Al.Florin ȚENE
Repere istoriografice cultural–moldovene. MARIN 85 de Dumitru V. Marin (prof. dr.), apărută la Editura Pim, Iași, 2026, se configurează drept o lucrare de sinteză cu valoare documentară, memorialistică și identitară, consacrată unei personalități de prim-plan a jurnalismului și culturii din spațiul moldav: Dumitru V. Marin din Suceava. Cartea depășește însă simplul caracter omagial, constituindu-se într-un veritabil compendiu de istorie culturală recentă, articulată în jurul ideii de „mișcare culturală regională moldoveană”.
Volumul se deschide sub semnul confesiunii – secțiunea „Mărturisire” –, unde autorul își asumă explicit destinul de slujitor al cuvântului: „Din visurile frământate cu realitatea rămân faptele”. Această formulă programatică definește întreaga arhitectură a lucrării: nu un discurs abstract, ci o inventariere a faptelor culturale, a contribuțiilor concrete la edificarea unui spațiu spiritual.
Demersul este dublu: pe de o parte, autobiografic și testimonial, prin rememorarea unui parcurs de peste șapte decenii în slujba limbii române; pe de altă parte, istoriografic, prin sistematizarea unor repere ale vieții culturale moldovenești din a doua jumătate a secolului XX și începutul secolului XXI.
Această interferență între autobiografie și istorie culturală conferă volumului o dimensiune aparte: autorul nu este doar martor, ci și actor și organizator al fenomenului descris.
Unul dintre elementele definitorii ale cărții este impresionanta densitate documentară. Dumitru V. Marin își inventariază activitatea cu o rigoare aproape contabilă: zeci de volume publicate (inclusiv ciclul Opera Magna); peste 98.000 de pagini scrise și publicate; interviuri cu șefi de stat, prim-miniștri și personalități mondiale; întemeierea și coordonarea unor instituții media și culturale.
Această acumulare nu este expusă ca simplă enumerare orgolioasă, ci ca argument al unei misiuni culturale. Autorul sugerează implicit că valoarea unei vieți se măsoară prin impactul ei asupra comunității.
Ideea-forță a volumului este aceea a existenței unei „mișcări culturale regionale moldovene”, configurată în jurul unor nuclee instituționale și publicații, dintre care se detașează: ziarul Meridianul; revista Meridianul Cultural Românesc.
Acestea sunt prezentate ca instrumente de coagulare a energiilor creatoare, reunind colaboratori din: România, Republica Moldova, diaspora (Canada, SUA, Europa, Australia etc.).
Prin această rețea, autorul susține că spațiul moldovenesc a depășit limitele geografice, devenind o platformă de dialog cultural global.
Un segment consistent al lucrării este dedicat unei analize critice a stării culturii vasluiene și, prin extensie, românești. Tonul devine aici grav, uneori polemic.
Autorul identifică mai multe disfuncții: retragerea statului din susținerea culturii; dispariția infrastructurii culturale tradiționale (cămine culturale, programe coordonate); dominanța mass-media comerciale, care promovează subcultura; diminuarea interesului public pentru actul cultural autentic.
Această diagnoză nu este doar descriptivă, ci implică o atitudine militantă: autorul revendică necesitatea unei reîntoarceri la valorile autentice și la responsabilitatea intelectualului.
Cartea este, în esență, și un omagiu colectiv, reunind contribuții și evocări ale unor personalități culturale. Sunt evocate nume importante ale culturii contemporane, colaboratori și susținători ai mișcării culturale inițiate de autor.
Un loc aparte îl ocupă intervențiile unor lideri ai vieții culturale și jurnalistice: Al. Florin Țene, președintele Ligii Scriitorilor Români, ale cărui articole subliniază dimensiunea națională și internațională a demersului lui Dumitru V. Marin; Doru Dinu Glăvan (probabil vizat în referința la conducerea Uniunii Ziariștilor Profesioniști), respectiv contribuțiile lui Dan Constantin, care accentuează rolul jurnalismului cultural în configurarea identității publice.
Aceste intervenții legitimează volumul ca document de recunoaștere instituțională și profesională.
Din punct de vedere stilistic, textul lui Dumitru V. Marin se caracterizează prin: oralitate controlată, apropiată de confesiune; ton polemic și autojustificativ; alternanța între lirism și discurs factual.
Se remarcă o anumită retorică a autoafirmării, uneori excesivă, dar explicabilă prin natura memorialistică a lucrării și prin dorința de a fixa în conștiința publică o operă considerată insuficient recunoscută.
Valoare: document istoriografic de primă mână privind cultura moldoveană recentă; mărturie asupra rolului jurnalismului cultural în epoca contemporană; exemplu de construcție instituțională independentă (presa culturală); panoramă a relațiilor culturale dintre țară și diaspora.
Repere istoriografice cultural–moldovene. MARIN 85 este mai mult decât o carte aniversară: este o cronică a unei vieți dedicate culturii, dar și o hartă a unui fenomen colectiv. Prin amploarea documentării și prin ambiția de sinteză, volumul se impune ca un reper în înțelegerea dinamicii culturale din Moldova contemporană.
Lucrarea lui Dumitru V. Marin rămâne, în ultimă instanță, expresia unei credințe ferme: aceea că istoria culturală nu se scrie doar în academii, ci și în redacții, cenacluri, reviste și în efortul individual al celor care refuză să abandoneze cuvântul.
