În Argentina nu am ajuns niciodată în vizitele mele, dar a ajuns această frumoasă ţară a Americii de Sud la mine acasă. Cum s-a întâmplat acest fapt? Prin renumitele creaţii muzicale ale lui Astor Piazzolla imprimate pe discuri şi C.D.-uri cumpărate de mine de-a lungul ultimilor ani şi ascultate de zeci de ori.
Fiu al unei familii de emigranţi italieni, el s-a născut la 11 martie 1921 la Mar del Plata/Provincia Buenos Aires; mai târziu părinţii săi s-au mutat la New York. La împlinirea vârstei de 9 ani tatăl lui, care era un frizer îndrăgostit de muzică, îi dăruieşte un “bandoneon”/instrument tradiţional asemănător acordeonului folosit pentru interpretarea tangourilor, dar adolescentul Astor este mult mai interesat de jazzul lui Duke Ellington. Studiază cu un pianist maghiar care era discipolul lui Rahmaninov; acesta se străduieşte şi reuşeşte să apropie registrul sentimental al lui Piazzolla de farmecul muzicii lui Johann Sebastian Bach cu anumite transcripţii pentru bandoneon.
În comunitatea latino din New York tânărul Astor susţinea concerte improvizate de cântece populare spaniole şi mexicane, piese de jazz şi de muzică clasică. Revenind la Buenos Aires în anul 1938, el se alătură Ansamblului “Tanguero” a lui Anibal Troilo ca aranjor şi solist la bandoneon; deşi acesta îl sfătuieşte să nu pună pe note tangourile, Astor simte că aceste creaţii “nu sunt dedicate numai picioarelor”. Urmând sfatul dat de maestrul Arthur Rubinstein pe care l-a întâlnit cu prilejul unui turneu argentinian, Astor Piazzolla îşi formează prima orchestră cu care cântă o serie de creaţii proprii influenţate de muzica lui Johann Sebastian Bach, Bela Bartok şi Igor Stravinski. În 1954 Astor câştigă o bursă de studii la Paris unde o întâlneşte pe renumita profesoară de compoziţie Nadia Boulanger care i-a declarat, ascultând cu plăcere piesele interpretate la bandoneon: “Aceasta este muzica ta; poţi arunca restul!”. În 1955 el se află iarăşi în Argentina unde înfiinţează “Octeto Buenos Aires” specializat în muzica de cameră autonomă cu accente de jazz.
În memoriile sale Piazzolla scria: “Tot ceea ce sunt, tot ceea ce simt şi ceea ce vreau vine de la tango. Pentru mine tangoul este în esenţă ritm şi de aceea nu vreau să mă abat de la el.”. Lui Piazzolla îi aparţin, de asemenea, următoarele cuvinte care sunt o parafrazare a unui proverb autohton: “În Argentina nu este nimic mai rău decât să te atingi de tango. Poţi schimba totul cu excepţia tangoului. Pentru că acesta este o religie. Dar, din fericire, eu l-am schimbat.”. Criticii muzicali au sesizat faptul că nu doar sonoritatea şi structura melodică ale tangoului s-au schimbat, dar şi componenţa instrumentală a formaţiilor de tango: i) reducerea tipurilor şi a numărului total al instrumentelor folosite; ii) eliminarea unora dintre ele (viorile); iii) introducerea altora noi (saxofonul, chitara electrică).
În ipostaza de compozitor Astor Piazzolla a lăsat posterităţii lucrări nemuritoare cum ar fi: Simfonia Buenos Aires; Concertul pentru violoncel (în onoarea celebrului violoncelist Mstislav Rostropovici); Concertul Aconcagua pentru bandoneon; Dublu concert pentru bandoneon şi chitară; Concierto de Nacar para nueve Tanguistas y Orquestra Filarmonica; opereta “Maria de Buenos Aires”; Suite for vibraphone and New Tango Quintet etc. Adiós Nonino se intitulează cântecul dedicat tatălui său după decesul din 1964. Acestui vestit tango i se asociază tangourile memorabile Tierra Querida; Contratiempo; Para lucirse; Color de rosa; Viejo siego; Volvió una noche; Nos encontramos al pasar; La rayuela; Chau, Paris!; Bando; Marrón y azul; Tres minutes con la realidad; Tango del ángel; Oblivion; Libertango; Las Ciudades; Violentango; Fuga y Misterio; Melancolico Buenos Aires şi multe altele.
În deceniile al VIII-lea şi al IX-lea ale secolului trecut Astor Piazzolla a efectuat mai multe turnee în Europa. A colaborat cu artişti de prestigiu precum: Martha Argerich, Gidon Kremer, Yo-Yo Ma, George Moustaki, Gerry Mulligan, Gary Burton ş.a. Artistul argentinian a fost elogiat de Chick Corea şi Keith Jarret. În 1989 revista specializată în muzica de jazz Down Beat l-a situat printre cei mai mari muzicieni ai lumii. Suferind de mai multă vreme de o afecţiune cardiacă, Astor Piazzolla a părăsit pentru totdeauna tangoul în ziua de 4 iulie 1992 când se afla în Capitala Argentinei, Buenos Aires.
Două dintre aforismele sale m-au impresionat profund: “Pentru mine tangoul a fost întotdeauna pentru urechi mai degrabă decât pentru picioare.”; “Încă nu îmi vine să cred că anumiţi critici mă acuză că aş fi ucis tangoul. Ei au interpretat complet invers. Ar trebui să se uite la mine ca la un salvator al tangoului. Eu am efectuat o operaţie estetică asupra acestuia.”.
Am citit o serie de studii muzicale despre arta lui Astor Piazzolla la sugestiile colegilor mei, ambasadorii Argentinei în Arabia Saudită şi Georgia. Unele dintre lucrări în limbile engleză şi spaniolă mi-au fost puse la dispoziţie de dânşii, iar altele le-am regăsit ulterior la revenirea în ţară. În cele ce urmează voi spicui câteva pasaje care mi s-au părut a fi foarte interesante.
*Alexander Lozano, Three Things that I Learned from Piazzolla’s Tangos: “În anii ’30 ai veacului trecut aranjamentele lui Piazzolla erau atât de diferite de formele tangoului tradiţional, încât acestea nu erau bine primite… În pofida tuturor vechiturilor, Piazzolla a avut îndrăzneala de a le schimba, fără a şti iniţial cât de problematică devenise întreaga sa existenţă din cauza hotărârii lui de a schimba acel stil muzical foarte popular. Cum a procedat? El a combinat propria experienţă a interpretării unor tangouri şi melodii de cabaret tradiţionale cu formaţia sa muzicală clasică şi influenţele de jazz pentru a face posibil scopul schimbării tangoului… Cu propriile sale cuvinte bandoneonul era un instrument diabolic, sărăcăcios şi desemnat în mod iraţional spre a înlocui orgile bisericeşti printr-o caracteristică dominantă: un profund sunet melancolic şi fără nicio notă de fericire, specific acestui instrument.”.
*Anita Flejter, What is Astor Piazzolla’s most famous song?: “<Tango Nuevo> este un stil de tango care a apărut în anii ’50 şi ’60; se caracterizează prin melodiile sale complexe, ritmurile neobişnuite şi structurile de contrapunct… Până astăzi muzica lui Astor Piazzolla continuă să fie una din muzicile cele mai populare compuse vreodată. Lucrările lui au fost interpretate de numeroase mari orchestre ale lumii, inclusiv <New York Philarmonic> şi <LondonSymphony Orchestra>. Astor Piazzolla este într-adevăr o legendă muzicală a tangoului… El a dovedit că este posibil a comunica chiar fără a folosi cuvinte. În cazul când a încorporat lirica în muzica sa el a fost sigur că acea lirică are o semnificaţie mai profundă.”.
*Maria Susana Azzi şi Simon Collier, The Grand Tango – The Life and Music of Astor Piazzolla: “El a fost un muzician şi un geniu care a combinat muzica clasică şi tangoul, fapt ce este dificil, dar nu a crezut despre sine însuşi că ar fi un geniu… Piazzolla era neacceptat deoarece distrusese o paradigmă şi o schimbase… La momentul decesului său, la vârsta de 71 de ani, crease un volum total de 3.500 de piese muzicale incluzând lucrări orchestrale (Concierto para bandoneon), lucrări pentru solo chitară clasică (Cinco Piezas), cântece (Adiós Nonino) şi muzică de film, fiind considerat unul dintre cei mai prolifici compozitori ai tuturor timpurilor.”.
În volumul intitulat Gânduri printre cuvinte/2016 am câteva însemnări despre tango: “Pentru că era timid, X lăsa tangoul să îi mărturisească prietenei sale scumpe cât de mult o iubeşte.”; “Tangoul şi valsul lasă paşilor plăcerea de a iubi.”; “Tangourile – dialoguri ale paşilor.”. Când era tipărită acea carte la o editură bucureşteană, nu anticipam că – peste aproape un deceniu – voi scrie un articol în gazeta “Curierul Naţional” despre distinsul artist argentinian Astor Piazzolla (1921-1992).
