Daca dupa N. Densusianu pelasgii au construit cel mai mare si mai puternic imperiu in Europa preistorica, intinzandu-se din pustiurile Saharei pana in muntii Norvegiei, din pacate nu au lasat nimic scris care sa le dovedeasca trecutul maret in afara de pietre si ruine cu „zmangalituri” ciudate, despre care nimeni nu s-a gandit ca ar putea reprezenta ceva.
Alergand pe intinsurile Europei, raspindindu-si cultura si limba, arienii, pelasgii, tracii au generat „cultura latina”. Inotdeauna in spatete unei culturi mari se gaseste o alta, neobservata, uitata, neglijata, ignorata… Si care a fost cultura, civilizatia in spatele celei grecesti, latine?
Departe in lume, foarte departe, pe intinsurile Asiei, tocmai in India, o civilizatie Ariana i-a „invadat”, in urma cu 4-5000 de ani, provocind o adevarata „explozie”, nu numai culturala, dar si sociala. Indienii isi amintesc si azi de acei arieni, popultie alba, care s-a suprapus populatiei locale negroide si, din dorinta „rasista” de a nu se amesteca fizic cu populatia locala au creat „castele”, ei reprezentand-o pe cea a „ramanilor” (brahmanilor).
Cultura Vedica, considerata pana azi cea mai veche din lume, din care isi trag originea cele caldeiana, egipteana, iudaica si crestina, care sta la baza intregii civilizatii a lumii, este considerata ca pornind din spatiul Carpato-Dunarean… (si nu de catre romani, ci de cei de la Cambridge-Anglia, precum si de catre americani si asta nu de 5 sau 10 ani, ci de mai mult de o suta de ani!). Cand ni s-a spus noua in istoria „noastra” de posibilitatea originii Culturii Vedice de la noi… cati dintre romani au auzit despre ea?!
De multe ori trebuie sa ne uitam la istorie „privind ca in oglinda retrovizoare a automobilului” (privind in ea in spate te ajuta de fapt sa mergi inainte!), observand efectele unei civilizatii asupra altora si descompunand-o cu privirea. Este foarte greu de imaginat cautarea urmelor acelei imense civilizatii pelasgice in… centrul Asiei, dintr-o perioada preistorica fara literatura scrisa (cel putin negasita inca), fara anale si cronici, ci numai cu ce a ramas in „literatura vorbita” …vedica.
Cand, nu de mult, vorbeam cu un prieten, R. Cristian, despre relatia dintre traci si sanscriti, el mi-a replicat imediat: „…cu ani in urma ma aflam in Tibet, intr-unul din templele hinduse, acomodandu-ma religiei locale, am fost surprins de asemanarea cuvintelor acestora cu cele romanesti… nimeni in lume, nici un popor nu are cuvantul OM „.
Helena Petrovna Blavatsky (1831-1891) in DOCTRINA SECRETA – o sinteza a stiintei, religiei si filozofiei, aminteste despre acei „pur arieni”, ale caror urme se gasesc peste tot in Europa, urme pe care Dr. Schliemann le scoate la iveala din ruinele Troiei, semne si simboluri gravate pe pietre, vase si obiecte, de neinteles si ignorate ca atare ori considerate simple ornamente, dar carora ancestorii nostri le dadeau intelesuri mistice (legate de acel Arhitect al Universului) pe care le mai gasim inca in culturi izolate, uitate in lume.
Cand in vara anului 1995 calatoream in Orient, m-am oprit si in insula Bali din Arhipeleagul Indoneziei, a carei populatie hindusa traia intr-o epoca uitata de sute de ani, inchinandu-se la zei si zeite luate dintr-o lume de povesti, construind „in disperare” temple ciudat ornamentate si colorate, cu zvastici desenate pe pietre de hotare si care, cu superstitii necunoscute noua, traieste intr-o lume spirituala amintindu-mi de cea a noastra, tracica, unde un simplu cerc desenat sau sapat in lemn avea o anumita insemnatate, iar daca-i adaugau un punct, o linie ori o cruce in mijloc isi schimba cu totul intelesul.
In acest univers difuz de religii uitate, pierdute sau actuale, in care lumea preistorica ne invadeaza prezentul prin simboluri ciudate, in care-i descoperim pe strabunii nostri pelasgii arieni raspandindu-se spre vestul Europei dand nastere la italieni, spanioli, portughezi si francezi – ori raspandindu-se in Asia imprastiind cultura vedica ce renaste acolo departe ori cutreierand drumurile Asiei Mici, trecand peste Egipt pana in Caldeea, creand sacrul si ocultul in Babilon… uneori ai impresia unui chibrit aprins intr-o magazie de praf de pusca, veche si uitata, dar care inca poate exploda.
Cine au fost acesti arieni, pelasgi, traci… in ce colturi uitate ale lumii ori… ale tarii noastre vor descoperi arheologii intr-o zi trecutul lor simbolistic-spiritual pe care azi il vedem doar ca reflexii ale unor imagini din oglinzile istorice ale altor popoare, cu care au venit in contact!
SIMBOLISTICA LA PELASGII-ARIENI
<Cercul simplu – pe care-l gasim si azi sculptat pe poarta de la intrarea ograzii taranului roman ori pe sub cornisele caselor, desenat si multiplicat… Ce o fi insemnand? V-ati gandit ca acum 5-6 milenii avea o insemnatate?
Cercul este o unitate divina, de unde totul porneste si se… reintoarce. Este universul fara limite, este energia emanata de zeul suprem, Gebeleizis; circumferinta lui este uneori interpretata ca linistea mentala a fiintei umane. Cand fata discului este alba, fundul negru ar reprezenta marea respiratie, miscarea continua a universului in sens nelimitat.
Cercul cu un punct in mijloc – in credinta arienilor din Rig-Veda reprezinta prima diferentiere a manifestarilor periodice si eterne in natura, asexuale si… infinite.
Asa il considerau stramosii nostri acum mai bine de cinci milenii.
Ce usor le-a fost „filozofilor” greci ai antichitatii sa-i „transfere” aceasta cultura si s-o traduca in… greceste! Cercul cu punctul in mijloc mai reprezinta in cultura Arienilor si spatiul potential in contact cu spatiul abstract. Tot el inseamna si redesteptarea naturii, trezirea universului, fiind un semn Universal pe care-l gasim si in KABALA. Cand acesta a cazut in mainile crestinilor nestiutori ai simbolismului universal, acestia l-au confundat cu „MUNDANE CROSS” (CRUCEA LUMII).
Ce spuneti stimati cititori, sa ne continuam calatoria in lumea simbolistica generata de ai nostri strabuni?
Cercul in care punctul central se transforma extinzandu-se intr-un diametru simbolizeaza, se pare, DIVINA IMACULATA, MAMA NATURA. Este considerat uneori ca o umbra, o aluzie la procreatie.
Cand linia este verticala, cercul simbolizeaza separarea sexelor (sa fi cunoscut acest simbol si sculptorul Brancusi?… cine stie?). Este un semn mai mult feminin, omul isi cunoaste mai bine mama decat tatal (natura si pana la o anunmita limita, chiar unele Spirite, sunt considerate de sex feminin.)
Lucrurile incep sa se complice cand punctul central se extinde in patru puncte cardinale dand nastere la asa numita si controversata CRUCE A LUMII – MUNDANE CROSS.
La acest moment se considera ca lumea a atins nivelul celei de-a treia rase si este „semnalul inceperii vietii oamenilor” (sa fie si un simbol Lemurian?); simbolizeaza purul PANTEISM, doctrina care considera Zeul Suprem nimic altceva decat fortele si legile Universului, fiind mai mult o „credinta” ateista din acest punct de vedere. Sa fie aceasta oare o simbolistica veche de milenii? Nici nu ne vine a crede! Si azi bunicile noastre la tara il deseneaza pe colaci si cozonaci, avand insa un inteles schimbat; la crestinii mistici este simbolul „unirii dintre spini si cruce”, coroana din spini de trandafiri uscati pusa pe capul Domnului Isus Cristos: „The Union of the Rose and Cross” ori „Rosi Cruciati” („Rose Cross”).
Cand cercul dispare simbolul isi schimba si el sensul: lumea se schimba – unii, tilutenii, il considera simbol al aparitiei celei de-a patra rase… Dar crucea, necircumscrisa, devine uneori simbol „phallic”. Tarziu in istorie cand va apare crestinismul, ea va deveni un simbol reprezentativ acestuia.
Dar, surpriza, punctul central uneori se raspandeste numai in trei puncte cardinale, insemnand „TAU”. Cand Biblia ne povesteste de Noe si de Potop nu credem ca se va descoperi aceeasi istorie la Caldeeni, de aceasta data cu cateva sute de ani inaintea crestinismului, avandu-l ca erou pe XISUTHRUS… Dar iata ca si ei, caldeenii, au luat aceasta poveste de la arieni; in alegoria lui VAIVA SWATA MANU se vorbeste despre Potop si aventurile eroului principal. Cum sa nu-i credem acum pe Fenicieni, care-i acuzau pe Caldeeni, pe Egipteni si pe Israeliti, ca-si construiau cultura pe cea a misteriosilor pelasgi?
Cand TAU coboara ajungand tangent la polul sudic al cercului regasim Emblema Vietii, cum de altfel o vom gasi mai tarziu la vechii egipteni.
Crucea Lumii, Mundane Cross, coborand partial in afara cercului o va simboliza pe Venus (Isis) la vechii greci.
Ciocanul lui Thor (Thor’s hammer) sau Crucea Jaina sau simplu Zvastica intr-un cerc… Crucea Hermetica. Cand este separata de cerc are si un inteles „phallic”: reprezinta cea mai filozofica stiinta a simbolurilor, fiind cea mai complexa forma a muncii de creatie si evolutie, a renasterii, fiind ascunsa in religiile oricarei vechi civilizatii.
O gasim la cultura Cucuteni da acum 7.000 de ani, dar si la Stefan Cel Mare a carui sotie Maria de Magop, la inmormantare avea pictata pe imbracaminte aceste semene.
Coroana reginei Maria avea si ea 7 svastici.
Svastica este preluata de Armata Rosie care din anul 1917 devine pentru o scurta perioada simbolul comunistilor sovietici, gasindu se chiar si pe rublele rusesti din anii 1917 si 1918.
Ea va fi preluata de criminalii fascisti devenind azi un simbol care azi inspira doar crima si viiolenta.
N. Densuseanu aminteste in 1884 in a sa „Dacia Preistorica”, de Pasarea Phoenix care venea din nordul Egiptului sa moara in Muntii Cernei, pentru a renaste din propria-i cenusa. Ea purta in cioc acest semn al vietii vesnice si al eternitatii dar orientat invers, cu inteles de reintoarcere la viata.
Este un semn sacru care in preistorie simboliza pe al 7-lea Constructor al „Universului de mai jos”, al „Universului fizic”.
El ii reprezinta pe cei sapte constructori ai lumii avindu-l in centru pe conducatorul lor, pe DAKSHA, reprezentind si cele 7 perioade ale creatiei.
Unul dintre cele mai vechi simboluri este cel ce era tatuat pe capul marelui zeu al creatiei, al Genezei lumii, a celui ce si-a asezat pe primii 10.000 de fii- „pe poporul ales”- pe cele mai frumoase plaiuri ale lumii. Acest semn se gaseste pe capul zeului „DACIA” (DAKSHA)-fiind si un simbol al apei, al potopului si al materiei. Il gasim si astazi peste tot cuprinsul vechii Dacii-tara pe care EL marele zeu al genezei lumii a iubit-o asa de mult” Tara Zeilor”.
-Dar nu numai la noi ci si peste tot in lume, il vom gasi mai tirziu, ca in vechiul alfabet heroglific egiptean avind inteles de apa. El apare persistent pe portalurile caselor taranilor daci, ori pe covoare, pe fote si tesaturi, aratind ca respectivii sint alesii fii ai lui DAKSHA a lui Dacia-pe care chiar daca aparent ei l-au uitat, EL inca continua sa-i protejeze pe ei, pe noi, fii lui iubiti, primii fii ai genezei lumii.
SPIRALA DACICA este poate cel mai caracteristic, dar si cel mai ermetic simbol al poporului nostru:
-simpla, dubla si in special tripla , ea probabil reprezinta viata vesnica ce ne-a harazit-o EL, DAKSHA zeul suprem si zamisluitor-creator al poporului DAC.
Este semnul nemuririi natiei noastre, al raspindirii noastre in spirala, spre infinit, fara a ne uita niciodata, originea Daca, este semn al poporului ales de el DAKSHA zeu al genezei care sa-l reprezinte aici pe pamint, este semnul nemuririi fiilor lui; dar este si cu sens de blestem, pentru cei ce-si uita limba, neamul.
Un simbol esoteric este cel a lui Kali Yugo -steaua in cinci puncte inversata; este un semn al „sorcerer” de folosire a puterii primita de la un spirit rau in bine. Cele doua picioare de sus sunt indreptate spre rai – este si un semn ocult folosit de multe ori in ceremonii magice.
Majoritatea simbolurilor pe care vi le-am descris le intalnim si astazi peste tot in Romania, sculptate pe portile caselor, asezate cuminti si tacute sub cornisele caselor, pe vase si pe covoare, intelesul lor fiindu-ne de cele mai multe ori necunoscut. Vor ramane ele in continuare niste taine?… Sau NOI le vom cauta si interpreta acum?!
Ele nu mai sunt „floricele ornamentale”, ele sunt simboluri ale culturii noastre spirituale de peste 50 de secole. Sa le cautam… Sa le intelegem… Sa le respectam…
