale, poezii și cântece. Am preluat din nou conducerea cenaclului pe care-l înființasem. În această perioadă, făcând schimburi de experiență cu cenaclul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea și invitându-i, pe unii din ei, la emisiunile Stației de Radioficare, i-am cunoscut pe Doru Motoc, care într-o perioadă a fost redactor la revista „Argeș” din Pitești, unde publicam articole și poezii, pe regretatul poet Traian D. Lungu, o fire prietenoasă și volubilă, pe Ion Șt. Lazăr care era inspector la Casa Creației din Râmnicu Vâlcea, și pe directorul acesteia, Gheorghe Diaconu. I-am cunoscut în perioada când editau antologii de poezie pe diferite teme (și unde publicau și poezii de-ale mele). Am avut colaborări la realizarea unorspectacole cu montaje literar-muzicale, cu participarea unor artiști, muzicieni și poeții din Râmnicu Vâlcea precum: George Ţărnea, Felix Sima, Doru Motoc, Traian D. Lungu, Lucian Avramescu și Gheorghe Voica., dar și Ion Machidon din București, regretatul poet Aurelian Drăgușin, Virgil Mazilescu, care a urmat cursurile liceului din Drăgășani, Titina Nica Ţene, Dinu Săraru, Dumitru Lazaru, Marin Bulugea, Gabriela Zidaru. La Drăgășani, pe scena Casei de Cultură și-au citit din creațiile lor Gh. Tomozei, Anghel Dumbrăveanu, Î.P.S. Bartolomeu Anania, care s-a născut într-o comună nu departe de Drăgășani, Mihai Beniuc, Adrian Păunescu,Doru Moțoc, GeorgeŢărnea, Al.FlorinŢene,șimulți alții. …Și astăzi în orașul Drăgășani au loc activități literare deosebite. Majoritatea coordonate de poetul Marian Bărăscu, sau de colectivul Bibliotecii municipale, la care participă scriitorii drăgășeneni, precum Gabriela Zidaru, Andreea Osiceanu, George Rogojinaru, Viorel Floroiu, Gabriela Dimoiu, Cristian Capanu, Sorina Ivănescu, Ninel Oprea, Claudiu Năftănăilă, Florentina Ghiță Nică, Andreea Bojan, Firuța Elena Ramona, Laura Zamfir. Profesorul EmilIstocescu, biografulscriitorului Gib I. Mihăescu, și istoricul literar Teodor Barbu sunt mentorii tinerilor condeieri, iar | 100 | Marian Bărăscu, membru al Ligii Scriitorilor Români, organizatorul lor. După 1989, la inițiativa lui Tudor Barbu apare revista „Rusidava culturală” în care publică creațiile scriitorilor și publiciștilor drăgășeneni, inclusiv articole și studii de istorie local, unde se remarcă studiile profesorului Emil Istocescu, Tudor Barbu etc. În prezent această revistă este coordonată de poetul Marian Bărăscu, care a inițiat și o pagină pe Facebook cu titlul acestei reviste, fiind o fereastră deschisă spre cunoaștere a scriitorilor din țară șistrăinătate. Astăzi, un rol important îl are Primăria Drăgășani, în fruntea căreia se află ing. Cristian Nedelcu, care în cadrul Zilelor Drăgășanului sau cu alte prilejuri culturale, antrenează și publiciștii și scriitorii locali în diverse activități socio-culturale. În anul anul 2024 când a avut loc întâlnirea jurnaliștilor din județele din sudul țării cu conducerea Uniunii Ziariștilor Profesioniști.
