Material de opinie de Ciprian Gavriliu, Partener, și Corina Augustin, Consultant Senior, Prețuri de Transfer, Deloitte România
Companiile din întreaga lume care contestă deciziile de impunere emise de autoritățile competente, considerând că acestea contravin prevederilor acordurilor sau convențiilor de evitare a dublei impuneri, pot apela la procedura amiabilă pentru soluționarea unor astfel de dispute. Această procedură este însă puțin accesată în România, comparativ cu principalii săi parteneri comerciali, respectiv Austria, Germania, Spania sau Italia, așa cum reiese din cele mai recente date publicate de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) referitoare la anul 2020.
OCDE publică anual date cu privire la procesul de soluționare a procedurilor amiabile, atât la nivel global, cât și la nivel național. Statistica aferentă anului 2020, care acoperă 118 jurisdicții, inclusiv România, și cuprinde, practic, toate cazurile derulate în întreaga lume, arată că procedura are în continuare un caracter concentrat – anul trecut au fost demarate aproximativ 2.500 de cazuri noi, 95% dintre acestea fiind inițiate în primele 25 de jurisdicții, iar restul de 5% fiind reprezentate de alte 40 de jurisdicții.
Impactul pandemiei de COVID-19 s-a resimțit și la nivelul procesului de soluționare a procedurilor amiabile, astfel că se remarcă o ușoară scădere a numărului total de cereri finalizate, comparativ cu anul 2019. Această diminuare este datorată cazurilor din alte arii de impozitare, care au scăzut cu 12%, în timp ce numărul cazurilor din sfera prețurilor de transfer soluționate a crescut cu aproximativ 6% pe parcursul anului trecut. Cu toate acestea, autoritățile competente s-au adaptat contextului generat de pandemie și au permis contribuabililor să depună cererile pentru demararea procedurii amiabile și în format digital (variantă inexistentă anterior).
Dintre cererile soluționate în 2020, aproximativ 75% au rezolvat în totalitate atât aspectele referitoare la prețurile de transfer, cât și pe cele aferente altor zone de impozitare, în timp ce aproximativ 3% dintre proceduri au fost încheiate fără acord. Pe de altă parte, numărul de cazuri retrase de contribuabili aproape s-a dublat în 2020 față de 2019.
Durata de soluționare a cererilor privind procedura amiabilă rămâne una ridicată, dar având termene comparabile cu o dispută cu autoritățile fiscale în tribunal. Cazurile din zona prețurilor de transfer soluționate anul trecut s-au derulat, în medie, pe parcursul a aproape trei ani (35 de luni), în creștere de la 31 de luni în 2019. Procedurile pe alte impozite s-au soluționat, în medie, în aproximativ 18 luni, comparativ cu 22 de luni pentru cele finalizate în 2019. Unele jurisdicții au înregistrat întârzieri, în special pentru cazuri mai complexe, din cauza crizei generate de pandemie, care a afectat calitatea comunicării cu unii din partenerii din tratatele internaționale.
Cum funcționează mecanismul?
Procedura amiabilă este reglementată, la nivel european, prin intermediul Directivei UE 2017/1852, care conține norme de aplicare a mecanismului de soluționare a litigiilor între statele membre ale Uniunii Europene atunci când acestea apar în urma interpretării și aplicării acordurilor și convențiilor care prevăd eliminarea dublei impuneri. România a transpus prevederile directivei în legislația națională în 2019.
Acest instrument poate fi folosit de către un contribuabil român după primirea unei decizii de impunere care reprezintă, în opinia sa, dublă impunere. Într-o astfel de situație, contribuabilul poate depune o plângere în termen de trei ani de la comunicarea deciziei de impunere, care trebuie să conțină o serie de informații și documente, conform Codului de Procedură Fiscală. Ulterior, în termen de 180 de zile de la primirea plângerii sau de la primirea informațiilor și documentelor solicitate, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) decide dacă acceptă plângerea și demarează procedura amiabilă sau dacă o respinge. Dacă o acceptă, soluționează chestiunea litigioasă, în mod unilateral, fără implicarea celorlalte autorități competente.
Prin intermediul mecanismului impus de Directiva 1852, ANAF și autoritățile competente ale statelor membre implicate trebuie să soluționeze cererea depusă de contribuabil în termen de doi ani de la data ultimei notificări a deciziei de acceptare a plângerii venite din partea uneia dintre autoritățile competente ale statelor membre în cauză. În anumite cazuri, termenul poate fi prelungit cu până la un an la cererea ANAF sau a oricăreia dintre autoritățile competente din statele în cauză.
Astfel, prin acest mecanism este reglementat un termen pentru soluționarea litigiilor fiscale, aspect care nu este asigurat de tratatele bilaterale și convențiile de evitare a dublei impuneri.
Care sunt cele mai eficiente jurisdicții și unde se poziționează România?
Jurisdicțiile cele mai eficiente în utilizarea acestui instrument sunt Elveția și Australia, dacă ne raportăm la durata de soluționare relativ redusă a cazurilor de prețuri de transfer, precum și a altor cazuri, Luxemburg și Norvegia, în ceea ce privește gestionarea eficientă a numărului de cazuri, și Irlanda, care are cel mai performant cadru de soluționare a procedurilor amiabile.
În România, gradul de soluționare a procedurilor amiabile a fost relativ redus pentru cererile depuse după data de 1 ianuarie 2016. În zona prețurilor de transfer, în cursul anului 2020 au fost depuse 14 cereri de soluționare prin intermediul procedurii amiabile, din care doar trei au fost soluționate, iar la finalul perioadei analizate au rămas deschise 40 de cazuri.
Din statisticile publicate de OCDE rezultă că principalii parteneri ai României cu privire la procedurile amiabile sunt Austria, Germania, Spania și Italia, jurisdicții mult mai active din acest punct de vedere, cel mai probabil datorită cadrului fiscal mai stabil. Astfel, în 2020, în Austria au fost inițiate 40 de cereri pentru procedura amiabilă, în Germania 323, în Italia 307, iar în Spania 171 de cereri.
În concluzie, numărul redus de cereri de inițiere a procedurii amiabile depuse de companiile din România poate fi explicat prin faptul că acest instrument este puțin cunoscut de către contribuabili, la fel și implicațiile ce decurg dintr-un astfel de proces. Un alt factor descurajant este legat de durata îndelungată de soluționare din partea autorităților competente.
Cu toate aceste impedimente, pentru a evita dubla impunere cauzată de ajustările prețurilor de transfer efectuate de către autoritățile fiscale din România sau de către autoritățile din altă jurisdicție asupra tranzacțiilor desfășurate cu companii din România, este recomandabil ca o companie să aibă în vedere procedura amiabilă de soluționare dintre autoritățile fiscale ca o alternativă viabilă la o acțiune în instanță.
