17.8 C
București
marți, 29 septembrie

Războiul de 2.000 de ani împotriva dacilor (I)

Sigur că am mai auzit de războiul de 100 de ani (1337 – 1453, care a fost un conflict militar intermitent dintre Anglia şi Franţa, şi care a creat mari probleme ambelor monarhii).

Dar despre un Război de 2000 de ani, dus de noi împotriva noastră, ce putem spune?

În iunie 1998 am întâlnit in zona cetăţilor dacice de la Sarmisegetuza un general – r – îndrăgostit de daci, Vasile Dragomir, care mi-a povestit despre o carte din Suedia, Zalmoxis, primul legiuitor al Geţilor, pe care Ceauşescu a vrut să o cumpere, dar…

Câţiva ani mai târziu aflam pe internet că această carte era de vânzare, la Upsala, am reuşit să o cumpăr şi să ajut să fie tradusă în limba română, cât şi în engleză.

Cartea Zamolxis, primul legiuitor al Geţilor, din anul… 1687, este împărţită în 9 capitole, încheindu-se cu o scrisoare adresată lui de un vechi amic şi coleg de breaslă, Johan Axehielmus (1608-1692).

Aşa cum reiese dintr-o serie de materiale de referinţă, printre care şi Encyclopaedia Britannica, Grande Dictionnaire şi La Grande Encyclopédie—Inventaire raisonné des science, des lettres et des Arts, învăţatul suedez—juristconsultul Carolus Lundius s-a născut în 1638 la Nörrkoeping şi a murit la Upsala în 1725.

Au fost troienii geto-daci? Da! Lundius susţine că Troia a fost construită de geţi.

Interesant este că aproximativ trei secole şi jumătate mai târziu, istoricul şi arheologul nostru Vasile Pârvan afirma şi el că Troia a fost construită de strămoşii noştri, vezi Dacii la Troia.

De la Saxo Grammaticus, istoric de origine daneză, autor al unei istorii a Daniei (i.e. a Danemarcei) în 22 cărţi (Saxonis Grammatici sialandici viri eloquentissimi, in gesta Danorum, Francoforti, Apud Andream Wechelum, 1581), desprindem că ţara – Dania (Dacia = Danemarca) – îşi trage numele de la primul ei rege, Dan, care împreună cu Angul erau fiii lui Humblus; că Angul a plecat în Britannia şi, devenind stăpân peste o regiune a ei, i-a dat acesteia numele de… Anglia, după numele său.

Că locuitorii Daniei / Daciei s-au numit în vechime Danoi, o ştim de la Strabon (VII, 3, 7).

Relatând despre Anglia, Lundius îi pomeneşte mai întâi pe scoţieni, în care eu personal, dar şi alţii, recunosc pe dacii-oierii noştri din spaţiul mioritic având cimpoiul ca instrument muzical caracteristic ( uitat azi in uitata Dacie !).

În capitolul IV, Lundius subliniază încă odată că pe vremea lui Zalmoxis legile erau scrise, sprijinindu-se atât pe Jordanes (De origine actibusque Getarum) cât şi pe Joannes Magnus cel care, pentru prima oară, a publicat alfabetul getic, precum şi legile lui Zalmoxis în cartea Historia de omnibus Gothorum Sueonumque regibus), Roma, 1554.

Toate zeităţile geţilor, începând cu GOIA, FRIGGA, FREYA, VESTA, stau la baza celor eline şi latine.

În ce-o priveşte pe mult-disputata DIANA, Lundius, sprijinindu-se pe afirmaţii ale anticilor – Hesiod, Herodot, Diodor, Lucretius, Juvenal, Lucan…, afirmă că este de origine getă, regăsindu-se şi în Hecate şi în Persephone, dar şi în Juno Inferna; un loc de frunte îl ocupă VESTA DEA – care lucra împreună cu Zamolxis când promulga legi, adică VATRA (vatra focului, vatra satului), ca fiind mult mai veche decât HESTIA la greci şi VESTA la romani, ei de fapt “împrumutând-o” de la strămoşii noştri, aşa cum este cazul şi cu MOIRELE – ursitoare pur daco-gete – de la care s-au “inspirat” grecii.

În capitolul VI, autorul nu exclude posibilitatea ca Zamolxis să fie numele mai recent al unui zeu mai vechi, de exemplu, al lui Apollo, BALDUR. Ne-o atestă atât Strabo, cât şi Scrierile Eddice; el a căpătat epitetul de Hyperboreean, ca şi Pythagora, de altfel, pentru că ambii sunt atestaţi la sciţii hiperboreeni.

Autorul ia martor pe Pherekide din Syros, filosof grec din sec. VI î.e.n., care îl avusese discipol inclusiv pe Pythagora, şi a fost primul, subliniază autorul, care a propovăduit nemurirea.

În capitolul VII, autorul ne pune la curent cu celălalt nume încetăţenit al lui Zamolxis şi anume GEBELEIZIS, cf. Herodot (IV, 94), cu variantele GEBILIISIS/GEBEILETZEN, corespunzând lui Jupiter tunătorul şi fulgerătorul, variantă pe care Lundis o respinge.

În capitolul VIII, tratând despre teologia lui Samolse, Lundius, bazându-se pe Edda, două culegeri de poeme mitologice şi legendare ale vechilor popoare scandinave, primul întocmit în secolul XI de către preotul islandez Soemond Sigfusson, al doilea fiind atribuit lui SNORRI STURLLESSON, Lundius ni-l prezintă pe Zamolxis ca pe cel care crede în fericirea de după moarte a celor drepţi, de fapt, în nemurire.

Capitolul IX, tratând despre principiile care stau la baza filosofiei lui Zamolxis, pe care le consideră foarte juste, arată că şi principiile de drept plecate de aici au condus la legislaţii drepte ale strămoşilor noştri, inclusiv ale suedezilor, care le-au moştenit direct.

În elaborarea acestor principii, s-a luat ca model tehnica geometrică, începând cu definiţiile.

Def. 1. Cauza este acel element de la care se porneşte.

2. Cauză principală se numeşte acea cauză de la care pornesc toate celelalte.

3. Cauze secundare sunt acele care se raportează la cauza originară, primară, depinzând de ea.

4. Mişcarea este sursa oricărei acţiuni, chiar şi în cazul obiectelor neînsufleţite, nu numai al animalelor, ca participante la ideea de bine şi frumos a oamenilor, a tuturor vietăţilor.

Închei cu scrisoarea adresată lui Lundius de alt savant al vremii – Johan Axehielmus – “Prea strălucitului bărbat, eruditului domn, Carolus Lundius, profesor de ştiinţe juridice şi judecătorului municipal, vechiului meu amic, te salut în numele lui Dumnezeu!

Văd bine că te ocupi de Zamolxe nu fără o mare voluptate a sufletului; pe Tine, prietene sincer, Zamolxe al nostru, ţinut atât amar de vreme în întuneric, ba chiar şi înmormântat te-a atras aşa de mult; iată-l acum scos la lumină de Tine şi oarecum din Infern.

Ianuarie A. D. 1687. Al tău ca şi până acum, Joannes Axehielmus.

Judecător superior şi asesor regal, P. C. R. A. (?)

Johan Axehielm (de fapt cu acest nume a fost innobilat în 1651, numele lui adevărat fiind Johan van Gebern) s-a născut, ca şi Lundius, la Norrkoeping, doar cu 30 de ani mai devreme, adică în 1608, şi a murit în 1692, în vârstă de 84 de ani.

Despre istoria daco-geto-goților, adică a străbunilor noștri, au rămas puține izvoare scrise. Din motive oculte, scrierile au fost distruse sau ascunse. Totuși, din referiri indirecte știm că despre Dacia și despre daci au scris nume ilustre, fie istorici, fie împărați sau cei din anturajul lor, ceea ce înseamnă că Dacia era un subiect demn de interes în acea vreme pentru contemporani. Menționăm câteva nume dintr-o perioadă istorică cuprinsă între sec.1 î.Hr și primele trei secole după Hristos: Diodor din Sicilia (Cartea 21 din Biblioteca istorică), Dio Cassius (Istoria romană,Cartea 67 și 68), Împăratul Augustus,Titus Livius, Dio Chrysostomos (Getica),Criton, (medicul personal al lui Traian (Getica), Traian ( De bello dacico), Tacit (biografia lui Traian).

A doua surpriză este că niciuna din operele autorilor citați referitoare la Dacia nu mai există.

Al. Papadopol – Calimah menționează aproape trei sute. Unele explicații punctuale s-ar putea găsi. Resentimente umane, să zicem.

Când Domițian, de pildă, a decretat drept crimă citirea cărților despre daci ale lui Titus Livius, ne putem gândi la necazurile pricinuite de daci împăratului, care, după două războaie cu dacii, a trebuit să le plătească acestora tribut.

Apărarea reputației știrbite ar fi altă explicație, în cazul interdicției promulgate de împăratul Caracalla, privind simpla rostire a numelui get pentru a scoate din conștiința publică faptul că și-a asasinat propriul frate, Geta, interdicție urmată de un adevărat carnagiu soldat cu aproape 20 de mii de victime.

Totuși, apar destule semne de întrebare. Ne-am putea folosi de câteva exemple dintr-o multitudine de cazuri.

Pe de o parte, ridicarea unei columne, o capodoperă arhitecturală consacrată victoriei romane asupra dacilor, care exprimă orgoliul și satisfacția împăratului Traian, dar și un neobișnuit omagiu și o dovadă de respect la adresa unor mari învinși, dacii, sau, mai târziu, construirea arcului lui Constantin cu acele statui de daci simbolizând noblețea și înțelepciunea unui neam și alte asemenea, coroborate, pe de altă parte cu dispariția dovezilor la vârful istoriei, amploarea interdicțiilor culminând câteva secole mai târziu cu dispoziția papei Grigore cel Mare de ardere, pur și simplu, a cărților despre daci.

Din mileniul 1 a fost salvată dintre numele sonore ale istoriei vechi doar Getica lui Iordanes, tradusă și în românește. Din Iordanes aflăm trei lucruri extrem de importante pentru istoria noastră veche. Primul ar fi că daco-geții i-au avut drept continuatori naturali pe aceste meleaguri pe goții cu ambele lor ramuri, vizigoții și ostrogoții.

Al doilea lucru îl constituie dovezile înregistrate istoric privind continuitatea domniei a 17 generații însumând 450 ani în spațiul dacic neocupat de romani ale dinastiei Amalilor începând cu Gapto, sacerdotul lui Decebal, până la Amalasunta, fiica regelui geto-got Teodoric cel Mare.

Al treilea și cel mai important lucru este că daco-geto-goții aveau o spiritualitate superioară față de greci și de romani și că limba vorbită de ei era limba străveche populară sau barbară care se vorbea de-a lungul și de-a latul Imperiului Roman în raport cu limbile greacă și latină, care erau limbi artificiale create pentru uzul oficial al cabinetelor imperiale.

O altă scriere, descoperită în ultimul timp, care va fi adusă în curând la cunoștința publicului român, scrisă în sec. 4, mai timpurie decât Iordanes, aparține lui Socrate Eclesiasticul și evocă fapte contemporane autorului, mai exact creștinarea în masă a geto-goților și măcelul teribil între goți din anul 368.

Evenimentele majore din istoria noului mileniu care începea sunt legate de etapele parcurse în procesul creștinării popoarelor europene. Faptul că aceste evenimente coincid cu dispariția ciudată a foarte multe scrieri despre unii din actorii principali implicați în aceste evenimente cum ar fi daco-geții.

Destinul face că mai târziu, în jurul anului 1848, un eminent istoric italian pasionat de trecutul acestei zone, Carlo Troya, din păcate complet necunoscut istoricilor români, scrie o vastă istorie a Italiei de 8500 pagini din care aproape 3500!!!! despre strămoșii noștri, detonând spectaculos bagajul istoric pe această temă.

Dintr-o selecție publicată anul trecut și intitulată Argumente pentru rescrierea istoriei europene rezultă că străbunii românilor, oricât de surprinzător ar părea, sunt nici mai mult nici mai puțin precursorii civilizației și culturii europene și că arhitectura gotică atât de celebră își află izvoarele în zona transdanubiană.

Sunt evocate fapte istorice bazate pe înscrisuri incontestabile cum că, în migrația lor în sud-vestul european, goții au pus bazele viitoarelor state vorbitoare mai târziu de limbi romanice, Italia, Spania, Portugalia, Franța, iar în partea de nord-est au lăsat urme de neșters în state ca Rusia, Polonia, Ţările Baltice, Danemarca, Suedia, Norvegia, care state, pe la 1450, toate se numeau Dacia!

Spre sfârșitul mileniului 1, un anume Rollo, pirat dac originar din nordul danubian, ar fi poposit pe meleagurile Angliei unde s-a și stabilit de altfel printr-o înțelegere cu regele Alfred, și care a dat naștere viitoarei dinastii normande a Plantageneților, prin fiul său, Wilhelm I Spadă-Lungă, tată la rândul lui al lui Richard I.

Toate acestea ar părea povești extravagante sau picanterii de-a dreptul scandaloase pentru istorici, dacă n-ar fi confirmate de un alt istoric, englez de data aceasta, Robert Sheringham în cartea sa De Anglorum Gentis Origine Disceptatio (508 pag.,Cambridge University, 1670) și care va fi oferită publicului român anul viitor.

Deși îi despart aproape două sute de ani, iar autorii aparțin unor zone geografice diferite, atât C.Troya, cât și R. Sheringham au abordări similare privind istoria, limba, cultura și religia geților, probabil și datorită izvoarelor istorice pe care le utilizează.

Evident, nu lipsesc Herodot, Strabon, Iordanes, Diodor Siculul, Paulus Orosius, Ammianus Marcellinus, ș.a. în chestiuni de istorie generală, dar și Stephanus Bysantinus, Adam din Bremen, Saxo Gramaticul, Venerabilul Beda, legendele nordice, edda, saga ș.a. în ce privește migrația nordică a daco-geților.

- PUBLICITATE -

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

WWW