Al. Florin Țene
După o întâlnire într-o cofetărie cu discuții despre literatura contemporană, am primit de la scriitorul Radu Vida ultimul său roman, “Ne vedem la Pelișor“, apărut la Editura Napoca Star, 2022, cu dedicația: “Domnului Al. Florin Țene – stima și prețuirea autorului, ss Radu Vida , februarie 2022, Cluj-Napoca“.
Autorul, membru USR și UZPR, își structurează cartea în următoarele capitole: ”Nota autorului“, după care urmează cinci capitole, unde se află subcapitole numerotate de la unu la treizecișiunu, încheindu-se cu “Mulțumiri “ adresate unor personalități clujene și din diasporă.
Radu Vida este autorul a patru volume de poezie, al unui roman şi al unei cărţi de eseuri, fiind prezent în numeroase dicționare.
Modern, ca și “Iubirea vikingilor“, roman apărut în anul 2018, Radu Vida – în prezenta carte, de care facem vorbire – este ambițios, analitic și naturalist, ale cărui capitole sunt ca niște puzzle în care autorul, într-un stil direct, relatează fapte și întâmplări ale unor tineri studenți, din care nu lipsesc apetisante tinere, unele, cu rol episodic. Primele pagini ale romanului mi-au adus aminte de romanul “Elevul Dima dintr-a șaptea“ de Mihai Drumeș.Autorul studiază mecanica opțiunii în individ, din care nu lipsesc un spor însemnat de evenimente sociologice. Prozatorul “fotografiază cu blitzul” în gust neorealist domeniul tineretului dintr-un mare oraș din Ardeal, în care Raul și David, tineri studenți, discută despre fenomenul luminii. De aici începe povestea acestui roman.Autorul focalizează lumina cuvântului pe aceste personaje .
Întâmplările de la o școală, cele de la barul “Pelișor“, unde atmosfera îmbâcsită de fum ațâță simțurile, când bărbații o văd pe Zia. Iată un sinoptic de o rară amploare în proza lui Radu Vida, sub raport caracterologic.Apoi apar în paginile romanului femeile, bărbații David, Gogu, Babacu, Mircea etc cu instinctele lor tulburi și cu legăturile prietenești, printr-o manie a evaziunii extraconjugale și a prieteniei. Acțiunea se extinde de la orașul ardelean în Franța, mirosind a spionaj în care Rostaș trăiește un moment dramatic, căzând victimă a unui atentat din care scapă aruncându-se la pământ. Zia, românca ajunsă în République Française, încalcă interdicția poliției locale rupând sigiliul și se bucură de briza de pe plaje. Aceste momente ridică tensiunea subiectului la cote înalte, făcând pe cititor să trăiască alături de personajele cărții..În aceste condiții mi-am adus aminte de ce spunea Theodore Roosevelt: „Sunt o parte a tot ceea ce citesc.”
Romanul se încheie cu două paralele, pe o parte reîntâlnirea dintre Zia și David, bucuria continuării prieteniei și una tragică prin moartea lui Gogu, ucis de o sabie de sub masa lui Mircea, care, nerăbdător, nu a mai așteptat să audă explozia, dar ciulindu-și urechile la muzica cântată de Newton John.
Cu acest sfârșit, care ar fi el singur de-ajuns pentru o dezvoltare romanescă trepidantă, romanul se încheie.El are toate însușirile unei proze foiletonistice de calitate, este pasionant, conține teribile răsturnări de situație, cultivă senzaționalul fără a scoate efect în exlusivitate din acesta.
Radu Vida e un povestitor agreabil, cu talent epic, știutor de efecte neprevăzute, ținând întins firul narațiunii într-o tensiune care paradoxal nu se bizuie pe senzaționalul romanului de succes ci pe ”have a moment”-ul unei imaginații inventive, în care descoperim adevăruri uneori baroce și fără prejudecăți ale unei Europe în formare.
